Autor Mariana Marin

„Doamne,

de m-aş putea odihni într-un sanatoriu de munte,

printre pastile roz şi albastre,

un sanatoriu cu miros puternic de brad

şi covoare moi,

cu doamne cochete şi nevrozate

de conflicte plăcute, mici, conjugale.

De-aş avea şi eu o traumă ca pojarul,

o răpăială de ploaie de vară,

o nevroză ca o mătase,

după care eşti şi mai iubită;

o nevroză ca un abur de muşeţel,

după care eşti şi mai buimacă,

celestă,

după care fluxul feminităţii tale asaltează lumea,

o vindecă, îi dă frisoane unei comori numai de ea cunoscute.

De m-aş putea odihni în oricare scenariu al vieţii,

în cotloane diverse şi simple, cinstite,

unde să nu existe decât un pat în care să dorm

şi un lighean în care să vomit

tot ceea ce dându-mi ai luat, Doamne!

să tot vomit.”

Mariana Marin (n. 10 februarie 1956, Bucuresti – d. 3 martie 2003) a fost o poetă din România din „generația literară ’80” (Generația în blugi).

Scurtă biografie

S-a născut în București, unde a absolvit Facultatea de Litere. Este considerată a face parte din „generația 80”. A fost un membru activ al Cenaclului de Luni, condus de criticul literar și profesorul Nicolae Manolescu și a publicat în volumul colectiv, editat de acesta, „Cinci”. Poeziile ei sunt traduse în limba franceză și e prezentă în reviste și antologii din Marea Britanie, Germania, SUA, Suedia, Ungaria și Polonia. -Sursa wikipedia