Duminică, mii de oameni au ieșit pe străzile României, din București până la Cluj, Iași și Timișoara, pentru a cere ceea ce ar trebui să fie de la sine înțeles: siguranță pentru femei. A fost cea de-a XI-a ediție a marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor”, o manifestație născută din revoltă, durere și speranță — speranța că într-o zi nu va mai fi nevoie de astfel de marșuri.

Dar, duminică, mesajul s-a estompat sub alte simboluri.
Printre pancarte despre violență, libertate și solidaritate, au apărut și steaguri palestiniene, purtate de grupuri care nu păreau să aibă legătură directă cu tema evenimentului. A fost clipa în care protestul pentru siguranța femeilor a început să fie perceput de mulți ca un protest pentru altceva.
Și aici se rupe firul.

Când simbolurile se bat cap în cap

Să fluturi un steag palestinian — simbol care, în actualul context geopolitic, este asociat și cu organizația teroristă Hamas, responsabilă de atrocități inclusiv asupra femeilor — la un marș împotriva violenței de gen este, cel puțin, o disonanță morală.
Nu e vorba de a fi „contra Palestinei” sau „pro-Israel”. Este vorba despre coerență morală și respect pentru tema marșului. Femeile din România nu au ieșit în stradă pentru a susține cauze externe, oricât de nobile ar fi ele, ci pentru a trage un semnal de alarmă aici, acasă — într-o țară unde, doar anul acesta, 46 de femei au fost ucise de partenerii lor.

Un marș confiscat de alte teme își pierde rostul.
Pentru că nu poți vorbi despre violența împotriva femeilor românce sub simbolurile unor regimuri unde femeile sunt omorâte cu pietre pentru că îndrăznesc să vorbească.
Și nu poți transforma o manifestație pentru siguranța femeilor într-o tribună pentru ideologie politică, oricare ar fi ea.

Tinerii „marxiști” și propaganda de la marginea marșului

Pe lângă steaguri, în mulțime și-au făcut loc și câțiva tineri din așa-numitul Bloc al Tineretului Muncitoresc, o grupare marxist-leninistă care se revendică de la tradiția comunistă. Cu fluturași în mâini, ei le explicau fetelor de liceu că „feminismul este socialist” și că doar prin „feminismul marxist” se poate elibera clasa muncitoare.

Am vorbit cu unii dintre ei. Tineri inteligenți, convinși, dar cu un entuziasm periculos de orb. Când îi întrebi despre gulaguri, teroarea din regimurile comuniste sau despre represiunea femeilor în regimurile marxiste reale, schimbă vorba. În logica lor, „adevăratul comunism n-a existat încă”.

În documentele lor, publice pe rețelele sociale, scrie limpede:

„Suntem o organizație marxist-leninistă ce urmărește formarea conștiinței de clasă și distrugerea sistemului capitalist. Scopul nostru este constituirea unui partid de avangardă care să ghideze masele spre societatea comunistă, unde va fi aplicat principiul «de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi».”

Mai concret, tinerii militează pentru:

  • organizarea „muncitorilor exploatați” împotriva corporațiilor și a băncilor;
  • promovarea feminismului, anti-rasismului și a drepturilor queer în cheia luptei de clasă;
  • răspândirea teoriei marxist-leniniste prin „educație politică” și acțiuni de stradă;
  • formarea unui partid revoluționar care să pregătească „tranziția către comunism”.

O viziune utopică, reciclând lozinci de secol XX într-o lume care are nevoie disperată de luciditate, nu de dogme.

Când activismul devine decor pentru ideologie

Nu poți cere respect și libertate sub aceleași steaguri sub care femeile sunt reduse la tăcere.
Nu poți clama solidaritate și, în același timp, să lași o manifestație a durerii și a speranței să fie folosită pentru PR politic de stânga radicală.
E o lipsă de respect, în primul rând, față de femeile care chiar suferă, care își ascund vânătăile și trăiesc în frică.

Cauza e justă. Dar e nevoie de claritate.

Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” este necesar. Este vital.
Dar dacă devine o platformă unde fiecare își aduce propria agendă — de la geopolitică la revoluție proletară —, atunci pierdem cu toții. Pentru că în zgomotul ideologic, nu se mai aud vocile celor care chiar au nevoie să fie ascultate.

Într-o lume care confundă tot mai des activismul cu spectacolul, claritatea morală devine un act de curaj.
Femeile care au ieșit în stradă au făcut-o pentru a cere viață, demnitate și dreptate.
Să nu le răpim vocea, în numele niciunei ideologii.

DFM 20 octombrie 2025

Foto DFM