Jurnal din Epoca de Aur.
„Marți, 12 decembrie 1989. E așa de frig în casă, tremur de frig și de oboseală! Azi m-am trezit la 5.30, ca de obicei. Muncă, muncă și iar muncă. Mi-e atât de somn, că mi se face foame! O foame violentă ca un pumn care mă lovește în piept. În frigider, un căcat! Niște tablă de slănină, tocană fără carne (IAR TOCANĂ??? Turbez!) și ciorbă de legume. Tata face pachețelul pentru amândoi. O conservă de pește, pâine și ceapă (pentru el, că eu nu mă ating!). Până la tramvai, în Drumul Taberei, mergem pe jos. Traversăm calea ferată și ne tot ducem. Ca de obicei, închid ochii și mă las pe el, ca atunci când eram mică, dar mă ținea în cârcă. Acum, merg pe picioare, dar capul doarme pe umărul lui drept. „Tata, să-mi zici dacă e vreo groapă sau ceva…că mai dorm nițel”, îi spun, iar el, aprinzându-și un „Carpați fără”, mârâie: „Cască ochii, că nu ești oloagă! Fii cuminte!”
Nu-l ascult, ca de obicei, și de câteva ori sunt gata să cad în genunchi. Pe jos e ghețuș. Ajungem în stație și deja mă piș pe mine. „Ține-te până la Vest!”, zice tata, și încep să bat din picioare. Așteptăm, ca idioții, tramvaiul 25 sau 8. Nu vine! Futu-ți ITB-ul mă-tii! Mi-e frig, de nu mai pot! Bate un vânt, dar nu port căciulă! Adidașii au o găurică, (dreptul!), și îmi intră pe acolo apa. Mi-am lipit o bucată de pungă, dar degeaba! În cele din urmă vine un 8. Full! Ne înghesuim cum putem. Bă, ce se mai bășesc ăștia! Ce dracu or mânca, de put în halul ăsta?
Iar adorm în picioare. După muncă, mă duc direct la școală. Sunt chiaună. Am mult de mers. Cu 221 de la capăt, apoi de la Tricodava mă sui în 368 până la Galeriile Orizont. De acolo, per pedes. N-am belete. Tre să-mi cumpăr. Am ascultat toată ziua Floyd, The final cut. Obsesiv! Am futut caseta lui Rățoi. Mi s-a prins de două ori în cas, s-a făcut zob. Dar m-a învățat tata cum s-o repar. Tai partea distrusă și o lipesc cu scoci pe spate. Sare câteva secunde la ascultare, dar e mișto. Nici nu se vede! Tata e deștept. Păcat că e cam bețiv. Of!
Mi-e tare dor de Monica! De foștii mei colegi din 10 C… Singura bucurie e că învăț la ACELAȘI LICEU, la seral. Încă mă dau pe bara de la scări, așa cum făceam când eram „la zi”. Vișineasca mă ceartă: „Luke (așa-mi zice ea, de la Luke Skywalker) o să-ți spargi capul într-o zi!” Eu fac mișto de ea: „Bine, mamaie! Am reținut!”
M-am schimbat atât de mult! Uneori, simt că am valuri de gheață în mine. Mari. Imense. Numai cine mă cunoaște bine, mi le vede în privire…
Miercuri, 13 decembrie 1989. Azi am teză la chimie și nu știu nimic. Mai stau și-n prima bancă, ca o tocilară! O să văd eu ce fac. Nici Vișineasca nu știe nimic, am vorbit ieri cu ea.
De la cinci am și repetiție la Juventus. Tre să fug și colo și colo. Îmi chiorăie mațele de foameeeeeeeee! În centru e ud, întuneric, magazinele goale. La „Leonida” era azi o coadă mare și neagră ca moartea, dar nu știu la ce. Bine, nici nu mă intersează!
Mai am trei lei. Leșin de foame! Mă duc la Vânătorul să-mi ia un pateu (2,50). În altă ordine de idei, vorba lui Someșan, nu m-am împăcat cu Rățoi. Nu mai vreau! Gata! Kaput! Hai sictir, bă! Ce cretină am putut fi! Huo!
