AUTOR DAN PREDESCU
În troleul 70, prin anii 80, vara
Arşiţă, înghesuială, duhoare. Şi în tot iadul ăsta, un băiat de vreo 23-24 de ani, nici înalt nici
scund, nici mai înţolit nici mai dezbrăcat, nici mai prezentabil nici mai urât decât alţii de
vârsta lui, se trezeşte că tipa de alături, o blondă slăbuţă, minionă, cu cel puţin cinci ani mai
mare ca el, se dă pe lângă el, se lipeşte de şoldul lui, alunecă uşurel – chipurile, dusă de val,
de aglomeraţie – până ajunge faţă-n faţă şi sfârşeşte prin a se înfige, pur şi simplu, în el, în
modul cel mai neechivoc şi agresiv cu putinţă. Băiatului nu-i vine să creadă ce i se-ntâmplă.
Au coborât în centru, iar el i-a pupat mâna și i-a zis că-l cheamă Edy. Ligia, s-a recomandat
ea. Apoi au intrat în barul din pasajul subteran de la teatru, lângă veceul public și au
comandat două coctailuri Pipiroz.
-Lasă, zice ea la urmă, fac eu cinste. Hai să mergem, bem o cafea. Dar nu aici, ăștia fac o
mizerie, o pișoarcă.
…După ce, la foarte puţin timp după aceea, a făcut amor cu ea, în garsoniera ei minusculă
din apropiere, o întreabă, încă nedezmeticit:
-Totuşi, cum dracu’ ţi-a venit aşa, hodoronc-tronc, să te dai la mine? Adică, mă rog, cum să
spun, de ce tocmai la mine?
-Erai singurul de acolo care nu miroseai a transpiraţie, zice ea, roşind. Uite, mai miroşi şi
acum a deodorant, şi îl sărută încă o dată.
Apoi ea vine cu ibricul din bucătăria ei minusculă, în care nu încape decât o persoană. Și în
timp ce-şi beau amândoi cafeaua – naturală! – îi povesteşte că a primit un sfert de kil, boabe,
de la un fost client al ei. Fost, pentru că ea nu mai profesează.- Ce anume? întreabă el.
-Am fost cosmeticiană, zice ea. Adică manichiuristă, la Igiena. Dar m-am lăsat, că prea era
bătaie de joc leafa aia, dacă n-ar fi fost bacşişurile, muream de foame. Ştii ceva, du-te repede
şi te spală pe mâini cu apă fierbinte …stai să-ţi încălzesc într-o cratiţă, că aia de la robinet e
cam rece. Hai să-ţi aranjez unghiile, uite în ce hal sunt, le rozi?
-Bacşişurile erau mai mult de la clienţi, continuă ea mânuind o forfecuţă subţire, alea de la
cliente erau mult mai mici. Bine, nu dădeau ei bacşiş numai pentru manichiură, ‘ţi-nchipui.
Pe care-l vedeam mai băiat de viaţă făceam eu cum făceam şi-l aduceam acasă, râde ea,
pentru partea a doua. Asta, sigur, numai dacă-mi cerea el numărul de telefon. N-au fost
mulţi, zece, poate douăzeci, dar toţi, băieţi salon, directori, ingineri şefi, procurori, fotbalişti.
Băieţi cu bani. Şi bine crescuţi. Iar ăştia m-au mai recomandat şi ei pe la prieteni… aşa că l-
am lăsat dracului de serviciu… şi-am pornit-o pe cont propriu. Liber profesionistă, râde ea.
N-am mulţi prieteni, eu aşa le zic, prietenii mei, poate doi sau trei pe zi, sunt şi zile cu un
singur musafir, dar nici nu-mi trebuie mai mulţi, armăsari sau tovarăşi serioşi, impotenţi, mie
mi-e totuna… Nu mă omor să fac zece mii de lei pe lună, cinci sau şase mi-ajung, ba mai
trimit şi maică-mi, la ţară. În judeţu’ Suceava, că eu de-acolo sunt.
Prin anii 90
La câţiva ani după aceea, şi după ce a uitat de acest amor de o oră şi jumătate din deceniul
precedent, Edy, care este acum funcționar la A.N.R.P., dă de Ligia în Palatul Parlamentului.
Şi află, stupefiat, că ea (care arată mult mai bine ca în urmă cu cinci ani, când au petrecut împreună, în minuscula ei garsonieră, aproape două ore) este acum secretara unui senator teribil de important, şeful unei comisii a Camerei Deputaţilor.
-Sunt în anul patru la Drept. La Ecologică, îi şopteşte ea.
De unde mama dracului anul patru? se miră el în sinea-i, că de la Revoluţie n-au trecut decât
trei? Dar ţine cugetarea asta pentru sine.
Desen DFM
<3