Îmi place să mă încalț cu bocancii tăi de lucru uzi și probabil triști
să simt pământul pe care ai călcat când erai înalt și tânăr
Să văd lumina pe care n-am atins-o niciodată, dar am visat-o
Brațul meu stâng e o durere care te sugrumă și-ți cere socoteala:

de ce pleci mereu?
Știi că o femeie cu picioare de paing ne urmărește de mult timp?
Azi îmi rupe și ultima poezie scrisă pentru tine
The end. Der suf. Ende. Krai. Sfârșit.
Tricoul tău galben mi s-a lipit de oase
Dar nu te opri pentru atâta lucru
Odihnește-ți gura pe o cană plină cu albine
Eu te aștept în mijlocul câmpului

acolo unde m-ai trădat astă-vară
Bărăganul se rotea sub mine, ca un cal sălbatic

și te strigam, te strigam, te strigam
N-ai mai venit
Acum alerg printre morți și printre cei vii
Urlând în întunericul lor care nu e și al meu.
Sunt palma care-și adună singură cenușa din cuptorul Siemens
Hai, suflă! Arunc-o peste iarba din spatele casei tale

ca să-ți iasă cireșii parfumați și să semene cu mine…

DFM 21 aprilie 2025