Aseară m-a sunat Mihai Gâtlan. Vrea să ne vedem mâine la Gară. O conduce pe maică-sa, pleacă la țară undeva… Să văd cum fac. Ce ciudat e și omulețul ăsta! Nu-l înțeleg! O conduce pe mă-sa și mă cheamă și pe mine? Ca ce chestie? P.S. M-a înnebunit cu Scorpions. „Still loving you”. Numai asta îmi cânta azi, când mă ținea în brațe, în autobuz. A venit acasă la mine. Avea mâinile vinete de frig. Era îmbrăcat cu geaca de piele peste un pulover de lână, gri închis. I-am făcut o cafea (mai aveam o singură linguriță de nechezol). L-am pus să-mi scrie și să-mi deseneze pe perete, lângă ușă, pe singurul loc lăsat liber! Mi-a desenat simbolul trupei Conex, unde cântă el. Omul ăla de la Vidraru, cu fulgerul în mâini. Și s-a semnat.
Joi, 14 decembrie 1989.
Iar la Cet Vest! Uf! Muncă, muncă uber alles. Nu-mi place deloc ce fac! Nu-mi placeeee! Vreau să fiu studentă! Vreau! Vreau! Când ajunge metroul la Politehnica și văd studenții cu mape, veseli, fericiți, frumoși, mă apucă plânsul! TREBUIE SĂ FIU ȘI EU AȘA! Pot! Nu-s proastă!
Fuck! Sâmbătă îmi vine rândul la spălat holul și laboratorul. Singura chestie pozitivă e că îmi pun muzică tare de tot (Metallicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!) și ascult, în timp ce frec cu mopul pe jos.
L-am văzut pe M de la PRAM. „Ce faci, puștoaico?“ Hm! Are ochi frumoși, dar degeaba. Parcă sunt desenați cu pixul, nu transmit nimic inteligent. O idee, o măslină, o gutuie. Nada! Ochi de bou, vorba lui nea Cristea. Apropo de nea Cristea. Vine la Aparate Speciale, pe la 11 și ceva și îi zice tatei: „Fodore, a fost Daniela în camera de comandă, așa-i?” Tata fuma și lipea nu știu ce… „Am fost”, sar eu. „Ce s-a întâmplat?” „Data viitoare ia și un mop cu tine, că mereu te înjură femeia de serviciu. Ai pictat pe jos prin toată Comanda! Ești celebră! Pe unde treci, lași urme colorate. Zic ăștia: Cine-a fost de la Aparate Speciale? Cum cine? Dacă e cerneală pe jos, a fost fata lui Fodor! Dacă e curat, a fost Chițimia.”
Tata râde de mine. „Ți-am zis să pui mai puțină cerneală! Eu zic, eu aud!” Râd toți colegii. Singurul care-mi ia apărarea e Cătălin de la Debite. „E mică, luminăția ta! Nu ajunge!”
Îi zice tatei „luminăția ta” la mișto, pentru că are chelia aia care becăie ca un far.:). Tata nu se supără niciodată. Râde. „Asta e detector de ploaie! Vezi că nu știi!?”
Tot Cătălin l-a poreclit pe tata: „precuviosul Pompilichie” și râdem de leșinăm, mai ales în ședințe, când șoptește (toată lumea aude!): „Are cuvântul tovarășul precucernic Pompilichie de la Aparate Speciale”… 🙂
M-am bosumflat. Mă uit la palmele mele. Sunt roșii, verzi, albastre și negre. Ca cernelurile folosite în camera de Comandă. VREAU SĂ PLEEEC!
N-am vrut să mă duc la ședința de partid, m-am fofilat și m-am cărat mai devreme. Fac ceva pe ședința lor, pe Ceaușescu și pe toți cretinii de comuniști! Mi-a zis tata că voi fi sancționată la leafă. Mă doare-n cur! Să mă sancționeze!
Mă sună Macarie azi. Eram la masă. Zice: „Dănuța, mai mergem prin librării să facem treaba aia?” Avem noi o „misiune secretă”, dar nu vorbim prin telefon, că ascultă Secu. Mergem, daaaa! Am făcut niște manifeste contra ceaușescului. Jos Ceaușescu! Libertate! Jos cretinul! Le punem în cărțile din librăriile din centru. Dar numai noi știm! Mi-e o frică, de mor, dar tot o fac!
Seara a fost curentul întrerupt vreo două ore în cartier. Am lăsat doar aragazul, pâlpâia flacăra albastră. Am scris o poezie, dar am pierdut foaia. Nu mai știu unde-am pus-o.
Am luat 9 la română. Nu cred că meritam. O iubesc pe doamna Proca! E atât de fină, de educată, într-o lume de cetățeni triști care put a usturoi mioritic.
DFM 12 decembrie 2024
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici:
RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!