Când m-am născut eu, în august 1970, ursitoarele n-au vrut să vină când le-a chemat mama. Ea le-a invitat, după ce m-a adus cu tramvaiul de la maternitatea Steaua, a pus tuberoze prin casă, a măturat, a făcut plăcintă dobrogeană și prăjitură Flodni, a cumpărat vin, palincă de Bihor și Rom, dar zânele erau ocupate cu o altă paranghelie, la o familie mai bogată.
„Lasă, că venim și la a ta, ne-au mai invitat și alții, au zis ele…” Și fâl-fâl-fâl… s-au cărat prin cer râzând ca nebunele.
Tata a râs scurt: „Obscurantism!” și, vesel, s-a trotilat cu Jamaica respectivă, până i-a venit cheful să cânte: Treceți batalioane române Carpații. Mama a plâns 23 de minute și m-a strâns la piept. „Fetița mea! Nici ursitoarele nu vin la tine!”
Mie, sincer, mi se cam drapela de toate, pentru că eram pitacă și absolut inconștientă.
Peste câteva zile au venit. Noaptea. Erau trei: Ursitoarea, Soarta și Moartea. Bete-mangă, șifonate, cu părul vâlvoi, rujate strâmb (normal că se fardau, dar ce credeați? Eram în anii 70 totuși!), una își pierduse pantoful („Ptiu! Adineauri eram cu el în picioare! Unde mama răului l-am lăsat?”)
Eu dormeam dusă, tata la fel. Numai mama, săraca, țuști, a sărit să le întâmpine.
„Soarta”, aia care-și pierduse pantoful, avea probleme cu ficatul (cred și eu, la câtă băutură linsese la bogătani!) și era palidă. Începe prima, fără nicio introducere:
„Asta-i fata? Hm… Cam strâmbă la mutră! Forceps?”
„Da!”, a zis mama sfioasă, în timp ce-l hâțâna energic pe tata. (A dormit ca un prunc până la sfârșit. Cu Jamaica nu te pui!)
„Mbun! Hai să începem, că-mi sfârâie gâtleju` de sete, și îmi vine să dau la boboci. Niște zeamă de varză ai? Să mă dreg, știi?”
„Avem! Imediat vă pun!, a zis mama…și șșșșșjjjjjjjjt, îi toarnă o cană.
Celelalte două, „Moartea” și „Ursitoarea” s-au apucat să hăpăie prăjituri și să bea vin, direct din sticlă râzând întruna, ca niște tembele. „Fată, l-ai văzut pe Făt-frumos ieri? Ce cal mișto și-a tras!”
„Hm, a răspuns Moartea râgâind nazal și mărunțel. Nu vorbesc cu el! Nu mă interesează calul lui! Suntem certați de când cu faza aia. Știi tu care!”
„Soarta” a băut pe nerăsuflate un pahar de zeamă de varză, s-a șters la gura ei de zână și a grăit: „Copila ta va fi foarte timidă și, hâc, de multe ori, va părea proastă în fața semenilor, frustrare cu care se va lupta multă vreme, până când n-o să-i mai pese de nimeni și de nimic. Cu toată fețica ei strâmbă, va deveni frumoasă, dar nu o frumusețe standard, ci una atipică, specială, de nebună. Mari necazuri, hâc, îi va aduce și asta! Invidia și ura anumitor persoane, și femei și bărbați, o vor trânti la pământ, o vor izbi de ziduri, dar să nu te temi, seamănă și cu tac-su, și, după cum îl văd eu că e, firea pe care o moștenește de la el o s-o salveze în fiecare clipă de zbucium. Hâc! Ah! Ce mă seacă fierea asta! Nu trebuia să beau atâta șampanie! Mdeci: în concluzie, fata ta va avea parte de fericiri devastatoare și scurte. Va iubi nebunește și va face greșeli cu carul, conștientă fiind că le face, ceea ce e și mai grav! Hâc! Mai pune niște zeamă de varză, că mor aici! Apropo de asta: bețiva asta de „Moarte” o va pândi, se vor juca împreună, dar n-o va lua repede, pentru că fii-ta are treabă și vor exista ființe dependente de ea. O să vezi tu, când va crește! Ochii fetei tale vor fi înlăcrimați toată viața… Mă scuzi, ai un antinevralgic?! Niște bicarbonat, ceva?”
Auzind ce zice „Soarta”, „Moartea”, mahmură și cu chef de scandal, stââânj!, îi aruncă-n cap în o bucată de plăcintă.
