Noi am fost doar 16 în clasă. Secţia maghiară, ce să-i faci!? Se împuținaseră maghiarii din Alba-Iulia îndeajuns cât să nu se mai adune o clasa normală de copii, dar eram speciali, cel puţin aşa ne simţeam noi, pentru că eram mai puţini.

Dar de serbări n-am scăpat nici noi. Noroc că, fiind la distanţă de Capitală, rar îşi făcea „tovarăşul” timp să ne viziteze, iar Partidul binevoitor şi înţelept era îndeajuns de ocupat cu arătatul căii drepte unor români rătăciţi, cât să nu-i rămână timp şi pentru noi.

Aşa că am crescut în umbra celorlalţi, prezenţi şi noi peste tot, dar aproape invizibili. Până la mine. Că trebuia eu să ies la suprafaţă ca rahatul în apă după trei zile.

Nu învăţam şi nu-mi scriam temele de casă- cu excepţia compunerilor- asta o ştia deja toată şcoala, din cauza indignării profesoarei de română, dar având note de zece pe linie, cu excepţia unor note de 2 pentru indisciplinină- o „substanţă” misterioasă pe care corpul meu o producea din plin, şi care mă făcea să răspund la întrebări cu exact ce credeam, nu cu ce aşteptau cei corecţi politic- eram lăsat în pace.

Eram genial în idioţenia mea de copil revoltat împotrivă la tot. Asta se datora lui tata, dar nu ştia nimeni, şi cine ştia prefera să se prefacă a nu şti. N-am înțeles nici în ziua de azi ce îl determina pe el să mă considere pe mine vinovat de tot raul care i se întâmpla, ori se întâmpla prin lume, dar bătaia pentru mine era mai regulată decât mâncatul. Eu îmi luam bătaie pentru că citeam, în loc să învăţ. Nu conta că am nota maxima la toate materiile şi nici că toţi profesorii mă lăudau, din moment ce nu stăteam cu orele în faţa manualelor şi a caietelor meritam bătut.

Dar meritam bătut şi pentru că s-a simţit tata „prost” că la şedinţa cu părinţii l-a întrebat profesorul de matematică de motivul pentru care fratele meu mai mic e total bâtă, în timp ce eu ştiu tot. Nu stiu de ce s-a simţit prost, dar a fost suficient cât să-mi mai administreze o bătaie si pe tema asta.

Mi-am luat apoi bătaie pentru că, în timp ce eu citeam, fratele meu a ieşit afară si a fost caftit de copiii ceilalţi, de copiii români, pentru că era ungur. Vinovat am fost eu, normal, că trebuia sa fiu acolo şi sa-l apăr. Aşa că a doua zi, când iar s-au luat ceilalţi de el, am ieşit afară şi i-am bătut. Pe toţi. Inclusiv pe cei de la scara vecină, când au sărit în apărarea românilor pe care îi bătea un ungur. Iar seara mi-am luat iar bătaie, pentru că nu e frumos să te baţi! Tot de la tata.

Am luat bătaie şi pentru că fratele meu s-a pişat pe el în somn- trebuia să-l trezesc şi să-l trimit la baie- că s-a bătut soră-mea cu fratele meu, cât am fost eu la antrenamentul de atletism, unde m-a trimis tata forţat- că trebuia să nu mă mai duc la antrenament, dacă urma ca soră-mea si frate-meu să se bată- mi-am luat bătaie şi pentru că s-au simţit ceilalţi copii umiliţi când am ieşit la tablă la ora de matematică si am rezolvat problema celor cu doi ani mai mari.

Fiind prea puţini în clasă s-a luat decizia să ne cupleze, clasa întâi cu clasa a treia, clasa a doua cu clasa a patra şi eu nici măcar nu mi-am dat seama, fiind în clasa a doua, că problema de pe tablă era a celor din clasa a patra. N-a contat, bătaie meritam pentru că am vrut eu să-i umilesc.

Eram în clasa a 6-a când s-a stricat chiuveta din bucătărie. Curgea apa pe dedesubt. Normal, vinovat am fost găsit eu şi bătut. Apoi o săptămână întreagă, în fiecare zi, venea tata de pe şantier cu un prieten instalator ca să repare, dar mereu lipsea ceva şi nu se putea repara, aşa că se îmbătau şi cam atât. După o săptămână, când am ajuns acasă de la şcoală, am desfăcut tot de sub chiuvetă şi am reparat scurgerea. Firesc, în seara aia mi-am luat bătaie, pentru că tata s-a simţit prost faţă de prietenul lui, că l-a adus degeaba şi nefiind nimic de reparat au fost nevoiţi să stea şi să bea.

A urmat bătaia pentru că am fost ales comandant de detaşament, când soră-mea era doar comandant de grupă, şi o altă bătaie pe o temă similară când, în clasa a 7-a am fost ales comandant de şcoală- primul si singurul elev de la secţia maghiară din istoria şcolii.

