Decizia recentă a Curții Constituționale a României (CCR), care secretizează declarațiile de avere ale funcționarilor publici și demnitarilor, marchează un recul grav în lupta pentru transparență și integritate în spațiul public.
Președintele Nicușor Dan a reacționat ferm, calificând această hotărâre drept „surprinzătoare” și contrară unuia dintre fundamentele democrației – accesul liber al cetățenilor la informațiile care privesc exercitarea funcțiilor publice.
Într-un moment în care încrederea publică în instituții este oricum fragilă, o astfel de decizie nu face decât să alimenteze suspiciunile, să întărească percepția că cei aflați la putere își doresc opacitate, nu control, și că responsabilitatea în fața alegătorilor devine facultativă. Transparența nu este un moft, ci o condiție de bază pentru ca democrația să funcționeze. Iar declarațiile de avere – de multe ori un prim pas în investigații jurnalistice, civice sau chiar penale – au fost și rămân un instrument esențial pentru prevenirea corupției.
CCR justifică decizia invocând dreptul la viață privată și o „concepție europeană” care ar pune mai presus protejarea datelor personale decât controlul public asupra averilor dobândite în timpul mandatului. Este un argument periculos și relativ.
În realitate, jurisprudența europeană nu interzice publicarea declarațiilor de avere ale demnitarilor – dimpotrivă, o încurajează, cu condiția unui echilibru rezonabil între transparență și protecția datelor. Funcțiile publice vin cu obligații suplimentare, iar una dintre ele este aceea de a demonstra că averea dobândită este justificabilă. Dacă nu putem verifica, nu mai putem avea încredere.
Curtea invocă, de asemenea, faptul că funcționarul nu ar trebui să răspundă penal pentru veniturile sau bunurile declarate ale soțului/soției, întrucât nu ar avea cunoștință directă de acestea. Însă această logică ignoră complet natura regimului matrimonial și obligația de a declara veniturile familiale în scopul prevenirii conflictelor de interese și a corupției. Nu poți invoca necunoașterea propriului patrimoniu ca scuză. Într-o funcție publică, responsabilitatea nu se oprește la ușa dormitorului. (Ne credeți tâmpiți?)
Președintele Nicușor Dan a transmis că este datoria Parlamentului să intervină rapid și să corecteze eventualele „deficiențe tehnice” invocate de CCR. Are dreptate!
Dar problema nu este una pur tehnică. Este una de voință politică. Parlamentul trebuie să decidă dacă susține transparența sau complicitatea. Dacă alege să apere interesul public sau privilegiile unei elite funcționărești care nu vrea să dea socoteală.
Această decizie trebuie să provoace o dezbatere națională. Cetățenii trebuie să înțeleagă ce se pierde când se închid ochii asupra averilor nejustificate. Fără reacție civică, fără opoziție reală în Parlament, riscăm să vedem cum spațiul public se transformă într-un teren fertil pentru abuzuri, protejat de perdeaua legală a „vieții private”.
Când transparența devine o amenințare pentru cei care ne conduc, atunci avem datoria să ne întrebăm ce se ascunde, de fapt, în spatele ușilor închise.
DFM 30 mai 2025
Foto simbol, preluată de pe Facebook.