La început n-au știut ce este, dar, când s-au apropiat mai mult de calea ferată au văzut grozăvia. Era un câine aruncat pe șină, în apropierea comunei Vidra, județul Ilfov. Animalul părea mort, era moale ca o cârpă.
Anda Murgu, de la „Asociația Suflete Dragi”, se afla în zonă, alături de colegul ei. Femeia a oftat, și-a înghițit revolta și lacrimile, apoi a încercat să-i scoată legăturile de la lăbuțe, uitându-se în toate părțile, ca să nu vină vreun tren. „Stai, mă, băiatule, că te dezleg imediat! Te ajut eu!”

https://www.facebook.com/605241661/videos/916043619971462

În cele din urmă, au reușit să-l ridice de jos. „Fugi după o pătură, vezi că am una în mașină!”, i-a zis ea colegului. L-au luat, cu grijă, și au pornit repede spre veterinar. Cățelul avea labele din față legate cu un șnur din plastic.
Cine a putut face o asemenea faptă abominabilă? Cine are sufletul atât de distrus și mintea atât de bolnavă încât să-și dorească să ucidă un câine nevinovat?
„Cățelul era în hipotermie și în comă. Nu avea nici o reacție, noi inițial am crezut că e mort.”, mi-a povestit Anda Murgu, reprezentanta Asociației Suflete Dragi. Câinele a fost dus de urgență la medic, a rămas internat la cabinetul Rujan Vet Luica, și acum se află sub tratament perfuzabil. Este un animal tânăr, de aproximativ doi ani, castrat, fără microcip, bine întreținut, talie mare, 35-40 kg.
„Îl ducem și la ecografie și la RMN, pentru că are niște hematoame la cap și la coloană. Probabil a fost bătut, apoi legat de calea ferată. L-am botezat Lucky, pentru că e un norocos. După ce se va face bine, va rămâne cu noi, alături de cele 400 de suflete pe care le îngrijim la Asociația Suflete Dragi. Vom face tot posibilul să-i găsim o familie care să-l adopte și să-l iubească.”

„Am făcut și noi și Consiliul Județean Ilfov – Departamentul de Protecție a Animalelor o reclamație online la Poliție și la Primărie. Există lângă calea ferată o cameră de luat vederi cu rotație de 180 grade care ar fi trebuit să înregistreze ceva. Vom vedea ce răspuns vom primi.” ”, a mai declarat Anda Murgu.

Vă țin la curent cu ce se va întâmpla de azi înainte cu Lucky.

DFM 12 noiembrie 2024