Poveștile mele sunt căprui
Mă privesc uluite
cum mă sufoc cu vorbe de plumb
pe care nu le-am iubit niciodată
Sunt gloanțe care-mi răvășesc părul
și-mi pun la loc liniștea
Ah, liniștea care mă caută
și nu mă găsește niciodată
Poveștile mele au buze ca ale mele
așezate în fruntea feței lor de hârtie
urlă ca leoaicele, pentru că eu tac
Tac și zâmbesc ca o proastă care știe că nu poate minți
Doamne, mă auzi?
Am sentimentul înșurubării în mine însămi și nu mai vreau nimic!
Poate doar un semn
Și să ai grijă de cea mai frumoasă poveste scrisă de mine-n aprilie
(și în mai!)
Am pierdut-o și n-o mai găsesc
am orbit căutând-o
Am căutat-o orbind…
Poveștile mele își rup singure venele, cu unghia
să iasă lumina la suprafață
Un jet alb țâșnește ca un ied rătăcit
și vine spre tine
Să nu-l atingi!
Poveștile mele aleargă prin cer și au toți dinții în gură
Astăzi sunt rele, sunt rele, sunt rele
ba chiar niște bestii
dar dacă le iei în palme
devind fierbinți și blânde
le poți atinge cu gura, le poți bea
Și în cele din urmă le poți uita…
DFM 17 mai 2025
❤️❤️❤️