Azi, de Ziua Înălțării Domnului, fiul meu a absolvit clasa a opta la Colegiul Național de Muzică George Enescu, unde a avut loc și festivitatea de premiere. Nu știu câte emoții s-au strâns la el, (bănuiesc că puține, fiind un „dur” de 15 ani), dar eu mi-am simțit inima-n ochi și-n gură pentru câteva momente.

Fiecare dascăl adevărat își hrănește elevii cu sufletul lui, așa cum o pasăre își hrănește puii. Și fiecare copil aprinde o lumină pe chipul profesorul lui. Așa s-a întâmplat și aici.

I-am îmbrățișat pe toți cu privirea și am realizat, în clipa aceea, că timp de opt ani, 30 de copii au crescut unul lângă celălalt, în aceeași clasă. S-au certat, s-au împăcat, au râs și au plâns, au răcit, au fost bolnavi, au trecut prin multe, au câștigat concursuri și olimpiade de muzică, s-au iubit prietenește, ori poate s-au invidiat. Au făcut și prostii, unii dintre ei, dar o dată au 15 ani, nu? Se mai iartă.

Piticii care abia țineau o vioară în mână, care scăpau bețele de la tobă sau ajungeau mai greu la clapele pianului, acum sunt mai înalți decât dascălii lor.

Azi a fost cald, năucitor de cald, însă, din fericire, un vânticel milostiv ne mai mângâia frunțile ude. Doamnele directoare, domnul diriginte și profesorii, prezenți la eveniment, au ținut, fiecare în parte, câte un mic discurs. Sinceri, emoționați și prietenoși.

Copiii, proaspeți ca niște bujori, au oferit profesorilor flori și le-au mulțumit tuturor pentru că i-au înțeles, atunci când au greșit, i-au ajutat și le-au fost alături. Momentul a fost tulburător de frumos, am văzut lacrimi în ochii unora dintre dascăli, lacrimi, șterse iute, iute, să nu se observe…

Cei 30 de viitori muzicieni au primit diplome și premii, iar la sfârșit, pe piesa celor de la Queen, We are the champions, și-au aruncat tocile spre cer… Da, cu siguranță, ei vor fi campionii de mâine. Pentru că, din acest liceu de prestigiu al Bucureștiului, au prins aripi către marile scene ale lumii unii dintre cei mai străluciți oameni de artă și cultură.

Drumul e greu. Nimeni n-a zis că-i simplu. Uneori îți vine să renunți. Greșești, te dor degetele, uiți, plângi, cazi, te ridici, rupi partitura și-o arunci, ți se fac și nedreptăți. Dar niciodată să nu renunți! Pentru că muzica e cel mai bun și mai onest prieten al tău. Mergi înainte cu fruntea sus, iubește-ți profesorii care te ajută și încrede-te în ei! Izbânda nu te va ocoli.

Urmează examenul de Evaluare Națională. Mult succes tuturor!

DFM -2 iunie 2022