Autor Ileana Giubelan
Nici nu ne întâlnirăm noi bine ieri, la Romană, eu și prietena mea, Dănuța, că apare din senin în fața noastră o bătrână. Era însoțită de o femeie care ne ruga, zâmbind, să o trecem, pe aceasta, strada. Dacă putem!
Dănuța, bună și milostivă cum e ea, se bagă.
Zic: „Ok!”, și mă apropii.
Băbuța avea papuci verzi de plastic, ciorapi groși de lână, un coc parțial în vârful capului, restul pletelor curgandu-i, dalbe, pe umeri, o paporniță mică și chitită cu boarfe, un cadru ajutător pentru mers și o poftă nebună de înghețată.
Cere „de vanilie sau de cacao. Nu colorată și nu la cornet”, fiindcă îi va curge pe jos și ar trebui să o mănânce repede. 🙂
„Nu e aici înghețată”, îi zic.
„Ba da, e. Uite acolo.” Și îmi arată cu mâna o tipă la un fel de ghișeu, care părea să vândă produse de patiserie.
Mă apropii și întreb dacă au înghețată. Aveau. În spatele meu. Dar plata se făcea în față. 🙂
După vreo 5 minute de tergiversări, eu spuneam ce voiam, vânzătoarea zbiera, nu se auzea nimic fiindcă treceau mașinile cu zgomot, obțin, în sfârșit, o înghețată albă, la cornet, pentru care, la cerere, plătesc 10 lei.
Merg cu ea la băbuța noastră, care mă aștepta răbdătoare lângă Dana.
Vădit nemulțumită, începe să comenteze: „Aaa, e bună, dar eu voiam la pahar! O să curgă. Mă doare gâtul. Și n-am linguriță! Vreau o linguriță!”
Îi explic că nu mi-au dat decat așa, la cornet, că nu au pahare, dar ea nimic, că hai să întrebe ea acolo. Vine cu mine pâș-pâș, îi explic iar vânzătoarei, îi întind 5 lei să îmi dea un pahar, că nu aveam mai mărunt în portofel.
Trec iar râuri de mașini. Zgomot, claxoane. Vânzătoarea „înțelege” că mai vreau încă o înghețată, dar își și amintește brusc că din greșeală mi-a cerut 10 lei, dar că la cornet ar fi fost 7. Așa că îmi dă înapoi restul de 3 lei și hârtia de 5 împreună cu mult doritul pahar gol. Găsise și un pahar!
Eu deja mă zăpăcisem. Dacă nu ar fi ținut bătrâna morțiș să primească și un pahar, nu mai vedeam cei 3 lei înapoi.
„Păi și ăsta cât costă?” întreb eu. „Nu costă nimic, e gratis.”
Mai primim și o linguriță de plastic, tot gratis. Ura!
Mulțumesc și mergem înapoi spre Dana, care aștepta cuminte cu papornița și cu cadrul. Bătrâna răstoarnă cornetul, ambițioasă, cu susul în jos, în pahar. Nu m-am uitat să văd dacă pe acesta (pe cornet) l-a mâncat sau l-a aruncat. Pesemne, prima variantă.
„Și matale locuiești pe aici, pe aproape, prin zonă?” încerc eu să fac o conversație scurtă.
„Nuuu, eu viu din… ” Nu aud nimic, trec iar mașinile. „
De undeee?”
„Din Ber-cee-eeeni!” îmi răspunde băbuța cântat și un pic iritată, pe tonuri înalte.
„Nu-ți zisei că am fost în Herăstrău?”
„Nu-mi ziseși.”
Poate Danei să-i fie zis, în timp ce eu dialogam cu „surda” de la înghețată.