La o săptămână după ce am fost făcut comandant de şcoală, având încă vânătăile rezultate de pe urma acestei realizări, am fost făcut UTC-ist. Cu mult timp înainte de vreme. Naiba ştie de ce, probabil s-a gândit vreun idiot să-i dea alt motiv pentru bătaie celui care îmi era tată şi se simţea în permanenţă prost din cauza mea. Dar, spre diferenţă de pionierat, care nu necesita decât purtarea unei cravate, a fi utecist implica şi participarea la nişte şedinţe nesfârşite, unde nu se făcea nimic altceva decât se reaminteau toate marile realizări ale ctitorului şi ale savantei de renume mondial, apoi se citeau fragmente din al ţâşpelea volum de Congresul PCR. Trebuia să stăm şi să ascultăm. Nu am fost lăsat, pentru că, în timp ce domnul profesor citea lăbăria aia nesfârşită, să citesc şi eu ceva ce mă interesa, aşa că am răbdat, cât am putut. După două săptămâni, m-am ridicat în picioare, în plina şedinţă, tocmai în momentul în care ni se reamintea că Elena Ceauşescu, doctor docent şi savant de renume mondial a obţinut nu stiu ce premiu inventat la nu ştiu ce conferinţă născocită şi am întrebat că ce trebuie să fac pentru a fi exclus din UTC. Oripilare generală. Reprezentantul Partidului, prezent la şedinţă, a convocat de urgenţă o şedinţa cu toţi profesorii, profesoarele, director şi director adjunct şi cred că era în stare să aducă si femeile de serviciu, ca să fiu tras la răspundere de faţă cu toată lumea. Şi a ieşit tare prost şedinţa, pentru că la întrebarea că de ce doresc să fiu exclus din UTC am dat un răspuns care i-a blocat. Am zis că vreau să fiu dat afară pentru că fiind utecist trebuie să participe la nişte şedinţe care nu ajută pe nimeni cu nimic, dar pe mine personal mă fac sa încep să urăsc comunismul si Partidul şi pe tovarăşi, deci excluderea mea ar fi un lucru bun, că aş putea să-i iubesc în continuare.

Au fost chemaţi, de urgenţă, părinţii, aduşi în haine de lucru de pe şantier, cu o maşină a miliţiei, ca să fie întrebaţi dacă nu cumva ei m-au influenţat să zic astfel de chestii. Au negat amândoi, l-au asigurat pe tovarăşul de la Partid că ei construiesc cu entuzism socialismul multilateral dezvoltat, dar că nu au ce face cu mine, că sunt căpos si fac tot cum vreau eu, că nu ascult de nimeni, indiferent cât aş fi bătut, că toată ziua îl fac pe tata să se simtă prost.

Tovarăşul Cristescu de la partid nu era complet idiot. M-a întrebat de ce îl fac pe tata să se simtă prost, şi s-a edificat. Eu aş vrea să se simtă deştept, nu prost, dar el nu poate, aşa că dă vina pe mine…

A chemat miliţianul, şi părinţii mei au fost duşi înapoi la muncă, iar pe mine m-a luat cu el la o discuţiei, în doi, în biroul directorului. Nu m-a mai întrebat nimic, mi-a zis doar că trăim vremuri grele, că pentru binele comun trebuie să ne ridicăm la luptă, că cei care sunt duşmanii comunismului, din patriotism trebuie să fie persecutaţi! Dar că e greu de stabilit cine sunt duşmanii, cât timp cei care sunt împotrivă nu atrag atenţia asupra lor. „M-ai înţeles?”

„Da, tovarăşul Cristescu, am înţeles.”

„Eşti duşmanul comunismului?”

„Nu, tovarăşu Cristescu!”

„Deci nu o să atragi atenţia asupra ta?”

„Nu, tovarăşu Cristescu!”

„Bine, atunci las că rezolv eu să fii dat afară din UTC.”

Aşa a si făcut.

Din câte mi-a spus profesoara de maghiară, a descoperit că am origini nesănătoase, că sunt un descendent al unei familii nobiliare şi că acest detaliu mă descalifică de la a fi utecist. Mi-au luat carnetul UTC şi şnurul bleumarin de comandant de şcoală, mi-am luat bătaia obligatorie de la tata, pentru că îl fac să se simtă prost, că nu m-am descurcat să rămân în funcţie, apoi s-au întors lucrurile pe făgaşul obişnuit. De două-trei ori pe an ieşeam pe stadion si strigam cu mare entuziasm că vrem pace, că „Stima noastră si mândria, Ceauşescu-România, Ceauşescu reales la al ţâşpelea Congres”, scuturam ce îmi dădeau să scutur, aplaudam când aplaudau si ceilalţi. N-am atras atenţia asupra mea, aşa că n-am mai avut de-a face cu tovarăşul Cristescu.

Autor: Feri Balin