„Eu? Bețivă? Am băut doar paișpe beri, trei sticle de vin vârtos și-o palincă. Asta în timp ce tu te-ai înfruptat, singură, cu șapte kile de șampanie Moet. Și-n urechi ți-ai turnat! Sta-ți-ar în gât! Eu sunt Moartea, ai uitat? Pot să beau vapoare de votcă și nu pățesc nimic! Ignoranto!”
„Soarta”, roșie la mutră, a lăsat naibii prezicerile stelare referitoare la viitorul meu și, cu mâinile în șolduri, ca o țață, s-a pornit să chiuie ca la nuntă, făcându-le-n ciudă „Morții” și „Ursitoarei”.
„Mai tacă-ți clanța aia spurcată!, a cârâit și „Ursitoarea”. Că numai prostii debitezi acolo! Ce înțelege femeia asta din ce bălării spui tu? O sperii! Ești coruptibilă și dilie! Dacă baștanii ăia ți-au îndesat icre de Manciuria pe esofag, le-ai spus numai ce au vrut ei să audă. Cred c-ai luat și mită! Ia arată poșeta!”
”Da!, să ne arate poșeta! Asta ia șpagă de la oameni și le prezice în funcție de cât primește! zbiera și „Moartea” sictirită dând cu o lingură în veioza făcută de tata, din plexiglas verde. I-ai văzut p-ăștia mai amărâți și prezici nefericirea?
Mama, disperată a încercat să le potolească: „Vă fac o cafea?”, dar „Moartea” nimic: „Ce cafea, madam?, m-a înfuriat proasta asta de „Soartă”, că dacă mă scol acu` la ea, arșice o fac, de nu mai are cine să prezică oamenilor nimic!”
Eu, mă trezisem și urlam cu toată capacitatea mea pulmonară.
„Aaaa, s-a sculat micuțaaa! a zis Ursitoarea. Ia să-i prezică și tanti ceva adevărat, că deliranta aia numai prostii a spus. Și, m-a luat în brațe. „Mami, s-o schimbi că s-a pișat pe ea! Mmmm, făptura asta va fi timidă, dar dac-o lovești pe nedrept nu va întoarce niciodată și obrazul celălalt. E încrâncenată și orgolioasă. Asta mai bine moare decât să ceară ceva cuiva, fie și dragoste. Hm… Aici nu pot să intervin. O să ai de tras cu ea, mămico! Va lupta pe față, ca o leoaică, și nimeni nu va scăpa cu viață din colții ei. Poate să fie prea norocos. Nu va fi niciodată serioasă, și mari probleme va avea din pricina asta. E predispusă accidentelor, rănilor grave sau mai puțin grave. Va avea mulți prieteni, îi va plăcea să fie în centrul atenției, chiar dacă va ști că toate astea-s efemere. Va vorbi prin ochi, prin scris și prin întreaga ei ființă. Va iubi animalele și plecările. Va fi nomadă și veselă. Va face școală și va citi toată viața ei. Va trăi din litere și vorbe. Va dansa și va râde cu lacrimi. Aici a prezis bine Soarta. Lacrimile îi vor spăla ochii și când va dormi. Se va mulțumi cu puțin. Nu-i va păsa de bani, ci de iubire și… ”
Ei, dar în clipa aia, Stalin, bătrânul cocoș al doamnei la care stăteam noi în gazdă, a început să zbiere isteric: Cooooooocooreeegoooo, iar zânele odată s-au scuturat.
„Hait! Tre` să plecăm, a hârâit „Moartea”, cu o bucată de dobrogeană-n gură, gata să se înece. N-am apucat și eu niște Jamaică. Mi-era poftă! ”
„Vă pot oferi niște pălincă de Bihor, de la soțu` meu”, a vrut mama să salveze situația, dar „Moartea” a strâmbat din nas: Nu! Îmi cauzează arsuri. Mersi!”
„Tu nu prezici nimic? a întrebat-o „Soarta” în timp ce-și aranja freza-n oglinda de pe hol.
„Aaa, ești și șefa mea, acum, nu? După ce mă faci bețivă în public? Prezic când am eu chef, da?”
Și-a plecat, trântind ușa, cu furie.
„Stai! Așteaptă-ne și pe noi!”, au țipat suratele ei și, ca-ntr-un vârtej mirosind a bere și-a chiparos, au ieșit toate din casă, de parcă nici n-ar fi fost.
Eu dormeam dusă, cu gura deschisă, mama rămăsese uimită cu antinevralgicul în mână, iar tata s-a întors pe partea stângă sforăind electric.
Dimineața își desfăcea pletele blonde peste București, iar soarele zâmbea, deasupra, cu lacrimi în ochi. Și-am încălecat pe-o stea, și v-am spus povestea-așa.
Dana Fodor Mateescu
5 martie 2020
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, dacă vrei, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Nu e obligatoriu.
