Valentin Uritescu despre regizorul Sergiu Nicolaescu: „Grandoman, mitoman, egoist. Milos, visător, încăpățânat, cusurgiu, meschin, spirit rece și calculat. O finețe și o pedanterie bușite de o bădărănie care îți taie respirația”

12 august 1985– Accidente la filmare
De o săptămână filmăm „Noi, cei din linia întâi” în satul Soarș (pe românește noroi) într-un ritm cum n-am mai cunoscut niciodată. (Sergentul Șaptefrați, n.m.).
Caniculă. Hainele, îmbibate de sudoarea ce se evaporă, sunt albite de soare și plotojite cu pământ. Le spăl cam la două zile. Suntem cazați la Mediaș. În afară de slănină, napolitane, biscuiți, rahat tare ca piatra, ouă și pâine neagră, nu se găsește de mâncare mai nimic. Kilogramul de pepene roșu este zece lei. Seara, când venim, fac un duș și mănânc o felie babană de pepene cu pâine, după care mă prăbușesc în pat. Și asta zilnic.
Două momente sunt dificil de trecut: seara, când dau jos tona de haine umede, și dimineața, când trebuie să le îmbrac încă umede și împuțite… Bonetă, cască, centură, raniță, sac de merinde, cămașă, bluză… toate ude, bocancii, moleterele, obielele, pantalonii, chiloții le întind pe unde pot pentru a se usca, apoi intru la duș.
Se filmează la un castel (spunea cineva că a fost al lui Gigurtu) care se află într-o pădure din apropiere de Alba-Iulia. Tunuri, transportoare blindate, mitraliere etc. Secvența în care un grup fanatic de nemți și iredentiști maghiari răspund cu gloanțe celor trimiși cu o motocicletă și un steag alb pentru a le spune că ostilitățile au încetat. După ce acești fanatici omoară solii, românii răspund cu focuri de artilerie. Eram postați lângă tun: George (Alexandru), eu, Stanoevici (Bogdan) și Uțu cascadorul. Foarte atent când e vorba de dinamită, trageri și manevre cu blindate, îi zic lui George:
-Mă, stăm cam aproape de tunul ăsta.
-Nea, Vali, pân-aici ți-a fost, râde Stanoevici.
Sergiu Nicolaescu se asigură că totul este în regulă, zice motor și secvența începe, ăia trag în sus, George comandă foc, tehnicianul declanșează tunul și de la percutor iese o flacără ce ne învăluie pe mine și pe George. Sergiu vede, întreabă ce s-a întâmplat, George îl liniștește și se trage a doua dublă, nu înainte ca tehnicianul să ne sugereze lui George și mie să avansăm împreună cu Uțu spre gura țevii, mascată cu o rămurea de mesteacăn, ceea ce și facem.

Se comandă: Atenție! Motor! Foc! Sunt smuls de la locul meu și aruncat în aer, cad pe capul lui George. Obrazul drept, ciupit în multe locuri, mă arde. Pun mâna: sânge. Mă pipăi, sunt întreg. Când mă întorc, văd că Uțu are nasul străpuns de o surcică subțire. Trage de capătul ei și o scoate din nas, odată cu sângele care îi curge pe bărbie. Sergiu întreabă ce s-a întâmplat, eu urlu la Stanoevici și Stoian:
-Mai glumiți? Mai faceți bancuri, tu-vă rasa-n…
-A pățit careva ceva?! întreabă din nou Nicolaescu, apoi văzându-l pe Uțu plin de sânge: Tu ce ai, mă?
Cascadorii îl iubeau pe Sergiu, chiar dacă îi trata de multe ori cu brutalitate, pentru că „le dădea o pâine”.

Sergiu
Sergiu Nicolaescu este o personalitate complexă. Cât am stat în preajma lui mi-am făcut o părere în ce-l privește, dar nu sunt sigur în totalitate de justețea ei. Aparențele înșală și de aceea nu pot ști dacă multe din comportările sale nu și le-a fabricat. Prea multe calități și prea multe defecte, încât ești derutat…
O candoare îmbrăcată în armura unei mojicii de cea mai joasă speță. O finețe și o pedanterie bușite scurt de o bădărănie și o grosolănie care îți taie respirația.
Grandoman, mitoman, egoist-dublat de sobrietate, simplitate, franchețe și o mare bunătate. Milos, visător, încăpățânat, cusurgiu, meschin, spirit rece și calculat, lipsit de entuziasm, prea puțin emotiv, obiectiv doar cât să-i permită a cântări situația, ca să tragă spuza pe turta lui.

Dacă ne referim la ambiție, ar trebui să plecăm de la perseverența diabolică ce-l face să reziste și douăsprezece ore la filmare.
Dominanta acestui caracter este imensa putere de muncă. Uită de mâncare, de mers la budă, de tot, făcându-și meseria cu o forță impresionantă, pe orice vreme, întotdeauna cu idei și inspirație, cu o perseverență ce se îngemănează cu susceptibilitatea lui accentuată față de jigniri… N-am avut ocazia să-l văd pe Sergiu Nicolaescu cum reacționează la jigniri pentru simplu motiv că nimeni nu prea a avut curajul să-l jignească. (…)

Am avut însă ocazia să-l văd reacționând la ceea ce el socotea, cred, că e o jignire: secretara de platou, care trebuia să fie lângă regizor în permanență, era o fată frumoasă, foarte tânără, bine făcută, care se simțea atrasă de un soldat din plutonul meu. Nu spun cine, dar becher. Băiatul frumos și tânăr și el, are norocul de a se bucura de nurii ei. Cum se dădea o pauză, simțeau nevoia să fie împreună. Nicolaescu observă atitudinea fetei și, în momentul în care ei dispar cheamă actorii la cadru mai repede decât se anunțase durata pauzei. Cine absentează? Cei doi. Nicolaescu face o criză, cei doi sunt căutați și, în momentul în care apar, Nicolaescu o întreabă:
-Pe unde umbli? Unde ai fost?
Fata timorată, îmbujorată, îngaimă:
-Am și eu…
-N-ai nimic, răspunde el. Apoi, sarcastic: Faci parte dintr-o echipă? Locul tău e aici! Aici, lângă coaiele mele! La prima abatere pleci. Părăsești echipa, ai înțeles?
Autor Valentin Uritescu
Fragmente autobiografice din cartea „Așa sunt eu, prost”, apărută la editura Humanitas/ Foto filmări „Noi, cei din linia intâi”

Valentin Uritescu s-a născut pe 4 iunie 1941 în comuna Vinerea, județul Alba. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematorgafică I.L. Caragiale din București în 1963. Cariera de actor și-a început-o la Teatrul Maria Filotti din Brăila, unde a jucat cinci ani.

Iată câteva dintre rolurile pe care le-a interpretat în filme: Vasile, în „Concurs”, regia: Dan Pița, Locotenetul de miliție în „Faleze de nisip”, regia: Dan Pița, Sergentul Șaptefrați în „Noi, cei din linia întâi”, regia: Sergiu Nicolaescu, Gică Hau-Hau, în „Domnișoara Aurica”, regia: Șerban Marinescu -1985, K. Lintz, în „A unsprezecea poruncă”, regia: M. Daneliuc – 1991, medicul din „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia: Șerban Marinescu.

Actorul  Valentin Uritescu s-a stins din viaţă, la vârsta de 81 de ani, în 18 iunie 2022, după o lungă suferinţă.