Bună, dragii mei! Iaca am ascultat un prieten care m-a bătut la cap să mă filmez citind ceva. Și azi, gata! Iată-mă, acompaniată la chitară de Răzvan Mateescu.

Moriț pleca de acasă în fiecare luni
Toate ușile îl dureau, dar nu zicea nimic.


Ducea în desagă o bucată de moarte,
brânză de oaie și ceapă roșie
puse de nevastă-sa,
o aia, amară ca o doctorie grena. (ca un vaccin făcut în frunte!) 😉


Moriț ura culoarea asta!
Nuanța unui mort desăvârșit.


Totuși, își iubea femeia, de ce să n-o iubească?
Era cumsecade, se coafa, mânca semințe de mac,

bea inutil ceai de cuc
și vorbea până-și adormea viața.


Avea grijă ca el să se întoarcă mereu acasă
ca o păpușă trasă cu ața
ca un bou
sau ca un câine care-și linge locul unde doarme.

Moriț era un bărbat auriu
Mințea doar joia
Gura lui era o apă neagră
în care peștii plângeau în hohote.
Prin ochii lui intra fericirea
ca să-i putrezească în piept.

Merge?

DFM, 16 ianuarie 2024