Mi-e dor de ea, mereu, ca de un iubit pe care l-am părăsit din prea multă dragoste. Când nu pot să dorm, îmi amintesc de valuri, de mângâieri, de săruturile timide, buze arse de soare, de nisipul ca o piele de om iubit și de scoicile care mă tăiau până la sânge. Și somnul vine rapid, pătimaș ca un amant nemernic și prea plin de iubire.
O iubesc în toate anotimpurile. O râvnesc și luni și joi. Am vorbit cu ea și iarna, când stabilopozii erau glazurați cu gheață sărată. I-am simțit vânturile iuți primăvara, furia, urletele, gemetele, am dormit pe plaja ei, în august, când totul se poate…
Am dormit? Nu! Clănțănit poate, că era un frig de crăpau meduzele. Dar eram tânără, ca și ea, nebună, rea și inconștientă.
Stelele mă înghițeau flămânde, îmi venea să plâng de bucurie, îmi era și frig și cald și sete, eram sărată și iubită, iar Paul Ciuci de la Compact cânta de zor „Fata din vis” la Teatrul de vară din Costinești. Eu eram fata din vis. Toate fetele din Costinești erau fete din vis…
După atâția ani o privesc în ochi. Suntem doar noi două. Ea e la fel: tânără, aprigă, superbă, când veselă, când tristă, când verde, când neagră, niciodată liniștită, și gravidă cu toți înecații lumii.
Eu m-am schimbat. Mult. Ea se uită în mine parșiv și râde. Știe tot, nu poate fi mințită. Aude și vede tot ceea ce vreau să ascund, să astup, să opresc, să sufoc.
Cu milioane de degete mă cuprinde, se face că mă sugrumă, dar nu… doar mă sperie, mă lovește, mă sărută, mă miroase, apoi îmi dă drumul. Pleacă, vine, pleacă vine. Și e întotdeauna acolo. Îmi știe toate secretele.
Marea mea! Sunt fata din vis. Doi pescăruși râd deasupra noastră ca de o glumă bună, și în zare, pe niște scări, se vede el, cum pleacă de parcă ar veni…
Dana Fodor Mateescu