Port în mine toți oamenii din care mă trag: buni, răi, frumoși, isteți, ironici, geniali, vrednici, curați, puturoși, mincinoși, prefăcuți, retarzi, nebuni sau proști cu spumele Mării Negre. Am câte puțin din fiecare. Rădăcinile mele-s adânci ca niște șerpi uriași. Mi se mișcă pe sub tălpi de la o margine a țării către alta.
Merg cu mine, de o jumătate de secol, ochii strămoșilor mei, albaștri și căprui de la ungurii lui tata și verzi ca frunza de la bulgarii mamei. Sunt cu mine, îi simt peste tot. Dar pentru că am făcut întotdeauna lucrurile altfel, și n-am vrut să fiu ca nimeni, niciodată, ochii mei s-au răzvrătit căprui spre negri, cu o privire de copil amărât cu pantofii tăiați la degete, pentru că i-au rămas prea mici.
Le port pe umeri pistruii, le aud tăcerile, ura, forța, zâmbetele lor toate s-au înghesuit în mine. Venele lor se umflă-n carnea mea, sângele lor îmi bate-n tâmple, calc pe oasele lor cu îndrăzneală și încredere.
Se țin după mine toți evreii mei neștiuți, sinucigașii, minerii din șut, duhnind curat a trăscău și-a moarte, bunicii mei, ostași cu sânge pe uniformă și decorații în piept, țăranii din familia mea, care strângeau grâul altora și mânau cai costelivi, copii uimiți, flămânzi, murdari de caise la guri. La gurile Dunării…
Toți sunt desenați pe fața mea, în istoria mea de parcă cineva a vrut să-mi dea o mie de chipuri, cu o mie de suflete, și o mie de lumini.
Am clipe când semăn cu fiecare-n parte și zile când nu sunt niciunul dintre ei. Dar eu sunt copilul lor. Copilul cu o mie de părinți.
Dana Fodor Mateescu
24 iulie 2020
Dincolo de chipul feminin, senin, frumos si luminos, esti o trezorerie de comori ceresti nepieritoare, vii, ce sunt pastrate-n inima, prin sufletele inocente de copii, ce sunt iubiti de Tatal si de Fiul omului Iisus Hristos.
Un Sfârsit de saptamâna binecuvântat si luminat, draga Dana !
Multumesc! Asemenea! Fii fericit!
Genială în povestire, nu doar prin faptul de a împleti cuvinte, ci prin trăirea și simțirea pe care reușești să o transmiți. 😊 🤗
Eu spun altfel – sunt omul puzzle, toți strămoșii de diferite origini au lăsat câte o bucățică, de formează întregul de azi…
Puzzle
Sunt omul-puzzle
făcut dintr-un mozaic de piese multicolore.
S-au găsit destui strămoși
de pe ambele ramuri ale arborelui genealogic
să-mi lase moștenire câte un crâmpei
din năzuințele și priceperile lor.
Am ambiția mamei,
setea ei de învățătură,
nu însă și geniul ei,
nici îndemânarea.
De la un frate al bunicii
am luat talentul literar.
Am ochii migdalați, puțin pieziși
ai secolelor de năvăliri tătare în Moldova,
dar verzi ca ai bunicii mele moldovence,
trupul sculptat într-un bloc de marmură
al tatălui meu.
Tot din neamul lui am luat
aplecarea spre limbi străine.
Spiritul lui de afaceri m-a ocolit.
Mi-ar fi prins bine
și talentul său pentru numere și linii.
Doar dorul depărtărilor nețărmurite,
dragostea pentru mare,
pentru tradiții ce încep să se stingă
și-au găsit adăpost în pieptul meu.
Jocul de puzzle
se sfârșește cu mine,
ultima crenguță
în sufletul căreia trăiesc toți strămoșii.
Sunt fericita moștenitoare
a mai multor povești de familie
din tot atâtea neamuri.
Poate voi reuși să le aștern pe hârtie
înainte de a se pierde.
Două dintre ele deja s-au pierdut.
Eu le știam pe jumătate, pe sfert…
Aaaa! Ce frumoooos! Splendid! <3
„Jocul de puzzle
se sfârșește cu mine,
ultima crenguță
în sufletul căreia trăiesc toți strămoșii.”… <3
❤️❤️❤️