Când a văzut-o prima oară pe Ana, la raionul de încălțăminte al unui magazin din cartierul Militari, Radu a simțit că-i stă inima-n loc. Micuță și fragilă, cu trăsături asiatice, tânăra părea o păpușă de porțelan care vinde ciubote colorate.

Bărbatul făcea ce făcea și trecea aproape în fiecare zi prin fața magazinului, doar-doar fata se va uita pentru o clipă la el.

Din fericire, Anuța îl observase la rândul ei pe tânăr și nu îi era indiferent. Într-o zi, Radu n-a mai putut răbda și s-a dus glonț la raionul unde lucra tânăra, având în brațe un imens buchet de trandafiri albaștri. Da! Voia să-i ofere ceva inedit, i-ar fi cumpărat unii și-n picățele, dacă ar fi existat…

A invitat-o la o țuică în barul de peste drum. După ce a terminat programul, Ana s-a întâlnit cu Radu, care a comandat două cafele și-un trăscău, pentru curaj. La radio tocmai se auzea hitul „Fiesta de la noche” când tânărul a luat mâna fetei într-a lui și a cerut-o de soție.

„Nu pot să trăiesc fără tine!”, i-a spus Radu emoționat. „Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva în viața mea, crede-mă!”

Vânzătoarea de pantofi a acceptat propunerea tânărului, cu bucurie. A doua zi s-au mutat împreună. Erau nedespărțiți. Chiar și când Radu se afla la birou, (lucra la o firmă de publicitate) o suna de trei-patru ori pe zi la magazin, ca să vadă dacă e bine, dacă a vândut ceva și dacă îl mai iubește. Seara, ieșeau în oraș și mergeau la teatru (ea era înnebunită după așa ceva!) sau la restaurant. Formau un cuplu perfect. Peste câteva săptămâni s-au căsătorit, iar luna de miere au petrecut-o în Grecia, of course, că la Mehadia, susținea ea, se duc doar mitocanii, de care e sătulă până peste cercei!

Niciodată nu se certau, caracterele lor erau atât de potrivite, de parcă ar fi fost una și aceeași persoană. Au trecut patru ani de fericire, Radu fusese avansat director de marketing și câștiga foarte bine. Dragostea lor era la fel de puternică ca și în prima zi.

La un moment dat, tânărul a fost nevoit să plece vreo două săptămâni în Olanda, pentru un schimb de experiență. Ana a plâns, de i s-au umflat picioarele. (Avea ea o sensibilitate!)

Nici când l-a condus la avion, nu s-a putut opri. Parcă ar fi plecat la război. Lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii celor doi tineri, de credea lumea că sunt actori și fac un film de dragoste sau o piesă de teatru pentru televiziune.

Răducu i-a promis Anei că-i va scrie în fiecare zi. Ceea ce și făcu. Tânăra primea câte trei e-mail-uri pe zi: unul dimineața, unul la prânz și altul seara. Conținutul era de fiecare dată același: „Te iubesc mult de tot și mi-e dor de tine. Sper că ești cumințică. Radu”

Anuța era tristă toată ziua. Și cum dospea ea liniștită între „bașcheți” și sandale cu toc cui a atras privirea unui tânăr poștaș, care tot venea la magazin cu diverse chitanțe și note de plată pentru patron. Azi așa, mâine așa, factorul, dealtfel foarte chipeș, semăna cu actorul Keanu Reeves, începuse să intre la idei. „Ce-o avea fata asta?” Și, cum era un tip cumsecade, a invitat-o la o bere.

Ana, țuști! s-a dus. Au băut și și-au povestit viețile, în fix cinci minute, că erau tinerei și nu prea făcuseră multe.

Doamne, cât se mai potriveau! Unul vindea ciubote, altul căra scrisori și ducea pensiile. Unuia îi plăcea Mirabela Dauer, celuilalt Holograf. Ana l-a îndrăgit foarte mult pe tip, (era și culmea să nu-i placă!), au făcut schimb de telefoane și seara, Nucu poștașul a condus-o acasă.

A treia zi, Nucu a făcut un ocol prin traseul lui și a sunat la ușa Anei: bing-bang! Ea a izbucnit în hohote de râs și l-a invitat în casă să bea o cafea. Prea era simpatic, așa, cu tolba aia maaare, plină de plicuri, facturi, chitanțe, alocații și pensii. Și ce responsabilitate putea să aibă! Îl admira nespus.

Ah! A fost de ajuns. Cei doi au făcut dragoste ca nebunii în ziua aceea, și în toate ce au urmat. Nucu a azvârlit scrisorile cât colo. Erau împrăștiate prin tot apartamentul, miroseau frumos, a hârtie, a tren și-a pix… Pfiu! Ce senzații!

Uneori, în fierbințeala iubirii, Ana reușea să și citească ceva, că tare o mai pasiona lectura. Citea orice, până și bonurile de la casa de marcat. Nucu avea capul pe o scrisoare trimisă de un caporal din armată, de la Caracal, către iubita lui Mioara din Constanța, strada Rozelor nr 12.

Cotul sexy al Anei se sprijinea erotic pe o altă epistolă venită din Brăila: Nemeș Codrin Traian îi scria fratelui sau fiului, Nemeș Ștefan Pompil, din București. Era distractiv să faci amor pe scrisori! Îl uitase pe Radu… Și-n fond, cine-i Radu?

Într-una din serile când Nucu era la ea, s-a auzit cheia în broască: trosc-scrâț-pârț. În cadrul ușii de la intrare stătea mut de uimire, Radu. Iubita lui nevestică era doar în furou și se giugiulea de zor cu poștașul. În casă era o demență totală: scrisori peste tot, taloane de pensii, citații.

Omul a simțit că înnebunește. Un fior rece îi trecu pe șira spinării.

Ana atâta i-a spus:

„S-a întâmplat, dragule. Nu e nimeni de vină! Ai mâncare în frigider, am plătit întreținerea pe octombrie și să știi că am udat florile. Haidipa!”

Nu s-a mai uitat îndărăt. A plecat la poștaș acasă și au trăit mulți ani fericiți. I-a trântit lui Nucu vreo șase copii, toți cu mutre de scrisoare și iubitori de lectură.

Radu a rămas singur și puțin dezamăgit. Când și când, hrănește porumbeii din Cișmigiu și repetă la nesfârșit un sigur cuvânt: poooștaaa, poooștaaa, poooștaaa.

Dana Fodor Mateescu

Foto preluare Internet