Mulțumesc! 😉
Dumnezeu Bunul să te ocrotească mereu, Dana dragă! De parcă m-ai fi pus la „raze” ca să fiu mai precisă! Adevărat că Alese Daruri ai primit şi să dai din Ele cât poți de mult că de mult Bine te vei bucura! Cu drag şi îți mulțumesc pentru tot! Ştie Dumnezeu Bunul de ce !
Multumesc, Mariana! Încerc! Dar să știi că multe belele am avut și multă suferință am înghițit cu lacrimile astea de care nu pot scăpa niciodată. Ura și invidia m-au urmărit toată viața, din copilărie și până acum. Nu e ușor! Și câte greșeli am făcut!! 🙁 Nenumărate… Asta e! Resemnarea nu e a prostului ci a înțeleptului. Așa zice un proverb românesc, că tot am eu treabă cu ele… <3 Te imbratisez cu drag!
Au uitat să spună că literele alea din care vei trăi vor fi balsam pe sufletele la care vor ajunge sub formă de cuvânt.
Au uitat, păi erau turlăcite rău, n-ai văzut? Hahahah! A lins Moartea paișpe kile de alcool. Se țârcâise pe ea, de atâta bere. Dar, na! E Moarte! Are voie! 🙂
Un vârtej al impresiilor! 🙂
<3
Comentariile de mai sus au spus tot.. cert e Citindu-vă, am sentimentul că mă aflu în fața unui model de onestitate greu de găsit în zilele noastre. Modul în care scrieti despre întâmplările zilnice mă face să vă privesc ca pe un personaj important al vieții de zi cu zi, care reușește să traverseze orice încercare fără să își piardă bucuria.
Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! Vă îmbrățișez!
Superbe, pline de culoare si savoare rustica, aceste povesti aparent reale, în care se simte harul înnascut, lejeritatea, profesionalismul, experienta , inteligenta, intiutia si iubirea pasionala pentru cuvânt si jocil de cuvinte, din care realizati aceste minunate povesyi pentru copii, pe care eu le compar cu cele 1001 de nopti ale Shéhérazadei mioritice. Felicitari sincere ! 🙂
Un Weekend minunat, cu pace si liniste sufleteasca binecuvântat, alaturi de cei dragi !
….am ramas multe minute pe ganduri….si acum imi vine doar sa strig „lume, lume, soro lume, s-a nascut un mare artist pe 17 august 1970”…..Si curand „soarta” si „ursitoarea” se vor imbata din nou, de bucurie, pentru cine deja esti si mai ales vei fi, iar „moartea” va depune armele, caci artistii sunt nemuritori….. Si eu am lacrimi in ochi si sper ca ele iti vor spune mult mai mult decat orice cuvant l-as mai asterne… God bless you ever and forever!!!…Esti o binecuvantare pentru noi toti…
<3 Mulțumesc! Am înghițit câțiva îngeri în viața mea…
Vezi scumpă Dana ce numesc eu “har”, divin aș zice (dacă n-aș fi un păcătos mocofan eu însumi, unu’ care refuză să accepte truismul existenței unei imanențe, unor ursitori și-a lui Moș Crăciun)? Păi să descrii frumos realitatea ia puțin talent, numai îndeajuns vocabular să ști câteva sinonime la vorbele de fiecare zi și nițică răbdare să le aranjezi pe toate în ordine firească. Dar când ai har mamă scumpă tu știi să CREEZI realitate. În engleză îi zicem “ficțiune” dar nu e nimic fictiv în puterea de-a vedea scene petrecute în spatele perdelei realității, în a imagina un univers paralel dar în care cititorul deslușește trăiri aievea, de parcă ar fi chiar acolo. Vezi, asta cred că ai primit de la ursitoarea Soartă, aia mai tăcută parcă din cele trei. Și cu asta ai dat-o-n gât pe Moarte, fire-ar ea a morții dă moarte! Că tu poți pleca într-o teribilă zi de peste vreo juma de veac sau mai bine dar cuvintele tale ioc. Ele or să rămână așa, pentru posteritate, să le spună tuturor ce-a fost și ce-ar fi fost să fie dacă și alții ar fi avut ochii imaginației tale.
Cu mult drag, stimă și-un țuc strașnic pe mâna care poate așterne gânduri ca astea.
😉 Abia aștept să mergem la țintirimul evreiesc după subiecte! Poată nu mă duci și la Filantropia! 😉 Bine, acolo am copilărit, dar sunt 45 de ani de când am fost p-acolo? Pfff! Ce de ani! P.S. Mulțumesc! Știi tu de ce!
