Te port în brațe ca pe-un înger greu, căzut
În plin oraș, nepricepînd nimic din jur și mut,
Ci doar oftînd dacă te strîng mai tare
În pămînteasca mea îmbrățișare
Căci nu m-abțin să îți sărut, sub fulgi,
Picioarele frumoase și prelungi
Și să-mi apropii gura mea de ceafa dulce,
De coapsele rotunde și năuce,
Care tresar, de cred că uneori,
Lin odihnită,-o să mă lași și o să zbori
Dar ție-ți place să te duc în casă
În așternuturi fine de mătasă
Și să mă culc alături, stînd la pîndă
Pînă devii calină, caldă, moale, blîndă…
-Emil Brumaru-