Autor Gabriela Bonin.

Am cunoscut o fată care si-a pierdut viața în urma unei sarcini ….. 😢.

Locuia în blocul de peste stradă și, de câte ori o întâlneam, mă privea cu duioșie și mă întreba cu un adevărat interes ce mai fac.

Îmi pierdusem tatăl (care ar fi putut salvat, dar pe care doctorii l-au lăsat să moară) într-un stupid accident cu doi ani mai înainte, iar ea, deși cu o diferență de vârstă „enormă” pentru vârsta la care ne aflam amândouă, începuse să-mi poarte de grijă într-un anumit fel al ei … discret aș zice.

Aveam atunci în jur de 14 ani, iar ea era cu 5 ani (cred) mai mare decât mine.

M.B. era de o frumusețe extraordinară (nu-i pot da numele întreg, pentru că mătușa ei este foarte cunoscută în lumea muzicii atât în țară, cât și în afară).

Fusese născută în lumea romilor, care au dat lăutari virtuoși și celebri, muzicieni fără pereche, instrumental dar si vocal. M.B. avea frumusețea extraordinară a două rase diferite, îmbinând armonios cu ceea ce cele două profile genetice putea sa-i transmită mai bun.

Nu știu dacă în sângele ei curgea un sângele de român cu strămoși de la Basarab I (român cu o piele albă și delicată), sau avea numai sângele românilor romi cu sângele cald și harul muzicii …. dar știu că Mama Natură fusese extrem de generoasă cu M.B atunci când ea a venit pe lume.

Părul ei era negru ca pana corbului, lung lucios și extrem de bogat, lăsat liber îi flutura pe umeri făcând capurile bărbaților să se întoarcă după ea cu pasiune, iar cel al femeilor, cu invidie și gelozie.

Ochii ei erau negrii și mari, umbriți de gene lungi, negre și ele și fără nici un machiaj și care lăsau să se vadă firea ei deschisă și comunicativă, dar și inteligența unui spirit liber sau al unei femei care își cunoaște valoarea și știe ce vrea.

Pielea albă și fină îndulcea trăsăturile ei, subliniind buzele roșii ca cireșele coapte, iar obrajii ei erau natural ușor colorați în rozaliu.

Era o tânără exrem de naturală, ea nu avea nevoie de farduri, căci ele ar fi stricat armonia unui asemenea făpturi. Era de talie mijlocie și bine proporționată, dar când se mișca dădea impresia că e mai înaltă, căci grația cu care își mișca corpul îți dădea impresia unei coregrafii desprinse dintr-un celebru balet, ea fiind solista/prima balerină a acelui spectacol, unde brațele ei se mișcau cu grație, iar capul și-l ținea întotdeauna drept cu demnitatea unei prințese.

Terminase liceul economic (nr.2 …cred) și se căsătorise cu cel pe care ea și-l alesese și pe care părinții și clanul ei îl aprobase ca fiind demn de ea. Era un tânăr frumos, cu trăsături masculine, armonioase, și un corp de atlet. O depășea cu un cap în înălțime și împreună formau un cuplu perfect.

Erau tineri căsătoriți și erau atât de fericiți împreună. El era măcelar (o meserie extrem de apreciată în timpul comunismului), ea încă nu lucra pentru că rămăsese însărcinată aproape imediat (o lună) de la căsătorie. Era gravidă în 6 luni când tragedia s-a cuibărit în sânul familiei lor….

Nu știu cum, dar ea a căzut bolnavă de hepatită și singura salvare ar fi fost ca medicii să o ajute să dea naștere prematur, iar noul născut să fi fost plasat în incubator, in timp ce ea ar fi trebuit să urmeze protocolul medical a celor care au un asemenea diagnostic, dar pe care însărcinată fiind nu putea să-l urmeze. Erau riscuri, e adevărat, dar mai riscant a fost faptul că nimeni n-a făcut nimic.

Ce n-a făcut familia ei ca s-o salveze! Câți doctori n-au văzut, la câte uși n-au bătut (cu piciorul cum se zicea atunci, nu cu mâna, pentru că mâinile le erau prea încărcate), dar doctorii au refuzat să o ajute cu o naștere prematură (în timpul comunismului pentru un asemenea ajutor se putea ajunge după gratii, deoarece in ochii autorităților de atunci asta însemna a-v-o-r-t).

Cât a suferit biata de ea! Din tânăra de o frumusețe rară, rămăsese numai o umbră pe care o vedeam dimineața la geamul deschis privind lumea cu tristețea cuiva care știe ceea ce i se va întâmpla.

Cred că a plecat cam într-o săptămână sau două. 😭

Soțul ei era distrus și umbla ca cineva care nu mai știe unde locuiește …. era pierdut fără ea, iar durerea i se citea nu numai în ochii stinși, dar și în fiecare părticică a ființei lui.

Înmormântarea ei a adunat nu numai o imensă famile, dar și un cartier întreg a venit să-și ia la revedere în acea zi de la ea și nu numai, deoarece odată cu ea pleca și copilul nenăscut pe care ea-l purta . Două ființe pe care comunismul i-a condamnat la moarte, pentru că voiau să încerce să supraviețuiască amândouă.

Autor Gabriela Bonin