Din păcate sunt și tineri (- 30 ani) care au aceeași nostalgie, chiar dacă nu au cunoscut regimul comunist. Educația nu numai din familie, dar și din școli (de stat, sau particulare), a deformat, de asemenea, realitatea acelor vremuri.

Am zugrăvit (în vara asta) apartamentul în urma decesului mamei și, la recomandarea unor vecini, am luat o familie tânără (soț și soție) cu vârsta până în 30 de ani, să mă ajute.

Mare le-a fost mirarea când în biblioteca din sufragerie au văzut aranjate frumos peste 100 de cărți. M-au întrebat uimiți:

„Ce faceți cu atâtea cărți, doamnă?” ( mie una, nu mi-au părut niciodată multe).

„Le-ați citit pe toate ?”

„Da.”, am raspuns simplu.

„Pe vremea comunismului nu prea aveam ce face după ora 10 seara. Lectura era o metodă să-ți petreci timpul. Aș zice că, începând cu ora 8-9 seara, cum nu erau decât cântece patriotice la televizor, era singura modalitate de a-ți petrece agreabil timpul ce-ți rămânea înainte de a dormi.”

„Nu înțeleg! Cum adică nu era nimic la televizor? Și cum nu existau biblioteci publice ?” m-au întrebat ei, stupefiați.

A trebuit să le explic cum era televiziunea română atunci, programul ei de propagandă și durata programului zilnic de televiziune. A trebuit să le povestesc cum erau emisiunile de radio și televiziune alcătuite, structurate, și extrem de supravegheate de partidul comunist. A trebuit să le vorbesc despre librăriile din timpul comunismului și de bibliotecile publice, în care găseai numai cărți și reviste de propagandă comunistă scrisă în România sau tradusă din „minunata epocă” Stalinistă/comunistă a Rusiei sau ale altor „popoare pretine” (prietene) cum zicea agramatul/”iubitul nostru conducător” … „popoare pretine, cu idealuri comune, strategice și clarvăzătoare ale comunismului și al viitorului nostru comun” pentru „a realiza obiectivul nostru major de înaintare a României spre comunism” și „a ajuta în munca PCR-ului în a conduce România cu succes pe cele mai inalte culmi ale Iepocii de Aur pentru făurirea cu mândrie a noii orânduirii sociale a comunismului”.

A trebuit să le explic cât de dificil era să ai cărțile tale în bibliotecă, că nu aveai timp să afli dacă merită sau nu să citești acea carte pe care o cumpărai, pentru că oamenii modești, muncitori ca părinții mei (generația de sacrificiu total al comunismului, născuți cu puțin înaintea celui de-al II-lea război mondial, în timpul lui, sau după aceea, educați ei înșiși de comuniști) nu prea știau să-ți îndrume gusturile literare, iar atunci cumpărai ce aveai norocul să găsești de ocazie și pe sub mână bineînțeles, fiind „liber” să-ți creezi gustul.

De cele mai multe ori, singurul beneficiu, în urma unei asemenea lecturi, era faptul că-ți îmbogățeai cultura generală și deveneai din ce în ce mai bun în a scrie sau citi corect românește, înțelegând cuvintele și adevărata lor semnificație într-o frază, precum și subtilitățile unei fraze sau a unui paragraf întreg.

Dar, mai ales, învațai să înțelegi profunzimea unui text, valoarea lui. Înțelegeai, de asemenea, beneficiul pe care-l ți-l aducea lectura, indiferent dacă acea carte, pe care o terminai, era slabă calitativ, sau făcea parte dintre operele celor mai renumiți clasici literari, tu învațai cu ajutorul ei să analizezi, ca un critic de literatură, nu numai cărțile, dar și oamenii și viața în general, căzând mai greu victimă minciunii sau al celor ce voiau să profite de tine.

M-au privit ca și când aș fi scăpat dint-o sectă, iar în ochii lor citeam nu numai mirarea, dar și tristețea la auzul acestui adevăr ….Adevărul despre comunism.

