Aseară, înainte să mă culc, mă gândeam despre ce aș mai putea să scriu și care ar fi un subiect interesant. M-am gândit să abordez și ceva mai mult pe plan sentimental, și anume iubirea sinceră, despre care am impresia că aproape nu mai există sau, dacă există, a devenit ceva foarte rar.

Vreau să vorbesc despre relațiile dintre tinerii de până în 30 de ani din ziua de azi. Nu vreau ca în ceea ce urmează să scriu să creadă cineva că iau partea bărbaților sau a femeilor. Consider că, atunci când vine vorba despre problemele din relații, ambele părți pot greși și pot contribui la degradarea unei relații.

Am văzut recent cazul acelei fete care a fost găsită într-o valiză, după ce a fost ucisă de iubitul ei, despre care s-a spus că ar fi suspectat-o de infidelitate. Bineînțeles că nimic, absolut nimic, nu poate justifica să iei viața unui om.

Totuși, mă întreb cum se ajunge într-un asemenea punct? Ce se întâmplă în mintea unui om încât gelozia, furia și lipsa de control să ajungă la un asemenea nivel?

Putem încerca să înțelegem factorii emoționali, experiențele și modul de gândire care pot contribui la astfel de comportamente, fără să justificăm în vreun fel fapta sau să dăm vina pe victimă. Dar nu cred că trebuie să punem automat totul pe seama unei boli psihice. Uneori poate fi vorba despre o combinație de imaturitate emoțională, lipsă de autocontrol, posesivitate, gelozie și un mod profund greșit de a privi relația cu celălalt.

M-a surprins însă și altceva. Uitându-mă prin comentariile de la postarea despre acest caz, am văzut bărbați care, la prima vedere, păreau să aibă exact imaginea pe care societatea o consideră astăzi „ideală”: făceau sală, erau sportivi, produceau bani, aveau grijă de aspectul lor fizic. Și totuși, unii dintre ei îl ridicau în slăvi pe individul care a comis fapta și spuneau că „bine a făcut”.

Aici mă întreb: de unde vine atâta răutate?

Poți să îți construiești corpul, să faci bani, să ai succes și să arăți impecabil, dar nu există nicio sală în care să poți lucra caracterul. Și nici cu banii pe care îi faci nu îți poți cumpăra o mentalitate sănătoasă sau respectul față de oameni.

Cum ar putea o femeie să vadă astfel de comportamente și să nu îi fie teamă după aceea să mai meargă pe stradă, darămite să mai încerce să cunoască pe cineva și să formeze o relație?

Și, dacă suntem sinceri, frica poate exista și de cealaltă parte. Și bărbații pot ajunge să fie răniți, manipulați, mințiți sau folosiți. De aici cred că începe problema despre care vreau, de fapt, să vorbesc.

Unde a ajuns iubirea? În ce s-a transformat?

Pentru că, din ambele părți, când vine vorba despre o relație, pare că de multe ori totul se transformă într-un schimb de interese. Parcă a devenit din ce în ce mai greu să mai găsești ceva sincer. Nu spun că nu mai există deloc. Spun doar că am impresia că a devenit foarte rar.

S-au creat niște standarde iluzorii, mult mai mari decât și-ar putea permite sau decât ar putea oferi majoritatea oamenilor. Iar unul dintre principalii factori care au contribuit la asta este tot ceea ce vedem în jurul nostru, în special pe rețelele de socializare.

Vedem permanent vieți perfecte, cupluri perfecte, corpuri perfecte, vacanțe perfecte, case perfecte și oameni care par să aibă totul. Ajungi să compari viața ta reală cu o versiune atent selectată din viața altcuiva. Iar de aici apare senzația că ceea ce ai nu este niciodată suficient.

Știu multe povești de dragoste din trecut și îmi place să le ascult. Îmi place să văd cât de simple și sincere puteau fi lucrurile.

