A fost cel mai iubit copil al părinților mei. Alexandru, fratele meu, era un student eminent al Facultății de Matematică din București, plecat acolo din mica urbe natală, Bușteni.
În fiecare an, de 1 Martie obișnuia să îi trimită mamei un mărțișor special cumpărat de la Fondul Plastic, din București, un obiect nemaivăzut, de o frumusețe rară, despre care am aflat ulterior că avea și un preț pe măsură: 100, 150 de lei. Aceștia era bani mulți pe vremea aceea, în anii 70.

Fondul Plastic reprezenta o oază pentru intelectualii rafinați, un loc în care iubitorii de artă se puteau conecta la valorile autentice. Îmi aduc aminte cum în ajun de 1 Martie, mama mea aștepta cu nerăbdare acest simbol al primăverii și se gândea: „Oare ce minune îmi va trimite fiul meu și anul ăsta, pentru a-l adăuga la neprețuita colecție?”
Un bănuț pictat, un peisaj sau elemente florale, o iconiță modelată în lut, cu Maica Domnului și Pruncul, un vas de sticlă tip Galle au fost câteva piese care mi-au rămas și acum, după atâția ani, în memorie.
Mărțișorul de la Fondul Plastic era cel mai frumos cadou de peste an, după notele de zece pe care fratele meu le lua la toate examenele.
Astăzi, mama și fratele meu își dorm somnul de veci în cimitirul Sfânta Vineri. Mărțișoarele nu mai sunt nici ele, de mult… Dar atunci când deschid sipetul amintirilor le văd vii și strălucitoare ca niște nestemate.

Răzvan Mateescu, 19 ianuarie 2023