Cu vreo patru ani în urmă, de ziua mea, după ce am ieșit de la Lidl, am văzut pe jos ceva strălucind puternic. Ce să fie? M-am aplecat și am ridicat obiecțelul. Ce chestie! Era o brățară din ață, care avea la mijloc o pălmiță din argint, cu un ochișor. Habar nu aveam atunci ce reprezintă, dar am luat-o. „Mi-o fi trimis-o mămica mea, cadou… ” Am zâmbit cu lacrimi.

Acasă, am șters-o cu spirt și i-am prins-o lui Andrei la încheietura mâinii. A purtat-o ceva vreme, apoi am luat-o eu. Într-o zi, m-am întâlnit cu o cunoștință, un evreu, nu-l știți voi.

A văzut brățărica și a zâmbit: „E bine, fată, că o porți! Te apără de deochi și invidie. Tu ar trebui să porți una de-un metru”, a glumit el și s-a apuca să-mi povestească o istorie despre cum s-a apărat el de o muiere care… bla, bla, bla…

„Vrăjeală! Obscurantism! Primitivism!”, i-am răspuns, dar sinceră să fiu, habar nu aveam ce e aia o hamsă.

După ce n-am despărțit, m-am apucat să caut pe Google, să nu rămân proastă la infinit. Am găsit, și iată, vă arăt și vouă cât e de interesantă și de romantică ideea.

„Hamsa (provine de la cuvântul arab „hamsi” = „cinci”) este un simbol răspândit în Orientul Apropiat și în Africa de Nord utilizat mai ales în amulete la intrarea în case, pe pereții unor magazine și afaceri particulare, pe pandantive purtate la gât, pe obiecte de decor, bijuterii, iar in epoca contemporană pe port-chei, portmonee, la geamul din față al automobilelor etc. Musulmanii îl cunosc mai ales ca „Mâna Fatimei”, iar creștinii ca „Mâna Fecioarei Maria”. El reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi. Ca amuletă, este folosită, de cele mai multe ori, ca protecție împotriva deochiului.

La, evrei, ochiul poate fi înlocuit de Staua lui David și cu alte simboluri iudaice.

Cel puțin în forma ei clasică, ĥamsa reunește simbolistica cifrei cinci, a ochiului și pe cea a mâinii, toate trei fiind simboluri universale, considerate ca având o anumită putere în ceea ce privește protecția (mai ales împotriva „deochiului”). Motivul asocierii de simboluri folosite pentru scopuri asemănătoare este acela de a spori puterea amuletei, mai ales că nu există o tradiție care în ceea ce privește materialul din care ar trebui confecționată pentru a proteja mai bine sau al momentului zilei în care ar trebui realizată.

Simbolistica mâinii, afară de schimbarea statutului (căsătorie), luare în posesie și putere, este asociată cu cifra cinci și cu ochiul. Ea are capacitatea de a opri răul, acționând ca un scut. Probabil simbolismul gestului de a întinde mâna în fața cuiva care pare a transmite invidie sau alte gesturi rituale efectuate cu mâinile, provine din impulsuri naturale de apărare, transpuse în plan spiritual. În alte culturi, mâna nu rămâne exclusiv un instrument de apărare, este instrumentul cu care acționează zeii și cu care se fac sacrificii în numele lor. Astfel simbolul mâinii devine prin excelență semn de divinitate sau intervenție divină.

“Palma cu degetele întinse – și adeseori cu degetul mare în sus – este frecvent reprezentată în America Centrală precolumbiană, pe basoreliefuri.

Primul ei înțeles, numeric, este 5. Ea este simbolul zeului zilei a cincea. Acest zeu este, însa htonian, de aceea, mâna devine, în arta mexicană, un simbol al morții. Într-adevăr, o găsim alături de capete de mort, de inimi, de picioare sângerânde, alături de scorpion, de cuțitul sacrificial cu tăiș de obsidian sau de cremene. În limba yucatec, acest cuțit este numit „mâna zeului’”. În ceea ce privește legătura ei cu ochiul, asemănarea se datorează faptului că amândouă ajută la perceperea obiectelor înconjurătoare. Simțul pipăitului devine mai intens la orbi, mâinile devenind cel mai de nădejde mijlocitor între ei și lume. De asemenea, se poate face o legătură între ochiul interior (conștiință, talent artistic, viziune) și creație literară scrisă de mână.

Mâna este comparată cu ochiul: mâna vede”, care observă faptul că psihanaliștii asociază mâinilor văzute în vis aceeași explicație ca și ochilor.

Deochiul este o credință populară caracteristică multor popoare și culturi ce presupune provocarea unei daune unei persoane, animal sau lucru prin simpla admirație îndelungată, mai ales atunci când intervine și invidia. Deochiul este un termen foarte răspândit în lumea islamică, simbolizând luarea în stăpânire a ceva sau a cuiva, din invidie și cu intenție rea. ‘Deochiul este cauza morții a jumătate din omenire’, se spune. ‘Deochiul golește casele și umple mormintele’.

Pentru superstițioși, ochii cei mai primejdioși îi au femeile bătrâne cu gură mare și buze subțiri și tinerele căsătorite, iar cei mai vulnerabili sunt copiii, lăuzele, tinerele căsătorite, caii, câinii, laptele, grâul. Individul care deoachie se numește în arabă „ma’ian”. Un ma’ian, spune Quast’allami, când se uită cu invidie la ceva (obiect sau persoană care îi place) îi pricinuiește o pagubă.” –sursa Wikipedia și Costin David Ivănescu

DFM – 12.03.2022 😉