Multe drame se petrec pe lumea asta, drame care smulg sufletul din pieptul unor oameni nevinovați și creduli. Povestea de mai jos am auzit-o la un bun prieten care mi-e ca un frate. După ce mi-a relatat-o, emoționat și revoltat, mi-am pus întrebarea legitimă: oare câte familii or fi așa? Mai bine să nu știi!
Personajul principal al întâmplării este Nae, un om bun, isteț și cald, fumos la chip, frumos la suflet, o pâiniță de bărbat.

Priceput la toate, iubește animalele, repară garduri și are grijă de grădina de legume. De profesie instalator. Dintr-o țeavă și-o șaibă îți construiește fântâni arteziene. Țais!
Bărbatul ăsta bun a întâlnit, într-o zi, o femeie. Mărioara. Mediocră, fără prea multă școală, dar vicleană ca o vulpe în călduri. Slabă moartă, numai zgârciuri, cu ochii înfundați în capul pătrățos, fără sprâncene și cu buzele subțiri, însă pricepută în gospodărie. Murături, zacuscă, compoturi și dulcețuri, mâncare ca la cantină. L-a înnebunit! Era fix ce-și dorea el.

S-a îndrăgostit (ce să-ți spun!, se terminaseră muierile din România!) și a luat-o de nevastă. Cum gusturile nu se discută, o lăsăm așa cum a picat!
Ea, cam rea de muscă, dar cu simțul proprietății, era tot timpul cu pleoapa pe bietul Nae și îl controla non-stop, să nu care cumva s-o înșele. El, săracul, numai pe ea o vedea, pentru că, v-am zis, era în cap după nașparlie.
Și, la un moment dat rămâne gravidă. Uuuuu, mare bucurie pe Năică, o privea cu ochii în lacrimi, fericit ca un idiot: „Mărioaro, o să avem un copil!”
Ea l-a mângâiat, expertă, pe popou, și i-a răspuns: „Păi ce-ai vrea, mă, să avem un cățel?”
După 9 luni, femeia a născut o fetiță. Nae zbura fără aripi, atâta era de emoționat și de vesel.

Faza ciudată era că bebelușa nu semăna deloc-deloc cu el, dar na! Când sunt mici, toți copiii parcă-s la fel, nu?
Vecinii care vedeau ceea ce Nae nu vedea niciodată, mustăceau și-și dădeau coate: „Bă, fetița asta e leită Tache-Cârnat, ăla de repară mașini de spălat și vinde cârnați la piață.”

Dar cine să-i creadă pe cârtitori?
Nae era în al nouălea cer. Nimeni nu era atât de fericit ca el. Își adora fetița. Le iubea pe ambele, și muncea zi-lumină, ca să facă bani, iar ele să nu ducă lipsă de nimic.
Peste trei ani, matracuca a rămas din nou gravidă. Pac-pac, mai naște două fete, gemene, care evident, nu semănau nici măcar la un deget cu Nae.
Dar nu conta! El le iubea din tot sufletul pe toate. Dacă cineva îndrăznea să îi sugereze că Mărioara îl trăda cu Tache (sau cu alții) Nae sărea la bătaie. Nu suporta așa ceva! El trăia în altă lume, erau fetele lui, „prințesele lu tata”.

Copilele crescuseră mari și îl iubeau la rândul lor.
Să cuteze cineva să spună că nu-s ale lui, că făcea moarte de om, așa blând cum era el. Vorba aia: „Ferește-te de furia omului cumsecade!”
Pe la spate, toți prietenii râdeau de el.

Dar la un moment dat, Nae a început să se simtă rău. Din ce în ce mai rău. A ajuns la spital. După mai multe investigații și parainvestigații, medicii i-au spus că are o infecție urinară destul de gravă, dar tratabilă și, (țineți-vă bine!) că e… steril.

„Copiii nu sunt ai tăi, Nae! Nu au cum să fie ai tăi!”, i-a spus medicul.

Nu vă puteți imagina disperarea, uluirea și durerea sărmanului om! Nu-i păsa de boală. O accepta. Dar faptul că el, steril fiind de la o afecțiune din copilărie, avea trei fete, l-a lovit frontal ca un tren Rapid.
Când a venit Mărioara în vizită, la spital, Nae, a întrebat-o: „De ce ți-ai bătut joc de sufletul meu? Cățea ce ești!”
Femeia s-a ofuscat, a început să comenteze, cum îi era obiceiul, că hâr, că mâr, dar omul i-a vârât în ochi hârtia pe care scria diagnosticul clar și faptul că e steril.

„Minte, mă, doctorii ăștia! Mai greșește și ei…” a cârâit nevastă-sa.
Din clipa aia, Nae n-am mai vorbit cu Mărioara decât chestii legate de casă și fete. N-a mai atins-o și chiar s-a mutat din propriul apartament. A închiriat o cameră la curte, la marginea orașului.
Apoi a divorțat. La scurt timp, a găsit de lucru în Canada, și-a făcut bagajul și a plecat. Să nu mai audă de nimeni. Îi era și rușine și ciudă! A lăsat toată averea celor trei fete, pe care le-a iubit ca pe ochii din cap.
Tristă poveste, nu? Dar câte nu sunt așa? Și câte cupluri merg înainte, fără ca tatăl, capul familiei, să știe că, de fapt, copiii sunt făcuți cu altcineva.

DFM, 30 aprilie 2023

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!