L-am avut în copilărie. Anii 70. Plin comunism. În sertarele alea trei erau cele mai fantastice lucruri din care îmi construiam propria lume: capse de bere Okocim si Gambrinus, dopuri din plută, din care făceam roboței cu picioare din bețe de chibrituri sau scobitori, capace de borcane de dulceață, cu oglinda în interior, etichete dezlipite de pe sticle, patroane și siguranțe de la tabloul electric, fluiere din plastic, cu morișcă, nasturi din lemn, și multe altele.

În sertarul mare, din stânga, dormeau împreună pătura și cearceaful de la mașina de călcat, iar în cel din dreapta stăteau tacâmurile păzite de un polonic mare.

Jos erau oalele de gătit, lângă piramida de farfurii, și ibricele băgate unul într-altul. Dulăpiorul din stânga ascundea alte bunuri de preț: cutii de „Lacovo” – lapte praf, îmbietoare, care aveau desenate pe ele o vacă bălțată, sifonul metalic, verde mineral, cu patroanele veșnic descărcate.

În vitrină stăteau obiectele de artizanat popular

, setul de țuică rustic, îmbrăcat în pastă de celuloză, un pepenaș din lemn, cu o felie lângă el, un pește din sticlă, pe care îl câștigase tata la tombola întreprinderii, și ceștile chinezești, de ceai, pe care le mai am și azi, fiindcă toată copilăria am fost atent să nu sparg vreuna.

Răzvan Mateescu

Foto: Asociația Muzeul Jucăriilor- București