O tânără împușcată mortal pe o trecere de pietoni, în timp ce își ținea copilul în brațe. O altă femeie care a trăit ani de teroare și a fost la un pas de moarte. O adolescentă care a fugit din țară ca să scape de el. Toate au un nume în comun: Robert Lupu. Un bărbat cu un trecut încărcat de abuzuri, manipulări, amenințări și violență — tolerat ani la rând de un sistem care nu le-a protejat pe cele care au cerut ajutor. Un monstru de care se temeau și pietrele pe care călca.
După crima de la Cosmopolis, în care Teodora Marcu, o tânără de 23 de ani, însărcinată și mama unui copil de trei ani, a fost ucisă cu sânge rece de fostul partener, au început să apară mărturii cutremurătoare. Din păcate, nu este vorba despre un caz izolat, ci despre un pattern ignorat — de autorități, de sistemul de justiție, de o societate care le judecă și se întreabă: „dar de ce nu a plecat mai devreme?”
12 ani de teroare, începuți la doar 15 ani
Maria Folea, medic psihiatru, a vorbit public despre coșmarul trăit în relația cu Robert Lupu. Avea doar 15 ani când a fost „agățată” de acesta, pe holurile liceului, cu flori și vorbe dulci. El avea 20. Ce a urmat a fost o relație marcată de control psihologic, episoade de violență, amenințări și manipulare. I-a fost teamă să-l părăsească. I-a fost teamă că-și va pierde viața sau că familia ei va avea de suferit.
„Îmi era mai frică de jocurile psihologice decât de bătaie. Mă ținea într-o teroare continuă. Mi-a spus cum mă va ucide. A încercat să mă otrăvească, a pus 10 pastile de diazepam într-o ceașcă de cafea. A apărut la cabinetul meu după ani, sub un nume fals. Nu m-a lăsat niciodată cu adevărat în pace”, povestește Maria.
Și totuși, nimeni nu a intervenit.
O adolescentă, o garsonieră și o propunere obscenă
A.A., o altă tânără care l-a cunoscut pe Lupu pe când avea doar 13-14 ani, povestește cum acesta a început să o urmărească obsesiv, cum i-a aflat adresa și a pus întrebări personale. A început să primească propuneri indecente — să plece în Germania, să lucreze în bordeluri.
„Mi-a fost teamă să mai calc în orașul natal. Prietenii mei erau hărțuiți, primeau amenințări. Trăiam cu frica în suflet. Îmi era frică să nu mă facă să dispar”, spune ea.
Teodora ceruse ajutor
În 2021, Teodora obținuse un ordin de protecție împotriva lui Robert Lupu. Depusese plângeri pentru amenințări, violare de domiciliu, hărțuire. Dar, așa cum se întâmplă de prea multe ori, actele au rămas doar hârtii. Hârtii care nu o puteau proteja când el a apăsat pe trăgaci.
A ucis-o în plină zi, pe o trecere de pietoni. A tras cu arma în femeia pe care o terorizase ani de zile. A făcut-o în fața copilului lor. Și abia apoi, s-a sinucis.
Robert Lupu a fost incinerat pe 4 iunie. Teodora Marcu nu mai are glas. Dar noi avem. Și trebuie să vorbim.
Câte victime mai trebuie să apară în știri până când cineva va acționa serios?
Acest caz nu este un accident. Este rezultatul unei inacțiuni sistematice. Este despre cum sunt tratate plângerile femeilor. Despre cum sunt văzute relațiile toxice în România: cu scepticism, cu neîncredere, cu banalizare. Este despre cum un agresor a reușit, de-a lungul a zeci de ani, să distrugă vieți fără să fie oprit.
Nu e un simplu caz de „relație care a degenerat”. Este un exemplu clar de abuz sistematic și ignorat. Dacă Teodora, Maria sau A.A. ar fi fost ascultate la timp, astăzi vorbeam despre supraviețuire, nu despre crimă.
E timpul să nu mai acceptăm „că așa sunt unii bărbați”. Să nu mai închidem ochii când cineva ne spune că se teme. Să nu mai considerăm agresiunea o problemă de familie („Lasă, că și ea e o nenorocită! Bine îi face!”).
Violența domestică ucide. Hărțuirea lasă traume pe viață. Și fiecare zi în care nu facem nimic, înseamnă un risc pentru alte zeci de femei.
Nu mai vrem să aprindem lumânări! Vrem protecție! Vrem legi care se aplică! Vrem să fim crezute!
DFM 5 iunie 2025
Foto, preluare Fb.