Se găsea șampanie Moet pe vremea aceea? Eu cred că ai avut ursitoare bune care în primul rând te-au înzestrat cu o imaginație fantastică și cu viață lungă. Minunat!🥰
Se găsea, se găsea! Uite:
„Moët & Chandon [moˌɛt‿e ʃɑ̃ˈdɔ̃],[1] sau Moët (pronunțat moet), este o vinărie franțuzească și co-proprietarul companiei de bunuri de lux Moët-Hennessy • Louis Vuitton. Moët & Chandon este unul dintre cei mai mari producători mondiali de șampanie și un proeminent nume în această industrie. Compania deține un Mandat Regal pentru a furniza șampanie reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.[2] Moët & Chandon a fost înființată în anul 1743 de către Claude Moët, iar astăzi deține peste 1.000 de hectare de viță de vie și produce anual aproximativ 26.000.000 de sticle de șampanie.[3]
Istoric
Moët & Chandon a început ca Moët & Cie[1] (Moët & Co.), stabilit de comerciantul Claude Moët în 1743,[4] și care a început să își trimită vinul din Champagne spre Paris. Domnia lui Regele Ludovic al XV-lea a coincis cu cererea tot mai mare pentru acel tip de vin spumant. Astfel că, după puțin timp de la fondare, și după ce și fiul pe nume Claude-Louis s-a alăturat companiei Moët & Cie, printre clienții vinăriei s-au numărat numeroși nobili și aristocrați.
Moët și-a început afacerea în 1750 cu Madame de Pompadour, care furniza Curții Regale la Compiègne șampania lui Moët.[1] De asemenea, în anul 1750, Moët a început să își extindă afacerea în Germania, Spania și Estul Europei. [1] În 1792, la moartea lui Claude Moët, nepotul acestuia Jean-Rémy Moët a fost cel care și-a asumat controlul asupra companiei Moët & Cie,[1] și a extins afacerea cumpărând terenurile cu viță de vie de la Abbey of Hautvillers, unde călugărul din ordinul Benedictin, Dom Pérignon, a perfecționat tehnica de dublă-fermentație pentru crearea șampaniei.[1] Mai mult decât atât, numele de Moët a devenit prestigios înainte chiar ca locul vinăriei să devină cunoscut; Regele Carol al VII-lea i-a înnobilat pe frații Jean și Nicolas Moët (strămoșii lui Claude) în anul 1446.[4]
Compania a atras un loial interes internațional imediat după ce a inițiat o întâlnire cu Napoleon.[1] Jean-Rémy, care devenise primar al Épernay în 1802, l-a întâlnit pe Napoleon în 1804.[1] În interiorul caselor pentru oaspeți nou construite la sediul Moët de pe Bulevardul Champagne, numărul 20, Napoleon I, împreună cu anturajul său, a cinat și degustat vinuri oferite cu generozitate de gazdă. Istoricul Patrick Forbes a scris: „oricine care era cineva în Europa trecea prin districtul Șampaniei în drumul de la Paris spre Congresul de la Viena și toți aceștia doreau să-l viziteze pe renumitul inventator al șampaniei. … Cei 10 ani petrecuți sub lumina reflectoarelor Napoleoniene l-au făcut cel mai faimos vinificator din lume și comenzile pentru șampania sa au început să curgă cu așa o abundență încât cu greu a știut cum să le umple”.[1] Ca o apreciere pentru generozitatea lui Jean-Rémy, Împăratul Franței i-a făcut cadou propria sa Cruce a Ofițerului din Legiunea de Onoare. Pentru a returna gestul, în cinstea lui Napoleon, Moët mai târziu în istorie i-a dedicat al său vin spumant, Brut Imperial.”… mai departe găsești pe net.
Eu mă referea la noi la perioada comunistă, dacă găseai atunci sau ne referim la compoziția artistică propriu zisă în care avem voie ,,orice”
Cei care aveau un statut social privilegiat aveau. Și nomenclaturiștii.
🙂
Va raspund aici ptr ca n-am mai gasit articolul referitor la prietena dvs., Coruta. Uitati-va la acest profil, pare a fi fiica doamnei: https://www.facebook.com/corutalexandrac. Am cautat-o dupa datele lasate de domnul Corut acum ceva timp pe Facebook (studenta in 2016, deci ar trebui sa practice in prezent) si cu ochii albastri, ca bunica ei. Seamana cu prietena dvs. Intrati in legatura cu ea
Bună seara! Cora are ochii căprui. Spre negri.
Cora mea a fost studentă în anii 90. Fata de care vorbiti dvs nici nu era nascută pe vremea aia. Cea de pe Fb. 🙂 Multumesc pentru implicare. Numai bine!
💓💓💓