Mulțumesc LIDL! Astăzi m-ai făcut fericit! Mi-am cumpărat de la tine un foen nou! Arată ca un Porsche Cayenne, cu vopseaua neagră mătuită. Ah, ce superbitate!

Poate părea ceva banal într-o lume care se întrece în „aifonuri” și „aipoduri” de ultimă generație, dar pentru mine e un eveniment deosebit.

Să vă povestesc: cu foen-urile nu am avut niciodată o relație bună. La prima căsătorie am primit de la frații mei câte unul. Identice! Îmi venea să le arunc pe geam. Apoi a venit și mama cu unul cumpărat de la polonezi, o porcărie care ne curenta frecvent și scotea limba (de fum). Deci, aveam trei bucăți și un singur cap.

De ani de zile, în casa noastră se află în uz un dușman de foen pe care nevastă-mea l-a căpătat de la fostul ei iubit din anul 1990. De câte ori ne uscăm podoaba capilară, eu, fiul meu și ea, vine vorba despre fostul!!

„Vaaai, ce bun e foenul ăsta! Cât a putut să reziste!” zice ea, mângâindu-se de el, ca de un amant. Ptiu! Piei satană! Ei, și odată mă apucă pandaliile!

L-a cărat după ea oriunde a fost: în garsoniera ei cât o cutiuță de Linco, din cartierul evreiesc, la mine, în apartamentul din Ghencea, aici, în casa din Pipera. Niciodată nu s-a stricat, niciodată nu l-a pierdut. „Unde-ai pus foenul de la Cristi?”

Aaaaaaaaaaaaaaaaa! Când aud vorbele astea, jur că îmi căde și părul din sprâncene, de nervi.

Al dracu` foen! A rezistat ca un martir peste timp, vreme de 25 de ani, așa că, n-a fost niciun chip să scăpăm de el.

Cu foenul trebuie să dai mâna de câteva ori pe săptămână, n-ai cum să-l ignori, ca pe o fotografie de la un vechi amic, uitată într-un sertar.

Așa că, vă dau un sfat: dacă vreți să intrați defintiv în memoria iubitelor voastre, indiferent cu cine se vor afla în viitor, oferiți-le cadou un foen! Eventual unul personalizat, cu strasuri roz, „de fată”.

Răzvan Mateescu