O seară de poveste poate să înceapă numai cu un spectacol minunat, ce declanșează oricui întrebări existențiale la final, jucat admirabil de mari actori cu nume ce vor rămâne în istoria teatrului românesc. Mergeți la Teatrelli, în Piața Lahovary din București, ca să vedeți spectacolul „Scrisori de dragoste”, de A.R. Gurney, – text interpretat de mari actori de la Hollywood, cu răsunător succes pe Broadway – în regia lui Mircea Cornișteanu!
Vă asigur că veți avea o seară cum nu veți trăi în niciun teatru bucureștean! Acolo, la Teatrelli ești așteptat cu bucurie și primit ca acasă. Ambianța o dă formula “teatru-restaurant”, veche de două secole, inventată de un actor de teatru de revistă, care fusese atât de celebru în epocă, în vremea când Bucureștiul era un Mic Paris, și încât I.L.Caragiale l-a pus în replica Ziței, din piesa lui “O noapte furtunoasă”, ca să rămână în nemurire.
Pășești în sala nouă și frumoasă, cu scenă mică, te așezi în fotoliul de pluș, de la masa rotundă, savurezi un vin rubiniu delicios, o cafea aromată, sau un suc rece, și vezi relaxat o montare ce surprinde prin interpretările originale ale celor doi magnifici actori. Personalul agreabil nu uită să ofere din timp programul lunar, precum și detalii despre spectacolul serii.
Pe scenă, în clarobscur, cu fața spre public, șezând fiecare la masa lui, cei doi actori, costumați în haine de aceeași nuanță a unei culori ce exprimă o ancorare definitivă în trecut și în tradiție, ne dezvăluie povestea din niște scrisori, prin tonul din voci și expresivitatea feței lor. Din când în când ei mai fac câte un gest. În timp ce ei citesc, cu ochii minții, vezi școala copilăriei, întâlnirea personajelor, serile dansante, cu gelozii, trădări, supărări, iertări, mirări, așteptări. Până când viața unui personaj devine tămâie.
Nimic plictisitor, în scrisorile de foc și jocul teribil al iubirii ce arde până la cenușă inima. Personajele, un el și o ea, traversează jumătate secol ținându-se de mână, dar pe drumuri paralele. Nu-și fac în scris confidențe prea multe, însă se mângâie cu iluzia că spunându-și câte ceva, își creează un alibi comod, ce dezvoltă un tip de atașament care nu doare, ci le sfâșâie lent inima. Fiecare se hrănește cu energia celuilalt prin acele scrisori. Se leagă între ei o prietenie profundă care cere exclusivități: „vrei să fii prietena mea?”, o întreabă Andrew, pe Melissa, apoi rămân încremeniți în realitatea lor despre lume și viață pe care și-o construiesc mereu, fieacare în altă parte. Se văd rar, nu-și fac abuzuri de adjective, dar își scriu banalități ce te țin cu sufletul la gură până la final.
Întâlnirea celor doi mari actori, fermecătoarea Cerasela Iosifescu (Melissa) și magnificul Claudiu Bleonț (Andrew), e unică și în spectacolul răscolitor „Scrisori de dragoste”. Nu sunt la prima colaborare și ne arată din nou, că teatrul este ritm, vibrație, energie. Cuvânt și multă emoție. Că tonul face muzica din ritmul lor. Cei doi actori izbutesc o creație de mare finețe, de la copilărie, la maturitate, folosind expresiv mimica feței în acord cu gândul și starea personajului. Stăpânesc bine arta respirației, a rostirii clare.
Foarte bun, de o reală și nuanțată autenticitate este portretul Melissei, interpretat de către actrița Cerasela Iosifescu. Un rol jucat magistral. E convingătoare și stăpânește direcția pe care a imprimat-o personajului atent lucrat. Cucerește prin atitudinea ce izvorăște din asumarea firescului unui destin așa cum a fost el, cu lacrimi, capricii, gelozie, slăbiciune, cădere, izolare, așteptări, despresie, călătorii în necunoscut, dans și alcool. Mult whiskey.
Cu harul său și bogăția de nuanțe din voce, Claudiu Bleonț nu-și propune să arate ce-i cu dragostea în scenă, dar pulsează ritmul ei în viața personajului Andrew. Fiecare detaliu din rolul său are rost și greutate anume, se simte neliniștea, bucuria, speranța, așteptarea. Este avocat, călătorește, se căsătorește, devine senator. Se vede în expresivitatea feței variațiunile între inocență și maturitate, până la imaginea tulburătoare din final, când ea nu mai este, n-o să-i mai scrie, că nu va mai avea energia aia a scrisorilor cu care s-a hrănit atâta timp. Ultima scrisoare pe care o adresează mamei Melisei, e cea mai dureroasă, pentru că își dă seama, că amândoi ar fi vrut să se drogheze cu iubiri de unică folosință, dar stupefiantul lor era întotdeauna altceva, (călătoria, cariera, pictura) și rămâne ca o invitație la meditație pentru orice spectator: întotdeauna destinul ne atribuie niște roluri. Vrem sau nu, trebuie să jucăm în spectacolul din piesa vieții noastre. La fel se întâmplă și cu dragostea cu ai ei cârcei existențiali.
Spectacolul “Scrisori de dragoste”, în regia lui Mircea Cornișteanu are temă actuală și se adresează oricărei categorii de public, de la adolescent la matur, pentru că arată despre cum funcționează mecanismul unei relații umane: pe cine apropiem sau respingem, sau ce preț avem de plătit ca să-l păstrăm lângă noi pe cel pe care-l iubim. Veți vedea dacă a fost dragoste adevărată între cei doi, sau cât poate fi de adevărată sau falsă dragostea, vizionând spectacolul “Scrisori de dragoste”, de la Teatrelli.
Autor: Monica Andrei, critic de teatru
Foto: Creart