Nu spun că atunci nu exista răul sau că oamenii nu se înșelau, nu se despărțeau sau nu se răneau. Evident că existau și atunci toate acestea. Încerc doar să fac o comparație între felul în care priveau oamenii relațiile atunci și felul în care le privim acum.

Astăzi, foarte mulți par să intre într-o relație având în minte mai degrabă ceea ce vor să primească decât ceea ce pot să ofere.

Totul devine monoton. Nu mai există interese comune, nu mai există sentimentul că sunteți o echipă și că treceți împreună prin lucruri. Relația ajunge să fie tratată ca un produs care trebuie să îți ofere permanent ceva nou, iar în momentul în care apare rutina, apare și senzația că „nu mai este ce trebuie”.

Pot să spun asta și din experiența personală. Am cunoscut mai bine de 30 de persoane din punct de vedere sentimental și, sincer, niciodată nu am simțit că a fost ceva cu adevărat special, cu excepția unei singure persoane. Despre ea o să povestesc mai târziu.

Poate unii ar spune că nu suntem încă la vârsta la care să fim pregătiți să construim ceva serios, că nu suntem complet dezvoltați din punct de vedere mental și emoțional. Există un adevăr și aici. Dar, în același timp, generația noastră se dezvoltă într-un ritm foarte rapid. Avem acces la mai multe informații decât orice generație dinaintea noastră. Putem afla aproape orice în câteva secunde.

Și atunci nu ar trebui, oare, să fim și mai buni? Din păcate, nu cred că informația înseamnă automat și maturitate.

Avem acces la foarte multe lucruri, dar de multe ori le folosim greșit. Ne oprim la ceea ce este vizibil: bani, aspect fizic, statut, validare, atenție și lucruri materiale. Vedem foarte mult din exterior și foarte puțin din interior.

Nu mai vedem la fel de des cât de important este să ai lângă tine un om care te ridică și ca persoană. Un om cu care să poți evolua, să poți vorbi, să poți construi și cu care să simți că sunteți de aceeași parte.

Nu spun că nu există astfel de relații. Există. Doar că am impresia că sunt prea rare.

Personal, nu m-am regăsit niciodată în distracția de a merge în cluburi, de a mă etala, de a încerca să impresionez mai multe femei deodată sau de a înșela. Am greșit și eu cu anumite lucruri, bineînțeles, pentru că sunt om și nimeni nu este perfect, dar nu am înșelat niciodată.

Cred că atunci când alegi să înșeli, să minți sau să manipulezi pe cineva, nu rănești doar persoana respectivă. Spui și ceva despre felul în care te raportezi la tine însuți și la propriile valori.

Eu unul nu mai sunt omul care eram acum câțiva ani. M-am schimbat, am început să evoluez și am încercat să mă comport cât mai corect, să ofer sinceritate și să nu mă prefac pentru a obține ceva. Și, cu toate acestea, de multe ori am primit rău în schimb.

Poate și pentru că oamenii ajung să își facă o idee despre toți ceilalți pornind de la experiențele pe care le-au avut. Dacă au fost mințiți o dată, încep să creadă că toți mint. Dacă au fost înșelați, încep să creadă că toți vor înșela. Dacă au fost răniți, ajung să se apere înainte măcar să cunoască persoana din fața lor. 🙁

Suntem foarte buni la a judeca înainte de a cunoaște. Și acum ajung la partea despre care mi-a fost cel mai greu să vorbesc.

Singura mea experiență de iubire pe care cred că o voi purta cu mine toată viața. Nu o să dau foarte multe detalii despre ea. Pot să spun doar că o cunoșteam de aproximativ patru ani. Am fost împreună cu pauze, pentru că și ea avea, la rândul ei, anumite probleme. Probabil că și de asta ne-am înțeles și ne-am potrivit atât de bine.

Două minusuri care, împreună, au făcut un plus.

A fost singura persoană cu care am simțit că mă înțeleg cu adevărat. Singura pe care am simțit-o lângă mine și care a reușit să acopere acel gol despre care credeam că nimic nu îl poate umple.

