Peste câteva zile, mă voi duce la vot cu un nod în gât. Nu din teamă. Din responsabilitate. Pentru că simt, cum n-am mai simțit de mult, că de data asta nu e doar despre cine câștigă o funcție, ci despre dacă mai rămâne ceva în picioare din țara asta…

Statul român m-a dezamăgit, și pe mine, ca și pe voi, de multe ori. Mi-a închis uși, mi-a cerut, mi-a luat, și mi-a întors spatele ăla mare și corupt.

Am muncit cinstit, am plătit taxe pentru fiecare colț de casă și fiecare vis împins cu greu, din salariu în salariu. Apoi, când mi-am făcut propria firmă de Artizanat (mda, eu promovam România!!!), a trebuit să plătesc impozite demente pentru obiectele lucrate de țărani, de meșterii populari și revândute de magazinul nostru online. Și să nu credeți că le cumpăram de la ei pe doi lei! Interesați-vă, să vedeți prețurile lor! Numai că noi ofeream clientului și facturi, în mod legal, civilizat.

Am plătit impozit pentru picturile realizate de soțul meu, acasă, cu materiale cumpărate de el (tot cu factură!). Și tot așa, până am ajuns la zero. La faliment! Așa sunt „ajutate” micile firme.

Și totuși, în ciuda a tot ce mi-a refuzat acest stat român, aleg să votez din nou! Nu ca să-l pedepsesc, ci ca să-l împing, poate pentru prima oară, într-o direcție sănătoasă. Sper!

De ce îl votez pe Nicușor Dan? Pentru că eu nu vreau o revoluție a urii, ci o reconstrucție a încrederii. Nu vreau să văd România răsturnată, ci ridicată. Nu vreau să câștige cel mai furios, ci cel mai lucid. Nu vreau ca trauma noastră colectivă să devină combustibil pentru o nouă rană națională.

Îl votez pe Nicușor nu pentru că e perfect. Nici măcar pentru că aș fi în extaz în fața vreunui program. Ci pentru că e singurul care nu s-a urcat pe valul resentimentului ca să dea cu pumnul în democrație. Singurul care nu ne cere sânge, ci răbdare. Progres. Muncă.

Dacă voi alegeți altfel, nu vă voi urî. Nu vă voi striga în față. Nu vă voi acuza deignoranță.

Dar să știți că atunci când valul de furie pe care l-ați hrănit se va întoarce împotriva voastră – și o va face, pentru că ura nu are loialități – veți suferi și veți regreta amarnic. Dar nu puteți spune că nu ați știut!

Pe 18 mai, voi merge la vot cu capul sus. Să știu că nu am fost complice. Că n-am ales haosul, nici răzbunarea. Că nu mi-am lăsat țara (pe care încă o iubesc, că ea nu are vreo vină! Țara fizică, dar fără oamenii din ea!) pradă celor care ar da foc la temelii doar ca să se încălzească puțin din flăcările ei.

PSD? Nu mai e nimic acolo. Ce-a fost cândva o forță, bună sau rea, s-a topit în lașitate și calcule de birou. I-a deschis larg ușa lui Simion și a ieșit din scenă fără luptă, fără coloană, fără onoare. Praf și cenușă din epoca Iliescu.

PNL? O umbră a ceea ce fusese. USR? Răvășit. Restul? Promisiuni goale într-o piață plină de strigăte. A fost prea mult spectacol, prea multă gălăgie, prea puțin adevăr. Și, peste toate, prea puțină inimă.

De aceea, aleg să stau dreaptă în fața acestei alegeri. Voi vota cu inima frântă, dar cu speranța întreagă. Voi vota pentru o Românie care poate fi mai bună.

Și asta e tot ce-mi doresc.

DFM 12 mai 2025