S-a strigat „Ceaușescu!” la festivalul „Beach, Please!”, și nu, nu a fost un moment de protest sau satiră istorică. A fost pur și simplu… distracție.

Adolescenți au scandat numele dictatorului într-un cor aproape festiv, în timpul unui show condus de influenceri, unul dintre ei fiind Andrei Șelaru, alias Selly, supranumit ironic „dictatorul” festivalului.

Dacă Selly le spunea să strige „Stalin” sau „Hitler”, ei l-ar fi ascultat?

Cu siguranță!

Bineînțeles, nu a trecut mult până când reacțiile au venit. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a emis un comunicat în care condamnă fenomenul ca fiind „profund îngrijorător”. Și, deși mulți ar putea ridica din umeri spunând „eh, glume de adolescenți”, poate e cazul să ne oprim puțin și să analizăm ce reflectă cu adevărat această „glumă”.

Ce înseamnă să strigi „Ceaușescu!” în 2025?

Într-o țară în care alimentarele goale, frigul din apartamente și frica de Securitate încă mai trăiesc în memoria părinților și bunicilor, faptul că un grup de adolescenți asociază numele unui dictator cu ceva… cool, ne arată că avem o problemă. O problemă serioasă cu educația, cu memoria colectivă și, poate, și cu modul în care transformăm totul în entertainment fără filtre.

IICCMER spune clar: nu tinerii sunt de vină. Ei au fost crescuți într-o cultură care a preferat să treacă sub tăcere partea întunecată a comunismului. În manualele de istorie, regimul Ceaușescu apare abia la final, pe fugă. În școală, despre Revoluția din ’89 se vorbește mai puțin decât despre bătălia de la Rovine. În schimb, TikTok-ul, memele și glumele de pe net au reușit să cosmetizeze o dictatură. 🙁

Când Ceaușescu devine meme

Dictatorul care a înfometat o țară și a construit Casa Poporului, în timp ce oamenii stăteau la cozi pentru o pâine, este azi prezent pe rețelele sociale într-o versiune „edgy”: ca un fel de erou anti-sistem, ironic, amuzant. O figură „cult”, reciclabilă pentru likes și views.

Asta nu e nostalgie. E amnezie colectivă. Și e periculoasă.

De ce ar trebui să ne pese?

Nu e vorba doar despre un moment viral. Este simptomul unui vid educațional și moral care persistă de ani. Faptul că tinerii pot asocia un nume ca Ceaușescu cu un moment de distracție nu e vina lor. Este vina noastră, a celor care nu am construit o cultură solidă a memoriei. A celor care am ignorat educația civică, istoria recentă și lecțiile Revoluției.

Și nu, nu e vorba că „generatia tânără e pierdută”. E vorba că a fost lăsată de izbeliște. Într-o lume în care cultura este pe fast-forward și totul devine entertainment, cineva trebuia să le spună, clar și onest, ce a fost comunismul. N-a făcut-o școala, n-au făcut-o liderii politici. N-au făcut-o părinții lor! Din contră, unii de la ei știu că Ceaușescu „le-a dat case, curent electric pe gratis și servici”.

Și acum, rezultatele se văd.

Concluzia?

Când ne distrăm cu numele unui dictator, înseamnă că am uitat prea ușor. Iar uitarea nu e doar o problemă de memorie – e o problemă de viitor. Pentru că fără cunoaștere și învățare din greșelile trecutului, viitorul riscă să repete aceleași iluzii.

Ce rămâne de făcut? Poate nu e prea târziu să vorbim sincer cu tinerii despre istoria recentă. Să o scoatem din colțul prăfuit al manualelor și s-o aducem în prezent, cu tot ce înseamnă ea: suferință, frică, control, dar și luptă și libertate. Asta dacă vrem să auzim mai puțin „Ceaușescu!” și mai mult… „niciodată din nou”.

Și apoi, măi copii, care vă lăsați așa de ușor duși de nas, să știți că dacă era Ceaușescu la putere azi, ăsta pe care-l strigați voi, mai vedeați Beach Pleasă la Paștele cailor!

Vă spune cineva care a trăit vremurile urâte când rockeri erau prinși de milițieni pe stradă, bătuți, și tunși în cruce.

DFM 13 iulie 2025