Dă soarele mai încet, baby,
și du-mă iar la mare,
acolo, în bezna tandră,
unde mor meduzele iarna,
unde peștii înfloresc de bucurie și zboară.

Baby, ajută-mă să-ngrop un cântec roșu despre noi doi și o lume spartă,
în care nu vom păși niciodată.

Casa mea e o inimă înghesuită
într-o ruină de piept.
Nu-ncap în ea decât îngerii.

Arunc cu-n pumn de lacrimi după tine
și nasc lumini de câte ori te văd.

Pieptul tău miroase a scandură de brad proaspăt, baby!
Auzi spaima asta amară cum picură peste noi?

DFM 6 decembrie 2025