Estera îl aștepta mereu
pe un drum viu
la cotul morții, pe dreapta.
Simțea când el apăsa pe accelerație
când vorbea la telefon
sau când îi era sete.
Simțea când el își deschide venele cu cheia de 16

În fiecare joi.
Știa că într-o zi va veni doar umbra lui
Dar tot îl aștepta.
Estera sta în genunchi lângă o pată de lumină
și număra păsările care-i cloceau gândurile.

Erau multe. Și toate râdeau cu dinți de femeie.

Când apărea și el, în sfârșit,
îi arunca un pumn de îngeri calzi în obraz.
Dumnezeu nu dormea
se îmbrăcase cu un tricou din floarea-soarelui și-i privea uluit:
„O să vină furtuna!”, le zicea
Și trecea mâna prin ei, fericindu-i.


Dana Fodor Mateescu- 11 august 2021/

Pictură realizată de Răzvan Mateescu