Eu sunt băiatul cel rău care a pus – în sfârșit – mâna pe chibriturile casei.
Sunt cel cu nasul băgat în punga de somnifere a familiei,
cel care hrănește cu ziare vechi păsările orașului –
sunt cel care lasă robinetele deschise, luminile aprinse,
sertarele smulse.
Am fost un copil rău. Cu ziare vechi mi-am împachetat sandvișul de la mama,
cu ziare vechi mi-am luminat viața ca să-mi văd viitorul până la capăt –
din ziare vechi mi-am făcut o casă, o iubită, un vis.
Dar eu sunt copilul cel rău care face șinele de tramvai să tremure,
fonta să împietrească în monumentele frigului.
Sunt copilul care a descoperit alcoolul și uitarea, singurătatea și robinetele ei de gaz.
Sunt băiatul cel rău care scrie pe ziduri „mergi sau crapă”
și cheltuiește banii zilei de mâine și e pus să-și câștige existența până la capăt.
Sunt cel care savurează dezastrul, maculează hârtia…
Dar când toți ai casei dorm și visează
eu fac să se bâlbâie moartea.
Traian T. Coșovei (http://stefaniacosovei.blogspot.com/2010/11/la-muti-ani-traian.html)