„Hai să o trecem strada!”, hotărăsc, „și să mergem.” Calmul meu englezesc începuse să semnalizeze a rezervor golit: 10%; ba nu, 5%…
„Da, așa e, să mă treceți strada și o să mă așez acolo pe băncuțe, în stație. Și voi vă continuați plimbarea de sâmbătă după-amiază, că vreți și voi să vă relaxați, să vă plimbați… Oți fi prietene, sau surori… ”
Nu îi mai răspund. Se făcuse verde, mașinile se opriseră. Bătrâna mergea ca melcul, eu tot încercam să o motivez să grăbească pasul, ea parcă dinadins se tot opintea.
„Aoleu, o să cad! Aoleu, amețesc!”
Priveam la pașii ei mici, disperați, târșâiți și instabili cu care parcă voia, inocent, să atingă marginile Paradisului. Mi s-a făcut milă. Dar, tot atunci, dintr-o dată, ca un paradox venind dintr-o direcție opusă, contrastând cu mila paralizantă, simt cum mi se activează sângele iute, sârbesc, de la tata: „Hai, că nu cazi, te țin eu, dar mergi, nu te opri, ia te uită, se făcu roșu, și ăștia prin București sunt nărăvași, o să dea peste noi! Haide, mamaie, mai cu elan, pășește!”
Bătrâna m-a privit galeș: „Ce noroc am cu mata că ești mai solidă, așa, mă ții bine să nu cad, aoleu, era să cad!”
Reușesc să o iau ca pe un compliment (aha!) în timp ce, cu chiu, cu vai, printre icnituri și aoleuri, finalizăm operațiunea de traversare a lungii și amețitoarei zebre.
O lăsăm să se așeze și să-și savureze înghețata pe băncuțe, ne mai mulțumește încă o dată și începe să mănânce fericită. Avea ochii închiși, de plăcere. Cred că a fost cea mai bună înghețată din viața ei!
Ne luăm tălpășița înspre relaxarea noastră de sâmbătă după-amiază. Ca două prietene. Sau surori.
Dănuța mă ia de braț. Râdem amândouă, bucuroase că ne-am mai pus o pilă în Rai. Mă amuză gândul că, iată, nu mă vor bântui niciodată gânduri de sinucidere din cauza Guvernului care s-a învățat sâ îmi tot taie din salariu, fiindcă mereu îmi mai pot găsi încă un rost, fie el cât de mărunt, în viața asta și-așa scurtă! Fie și doar acela de a dărui o bucurie unei bătrâne cerșetoare șmechere din Capitală, care îmi evaluează rapid inteligența din ochii albaștri spălăciți, fără să realizeze că da, m-am prins!
Da, știu ce gândiți, tot ce se poate să fi fost o profitoare! Dar își dorea din tot sufletul o înghețată bună și răcoritoare, fără coloranți, într-o zi caldă de iunie. Și mă bucur că i-am putut îndeplini dorința. Mâine, poate că nu va mai fi la fel de norocoasă. Mâinele nostru cel de toate zilele nici nu se știe dacă va mai veni.
Pe drum, Dana îmi povestește cum că băbuța era înverșunată pe ucrainieni, că „primesc bani de la români”, eterna poveste despre imigranții care ne strică nouă rosturile și ne fac și mai săraci decât fusesem, și toate bălăriile pe această temă.
E greu să te lupți cu prejudecățile și cu ideile fixe, înrădăcinate! În cazul acesta, nici nu-și afla rostul! Și mai ales, e greu să ne punem în locul altora. Mai lesne și mai la îndemână ne e să-i judecăm și să ne dăm cu părerea, din postura de stăpâni în Marea Grădină a Cerului! Fiindcă știm că, orice am face sau am zice, Cineva de acolo de Sus ne iartă și ne îngăduie toate „poznele” de care suntem în stare.
Străzile se derulează fața noastră în razele începutului de apus. Ne bucurăm că suntem împreună, savurând clipe prețioase, sărbătorindu-ne darul de a ne fi cunoscut și de a ne fi întâlnit, și de a fi interacționat în răstimpul scurt dintre doua Secunde. Venirea și Plecarea. Clipele de aur s-au contopit în amurgul blând și cald de iunie.
Ileana Giubelan 7 iulie 2026
Foto DFM
