Când tata vorbea, aproape orice ar fi zis, cuvintele lui râdeau, săreau ca la șotron, dădeau din cap ca rockerii la concerte, cuvintele lui beau bere la halbă, se strâmbau la mine-n fel și chip, făcându-mă să cred că niciodată nu mi s-ar putea întâmpla, în realitate, ceva rău. Tata era special. Iar eu, fetița lui.

Poate numai eu văd asta. Poate doar când era cu mine, cuvintele lui mă apărau ca niște brațe puternice. Ca un zid. Erau haine groase iarna. Și colac de salvare, când nu mai aveam putere să înot. (Dani! NU te panica! Fii calmă și dă din mâini! Calcă apa!)

Așa încerc să fac și azi, încercând să mă țin la suprafață. Când obosesc, calc viața. Când nu mai văd malul, calc apa.

Cuvintele tatei îmi sărutau genunchii paradiți și plini de sânge, chiar dacă nu o făceau fizic. Cuvintele lui îmi ștergeau lacrimile din ochi când aveam probleme „în amor”. „Dani! Nu TU tre` să bocești după ei!”

Și se prostea, imitându-mi mutra tristă.

Îl priveam urât: „Lasă-mă, dom`le, în pace, că nu d-aia plâng! Și nici nu plâng! Unde vezi tu că plâng?” Și odată mă bufnea râsul. Râdeam cu muci și lacrimi. Îmi trecea nițel.

Orice durere aveam (nu eram fraieră s-o spun cuiva! Neee, o țineam pitită bine, adânc, să mă roadă pân` la os) vorbele tatei mă scoteau din tristețe într-o clipă.  Mă făcea să râd uneori, de uitam și cum mă cheamă, și de ce plâng…

Magie. Da. Tata era magic.

Magia. E tot ce mi-a mai rămas de la el. Câteva fotografii, sute de cărți SF, Anticipația, un aparat foto Zenit, cu care-mi făcea poze când eram mică și un aparat de măsură, un Voltmetru (ampermetru), de care era foarte atașat. Tata îl purta cu el cu mândrie, peste tot, la serviciu sau la crâșmă.

Cădea de beat ce era? Putea să cadă! Nu era bai. Voltmetrul conta! A rezistat eroic tuturor loviturilor, ploilor, ninsorilor, revoluțiilor, începând cu anii 70 și până în 2016, când tata s-a gândit că are treabă prin alte părți…

Voltmetrul era o prelungire a lui, ca meseriaș. Cu el măsura rezistențele, diodele, tranzistorii, lămpile… Era cel mai bun prieten, după nea Cristea, firește, care era pe primul loc.

Dacă mai ai un tată lângă tine, du-te acuma la el și ia-l în brațe strâns, pentru mine! Nu-i zice nimic. Ia-l în brațe! Și bea o bere cu el. Rece! Atât.

Dana Fodor Mateescu- 26.02.2019

„Voltmetrele electronice de curent continuu (VEC) construite până în anii 1970, sunt de tipul: cu punte de triode sau cu tranzistoare cu efect de câmp. Ambele variante constructive, oferă o rezistență de intrare suficient de bună, dar necesita reglaj de zero electric și au sensibilitate redusă; de aceea aceste tipuri de fabricare au fost părăsite complet în favoarea celor cu amplificatoare operaționale integrate. Acestea asigură o rezistență la fel de bună și în plus au o sensibilitate mult mai mare cum și o precizie mai bună„  Wikipedia

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!