În ultima săptămână, parcă a înnebunit lumea. Vuiește toată presa (cât a mai rămas din ea), urlă televiziunile și cetățenii. Se revoltă. De ce?
Să luăm doar două exemple, cele mai șocante.
Un elev de 16 ani, de la liceul „Ion Creangă” din București, a înțepat-o în gât, pe profesoara de japoneză, la oră. Nu din greșeală, ci voit! Era s-o ucidă. Rana n-a fost gravă, dar totuși ar fi putut fi, având în vedere că este localizată la gât.
Alți elevi, de la o școală din Brebu, (Prahova) și-au bătut joc de profesoara de limba engleză și au filmat-o. Copiii nu au mai mult de 13 ani! În timpul orei, unii dintre ei au ieșit din bănci și au simulat un act sexual cu profesoara care se afla la tablă.
Scenele au fost, cu atât mai halucinante, cu cât femeia de la catedră nu părea să oprească acțiunile vulgare ale băieților din clasa la care ar fi trebuit să predea verbele limbii engleze. (sau unde or fi fost cu lecția, că probabil au trecut deja la adverbe!)
Profesoara chiar se hlizește alături de ei, de parcă ar fi la crâșmă sau la vreo petrecere cretină, unde li s-a pus în băutură pipi cu haloperidol și horincă. Nu face absolut nimic ca să-i stopeze. Să mă ierte Dumnezeu, dar așa se vede!
Am citit undeva că elevilor li s-a scăzut nota la purtare. Doar atât? Întreb! Doar atât?

În urmă cu peste 20 ani, am scris un reportaj, documentându-mă prin localitățile Brebu (cea în cauză!) și Pietriceaua. Ce să vă spun? Diferența dintre oamenii pe care i-am cunoscut atunci și ceea ce am văzut în filmulețul postat pe internet, cu elevii și profesoara de engleză, e de la cer la pământ, de la iad, la paradis. Cum de s-au degradat toate în anii ăștia? Ce întâmplare dementă i-a putut schimba pe unii în halul ăsta? Copiii din video nici nu erau născuți atunci.
Cine e de vină pentru toate astea? Sistemul de învățământ românesc, prea permisiv? Părinții? Profesorii? Mass-media care promovează mizerii? Întreaga societate? Toți? Și ce putem face? Cum?
Când un copil are succese la școală, e talentat, premiat, civilizat, empatic și sănătos peste tot, toată lumea îi laudă părinții. Și pe el, da, așa e, dar în primul rând pe părinți! (Ce oameni! Uite, așa se dă o educație adevărată. Disciplină! Muncă! Hotărâre! Pesemne copilul vede asta la mamă și la tată și preia tot ce e bun la ei: hărnicie, seriozitate, perseverență.)
Apoi, îi laudă dascălii. Pentru că și ei sunt un model real în viața unui copil. Dascălul e lumina!
Dacă elevul nu învață, e lipsit de repere morale, e chiulangiu, mitocan, vulgar, degetul e îndreptat imediat spre părinții lui. (Ei sunt de vină! N-au știut să-l educe! N-au fost în stare! Nu le-a păsat! Copilul face ce vede în casă!)
Sunteți siguri? Credeți că în majoritatea familiilor din România soții își înjură soțiile? Le bat, de le snopesc? Fac gesturi sexuale în fața copiilor? Îi învață să fure, să mintă? Să vorbească urât și să-și batjocorească profesorii?
Poate sunt cazuri, nu zic nu, dar astea țin de patologic.
Am cunoscut, mai demult, o familie de oameni săraci și lipsiți de educație. Mama, tata și un băiețel de 12 ani. Trăiau greu, urât, la limita existenței și a infracționalității, într-un bloc de nefamiliști. Răbdau de foame și de frig. Mama, femeie de serviciu la o școală comunală, tatăl, șofer, bețiv și violent. Își maltrata mica familie cum voia, nu-l oprea nimeni. Cine avea curaj? Cu toate astea, băiatul învăța bine la școală, citea mult, vorbea frumos, de ziceai că a crescut la casa unui academician. Toți profesorii se întrebau: „Oare cum e posibil să iasă o asemenea minune de copil dintr-o astfel de familie?” Uite că a fost posibil! Și exemplu nu e singular.
Totuși, există și altfel de povești. Familie bunicică, liniștită, părinții cu studii superioare, comunicativi, o locuință frumoasă, fără prea multe lipsuri materiale. Copilul? În vârstă de 15 ani. Un minor agresiv, cu care nu se poate discuta, deși sănătos din punct de vedere psihic și fizic.

Știu, pare un paradox, dar așa e!

Puștiul își urăște părinții, nu ascultă absolut nimic din ceea ce i se spune, se comportă violent cu ei, îi amenință cu bătaia și îi terorizează cu șantaje de genul: „Nu-mi dați bani? Mă tai cu lama! Vreți să mă duc la școală? Dați-mi bani de țigări!”
Firește că toată lumea, dar absolut toată lumea, începând cu profesorii de la liceu și terminând cu cei mai buni prieteni, îi socot vinovați pe părinți: (Nu ați fost în stare să vă impuneți! Copilul vostru nu are limite! Voi l-ați distrus!)
Cum? De ce să-și fi distrus ei progenitura? Niciun om normal nu vrea așa ceva!
Și care ar fi soluția?
Pentru ajutorul copiilor abuzați există tot felul de organizații, „Protecția copiilor”, „Salvați copiii”, numere speciale de telefon, la care ei pot reclama comportamentul degenerat al adulților.
Dar pentru părinții maltratați de copii nu e nimic. Doar acuze. Și atunci? Cine e de vină?
DFM, 8 aprilie 2023

Foto preluare internet