O poveste pentru adulți
În fiecare dimineață, la aceeași masă din bucătărie, se întâlnesc Trecutul, Prezentul și Viitorul.
Trecutul vine primul. Mereu. Se așază cu grijă pe scaunul lui preferat, cel care scârțâie nostalgic la fiecare mișcare, și își prepară conștiincios ceaiul de regim. Până se răcește, răsfoiește un ziar vechi, îngălbenit de vreme, pescuit la întâmplare din colecția de pe șifonier, păstrată cu sfințenie de ani de zile. Îl apucă inevitabil nostalgia.
„Era mai bine pe vremea mea… ”Replica lui favorită. O spune de cel puțin trei ori pe zi, indiferent de subiect. Fie că e vorba de vreme, economie, muzică sau …roșiile din strachină. În minte îi revin imagini cu părinții lui, Trecutul Îndepărtat și Trecuta Îndepărtată. Munceau la colectiv zi-lumină și se întorceau veseli, cântând patriotic, înghesuiți în remorca tractorului rutier. Când au venit prima dată în București și s-au mutat la bloc, la etajul șapte, au inundat vecinii de câteva ori pe săptămână, fiindcă încă nu stăpâneau marele mister al robinetului de la vană: spre stânga sau spre dreapta?
Apoi s-a născut Trecutul.Ce veselie a fost atunci în cartier! Au dat un ospăț sănătos cu parizer, ceapă și bere Grivița la litru.
Trecutul oftează adânc. „Trăiam mai simplu, dar eram mai fericiți…”
Trecutul era în putere când a venit Revoluția. La început s-a bucurat. A fredonat Lambada cu toată lumea, a luat ulei, zahăr și carne la liber, a descoperit televiziunea color și programele non-stop. S-a delectat cu presa liberă și independentă, zăbovind adesea asupra fetei de la pagina 5 din Libertatea, într-un spirit pur civic. 🙂
Pe atunci, fiul lui, Prezentul, era mic. Creștea mai mult nesupravegheat. Tatăl său, Trecutul, petrecea nopțile la talk-show-uri politice, schimbând frenetic canalele cu telecomanda, până adormea cu ea în mână.
Timpul a trecut. Și Prezentul a devenit adult. Acum stă la masa de dimineață cu tatăl său și butonează telefonul fără să ridice privirea.
Scroll.
Scroll.
Scroll.
Uneori dă like mecanic și la poze cu oameni pe care nici măcar nu-i suportă.
Prezentul e căsătorit cu Prezenta. Au făcut nuntă cu dar, la restaurantul Parcul Privighetorilor. Numai tacâmul a fost două sute de dolari, fapt despre care rudele încă vorbesc la fiecare aniversare. Au și un copil: Viitorul.
Viitorul are patru ani și energia unei centrale nucleare. Nu stă locului. Se bagă pe sub masă, trage de fețe de masă, escaladează scaune și pune întrebări. Mai ales întrebări.
„De ce mergi la serviciu?”
„Ca să câștig bani”, răspunde mecanic Prezentul.
„De ce?”
„Ca să plătesc rata.”
„De ce?”
„ Ca să avem casă.”
„De ce?”
Prezentul ridică ochii.
„ Ca să nu stăm în chirie.”
Viitorul procesează. „ Și dacă plătești casa toată viața… când te mai joci în ea?”
Prezentul îngheață cu telefonul în mână. Nu răspunde. Oftează.
Lucrează într-o multinațională. Pleacă dimineața din cartierul rezidențial din Ilfov, cu mașina luată în leasing, și face aproape două ore până la biroul din Pipera. Ajunge deja obosit. Se întoarce terminat psihic. Participă la ședințe despre wellbeing și burnout ținute de oameni care îi pun call la 19:30. Nu mai are energie pentru nimic. Nici măcar pentru Viitor.
Când părinții sunt la muncă, Viitorul rămâne cu Trecutul. Îl știe de frică. Trecutul îl mai altoiește pedagogic din când în când și îi spune povești. Povești despre o lume în care oamenii erau oameni, munca era muncă și roșiile aveau gust de roșii.
Viitorul adoarme uneori ascultând. Dar când se trezește… începe iar cu întrebările.
În dimineața aceea, după ce a terminat de mâncat cerealele și a varsat jumătate de cană cu lapte pe masă, Viitorul i-a privit pe amândoi. Pe bunic și pe tată.
Și iar îi întreabă:
„Bunicule… dacă era așa bine pe vremea ta, de ce ai vrut schimbare?”
Trecutul rămâne cu ziarul suspendat în aer. Tușește. Mormăie.
„ Ei… nu era chiar perfect.”
Viitorul se întoarce spre tac-su: „Tati… dacă acum e mai bine decât înainte, de ce ești mereu nervos?”
Prezentul clipește. Își blochează ecranul telefonului.
Pentru prima dată în dimineața aceea, liniște. Se aud doar lingurițele în căni și farfurii: cling, cling, clang
Viitorul continuă.
„De ce bunicul vrea mereu înapoi, iar tu zici mereu că n-ai timp?”
Nimeni nu răspunde.
După un minut, Trecutul oftează. „Vremurile s-au schimbat.”
Prezentul completează sec: „Ritmul e altul.”
Viitorul încruntă sprâncenele. „Dar voi când trăiți?”
Tăcere. Una grea. Amară! Una din acelea pe care nici televizorul, nici telefonul nu o pot acoperi.
În cele din urmă, Viitorul zâmbește.
„ Când o să fiu mare, vreau să fiu și eu ca voi.”
Trecutul și Prezentul se luminează. În sfârșit, ceva frumos.
„Adică cum?” întreabă Trecutul, emoționat.
Viitorul se ridică pe scaun și declară solemn: „ Vreau să fiu Trecut.”
„Trecut?” întreabă amândoi.
„Da.”
„De ce?”
Viitorul ridică din umeri. „Pentru că am observat ceva.”
Face o pauză dramatică. „Pe Trecut toată lumea îl respectă abia după ce pleacă.”
Trecutul amuțește. Prezentul izbucnește într-un râs scurt. Apoi încă unul. Și încă unul. Curând râde cu poftă. Trecutul începe și el. Râde rar, ruginit, ca un mecanism vechi care pornește greu. Dar râde!
Viitorul râde și el, fără să știe exact de ce. Poate fiindcă uneori familiile nu se vindecă prin explicații, ci printr-un moment absurd de sinceritate.
Ceaiul de regim s-a răcit complet. Telefonul Prezentului vibrează. „Meeting în 15 minute.” Îl ignoră. Pentru prima dată după mult timp. Își mai toarnă ceai. Privește pe geam. Apoi spre tatăl lui. Apoi spre fiul lui. Și spune încet:
„ Știți ceva?”
„ Ce?”
Prezentul zâmbește. Un zâmbet mic. Aproape uitat.„Poate că nici trecutul n-a fost atât de bun… și nici prezentul atât de rău.”
Viitorul îl privește curios: „Atunci?”
Prezentul îl ia în brațe. „Atunci… poate că viitorul depinde de cine stă cu tine la micul dejun.”
În bucătărie se lasă, din nou, liniștea. Iar undeva, între nostalgia Trecutului, oboseala Prezentului și nerăbdarea Viitorului, dimineața își vede liniștită de drum. Ca toate diminețile. Ca toate viețile. Și cu timpul trecând. Mereu. La masă, împreună.
Răzvan Gabriel Mateescu 23 iunie 2026
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici:
RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc! Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.