În urmă cu 36 de ani, o parte dintre românii „patrioți”, cei care urlau că „nu-și vând țara”, ieșeau în stradă și zbierau cât îi țineau bojocii împotriva celor care gândeau altfel. Împotriva celor care îi susțineau pe Regele Mihai, pe Rațiu sau pe Coposu.

Privindu-i astăzi în imaginile de atunci, te apucă scârba. Nu doar pentru cuvintele lor, ci pentru ura crudă care le curgea pe chipuri, pentru balele cu iz de usturoi și putreziciune. Ar fi ucis la cel mai mic semn.

Te întrebi, inevitabil: din ce cotloane ale lumii bolnave au ieșit oamenii ăștia?

Priviți-le mutrele!

Aceleași fețe care îi instigau pe minerii aduși de „papa Iliescu” să vină la București și să-i zdrobească pe „golanii” obraznici din Piața Universității.

Golaniada – 53 de zile pentru o Românie normală

În primăvara lui 1990, mii de oameni au ocupat Piața Universității din București. Protestul a rămas în istorie drept Golaniada.

Nu erau huligani. Nu erau drogați. Nu erau agenți străini.

Erau oameni care cereau ceva absolut elementar: o Românie democratică.

Principalele lor revendicări erau simple și clare:

  • Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara – interzicerea foștilor activiști comuniști și ofițerilor de Securitate să candideze la funcții publice în primele trei legislaturi.
  • Piața Universității – zonă liberă de neocomunism, o ruptură reală de vechiul regim.
  • Demascarea neocomunismului – protestatarii considerau că FSN-ul lui Ion Iliescu era doar continuarea PCR.
  • Acces real la televiziunea publică, acuzată că manipulează informația în favoarea puterii.
  • Reformă profundă a statului – lustrație, justiție independentă, desecretizarea dosarelor Securității.

Protestul a durat 53 de zile.

S-a terminat în sânge.

Între 13 și 15 iunie 1990, minerii au fost aduși la București. Au bătut, au mutilat, au arestat. Au murit oameni.

36 de ani mai târziu

Ai crede că după atâta timp, după libertate, după Europa, după democrație, lucrurile s-au schimbat. Aiurea! Vise, tată!

Povestea se repetă. Aproape grotesc de identic.

Dacă în 1990 zbierau că protestatarii sunt „drogații lui Rațiu”, astăzi, urmașii ălora, pe care-i vedeți în clip, urlă că cei care nu-i pupă-n cur pe Georgescu, Șoșoacă sau Simion sunt „oamenii lui Soros” sau „ai agenturilor străine”, vorba ăluia împușcat la Târgoviște.

Aceeași ură.
Aceeași manipulare.
Aceeași furie primitivă împotriva oricui gândește diferit. Pentru că prostul urăște tot ce nu înțelege!

Întrebarea care doare

Unde au trăit oamenii ăștia în ultimii 36 de ani? Ce fumează? Ce au mâncat de au rămas atât de înveninați? Atât de încuiați? Atât de intoxicați mental? Atât de primitivi! Vi-l amintiți pe individul îmbrăcat ca un dac (așa credea el!) care urla în Piața Victoriei: „E țara mea, băăăă!”? Cam ăsta e nivelul…

Dar, mai grav este altceva. Astăzi, ca și atunci, există oameni din presă care îi instigă. Indivizi fără conștiință. Fără responsabilitate. Fără chip.

Da, fără chip. Pentru că atunci când alegi deliberat să instigi la ură, la dezbinare, la manipulare, îți pierzi fața. Devii doar o umbră care urlă din spatele unui microfon sau în spatele unui laptop.

Cadavre umblătoare. Care put!

Cine a creat monstrul?

Ura care a crescut în România nu a apărut din senin. A fost cultivată. Hrănită. Întreținută. De politicieni cinici. De propagandă. De televiziuni toxice.
De jurnaliștii care au vândut adevărul pe audiență.

În mare parte, voi sunteți vinovații pentru dezastrul de azi. Pentru ruptura dintre români. Pentru otrava care circulă prin societate.

Poate că istoria nu o să vă judece. Nici asta nu mai e ce era odată – și ea a devenit confuză, manipulată, proastă de bubuie, după chipul și asemănarea… unora.

Istoria de azi e beată mangă și merge lunar în Dubai să-și facă selfie cu Burj Al Arab.

Dar viața are un fel al ei de a pune lucrurile la loc. Exact acolo unde merită. Și știți foarte bine unde!

Haidipa!

DFM 5 martie 2026