Era educată. Era unica persoană pe care am văzut-o frumoasă atât fizic, cât și în interior. Avea un suflet curat și sensibil și nu putea să ignore lucrurile urâte din jurul ei. Le simțea și o afectau.

Și, ca să fie clar, nu mă bazez pe relația cu cineva ca să fiu eu bine și nu cred că un om trebuie să depindă de o altă persoană pentru a avea un sens în viață. Dar cred că este ceva esențial și frumos pentru un om să își trăiască viața alături de cineva potrivit lui. Singurătatea este una dintre cele mai grele lupte pe care le poate duce un om.

A fost frumos cât a fost. Dar nu îmi place să mă gândesc prea mult înapoi,pentru că şi dacă aş face tot ce mi-ar sta in putința, ea nu mai are cum să se întoarca pe lumea asta…

Poate norocul meu este că nu reușesc să simt lucrurile atât de profund încât să rămân blocat în ele. Îmi place să cred că pot să las în urmă ceea ce a fost rău și să merg înainte.

Nu îmi mai doresc să caut pe altcineva doar de dragul de a avea pe cineva. Nu vreau să mă prefac și nici să folosesc o persoană pentru un scop personal. Nu vreau să fiu ipocrit.

Și acum revin la întrebarea de la care am pornit: Unde este iubirea de altădată? Unde sunt relațiile în care o fată se mai bucura pentru un simplu trandafir primit fără vreun motiv anume? Unde sunt relațiile în care doi oameni mergeau la o plimbare prin parc, la un film sau la teatru și se bucurau pur și simplu unul de compania celuilalt?

Unde a dispărut simplitatea aceea care era atât de frumoasă și sinceră? S-a dus de tot sau a devenit atât de rară încât normalitatea a ajuns să pară ceva extraordinar?

Poate că întrebările astea au un răspuns dur și sec. Oamenii nu s-au schimbat atât de mult pe cât credem noi, ci doar lumea în care trăim le-a schimbat așteptările.

Nemulțumirea, gelozia și sentimentul că niciodată nu ai suficient au ajuns să acopere foarte multe dintre lucrurile bune, ca un nor negru de ploaie.

Iar poate cea mai mare frică într-o relație nu ar trebui să fie că vei rămâne singur, ci că îți vei pierde ani din viață lângă persoana nepotrivită. Lângă un om pe care nu l-ai fi imaginat niciodată în felul în care ajunge să fie. Lângă cineva care „lucrează” pe la spatele tău și pe care îl descoperi abia după ce ai investit timp, sentimente și încredere.

Cred că avem nevoie să învățăm să privim relația cu un om mult mai profund decât ca pe o simplă nevoie sau atracție. Să încercăm să fim mai buni, mai înțelegători și mai sinceri. Să apreciem o faptă făcută din suflet, chiar dacă este una simplă.

Să existe egalitate într-o relație și să nu mai credem că unul dintre oameni trebuie să aibă mai multe drepturi decât celălalt.

Să învățăm să construim împreună, nu să ne folosim unul de celălalt.
Poate că, și în cazul iubirii, lumea își va găsi într-o zi drumul înapoi spre lucrurile simple. Oamenii vor înțelege din nou că trebuie să ai totul pentru a fi fericit.
Poate că un trandafir poate însemna din nou ceva, și că o plimbare în parc poate fi suficientă. Doi oameni care se respectă, se înțeleg și aleg să rămână unul lângă celălalt sunt mai valoroși decât toate lucrurile pe care încercăm să le arătăm lumii.

Până atunci, nu ne rămâne decât să sperăm și să încercăm, fiecare dintre noi, să nu contribuim la dispariția lucrurilor în care încă mai credem.

ACM 25 septembrie 2026

Dacă ți-a plăcut ce și cum am scris, încurajează-mă aici:

RO63RNCB 0072 1669 3782 0001

Mateescu Andrei Cristian

Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală.

Nu există beneficii sau produse garantate.

Mulțumesc!