„Cum este posibil ? Cât este de adevărat ce ne spuneți, doamnă? De ce nu am învățat asta în școală ? Și de ce părinții nu ne-au spus nimic ?” m-a întrebat tânărul.

Iar partenera lui a adăugat: „Când îmi ascult părinții, înțeleg că viața atunci era grea (ca și acuma, dealtfel), dar tinerii ca noi aveau o casă dată gratis de partid și asigurat un loc permanent de muncă, ca să putem să ne construim o familie, iar banul era ban, cumpărai ceva cu el…”

Cum să știe această generație să caute adevărul (chiar dacă tehnologia în ziua de azi o ajută), fără să știe unde, fără să știe cum să aleagă adevărul de minciună ?

Ce a făcut sau ce face nucleul de bază al societății românești: familia și școala, pentru a avea o asemenea catastrofă în ziua de azi și a deforma istoria acestei țări cu mai mult succes ca Împușcatul, atunci când a schimbat istoria României, pentru a ascunde și a justifica ororile comunismului?

De ce generația părinților mei (care a trăit cel mai mult in comunism), sau generația mea (aceeași generație care a luptat la Revoluție) a șters istoria acelei perioade cu tăcerea ei?

Bunicii noștri au avut curajul să ne spună adevărul, în șoaptă, pe ascuns, în puterea nopții, cu frica-n sân de represalii și cu poruncă de a „nu vorbi, ca să nu dispară mama și tata, pentru totdeauna, ridicați de Securitate”.

Așa se transmitea istoria adevărată atunci în timpul comunismului! Fără ani, fără dată, fără locuri precise, geografice, (poate că numai în anumite cazuri ni se spuneau numai regiunile: „undeva in Basarabia”, „undeva in Bărăgan” …), pentru a nu provoca monstrul comunist.

Cu toate că erau infiltrați peste tot, informatorii securității n-au putut opri atunci poporul să-și transmită istoria.

Comunismul a omorât, a trimis la ocnă, în lagăre, oameni, familii întregi, chiar și pe prietenii lor nevinovați sau pe vecinii lor. Nu-și pierdea timpul comunismul cu cercetări de vinovat-nevinovat.

Cu toate astea, comunismul nu a reușit să astupe gura lumii.Iar astăzi, cu toată informația existentă, atât de ușor de accesat, s-a reușit acolo unde Împușcatul a dat greș. S-a deformat totul fără sânge vărsat, fără efort, fără să se pună botniță cuiva, fără teamă și mai ales, fără rușine!

Dacă ar fi știut faimosul nostru cizmar cum se obțin rezultate de genul asta, ar fi inventat el, cu regimul lui, internetul și rețelele sociale, și ar fi lăsat mass-media să fie mult mai coruptă decât e astăzi, mințind mai mult cu televizorul sau orice formă de comunicare în masă posibilă (va amintiți lozinca „Nu mințiți poporul cu televizorul!”) și și-ar fi asmuțit câinii în cât mai multe partide politice „diversificate” (existente astăzi in România), dar cu aceeași viziune egoistă și comunistă.

Dacă vrei să subjugi un popor, dă-i impresia populației (acelui popor) că oamenii sunt liberi și că, in numele acelei libertăți, sunt liberi să se distrugă între ei pentru aș apăra țara (unul de altul). Nu le lăsa oamenilor timpul să discute și să gândească sau să găsească, împreună, o soluție care ar putea aduce înțelegerea și pacea între ei! Pentru a reuși acest lucru trebuie suprimată educația de calitate, încă de la bază/din familie și școală. Cu cât un popor e mai slab educat, cu atât e mai ușor de dominat și, din păcate, România experimentează o asemenea soartă.

Păcat că românii nu au reținut trista lecție de istorie pe care comunismul a scris-o adânc, cu sânge si cruzime în carnea lor, dar pe care mintea lor refuză să o recunoască, așa cum ei refuză să-și educe tineretul învățându-l istoria adevărată a comunismului și a tristelor sale consecințe!

Autor Gabriela B.

Foto preluare internet