Anul 2002. Din Circul Foamei, situat la graniţa dintre cartierele Drumul Taberei şi Militari, abia se mai poate desluşi un rest de cupolă.
Clădirea, pe care Ceauşescu şi-ar fi dorit-o ctitorie a epocii lui glorioase, a rămas o schemă tridimensională spânzurată în aer. După 12 ani, timp în care a fost supusă la jaf şi degradare, autorităţile au anunţat că silueta de beton va deveni un modern Mall Plazza, cu cinematograf, săli de fitness, magazine şi alte minunăţii. Aşa că, de câteva zile, o firmă de construcţii a împrejmuit Circul şi s-a apucat de lucru.

Bucuria unora înseamnă jalea altora, pentru că, vieţuitorilor din zonă li s-a spus că trebuie să  „mâne măgaru’-n altă parte”.

Știind despre ei, văzându-i zilnic cerșind în intersecțiile din Drumul Taberei, m-am dus să văd ce fac.

Eram cu Răzvan. Cum intrăm în perimetru, sare la noi un reprezentat al firmei de construcţii. Are o faţă de buldog. Nu mușcă, dar latră vorbele. Nu contează nici un fel de legitimaţie, iar limba română e prea săracă pentru explicaţii. „N-aveţi voie, dom’le, să intraţi acilea, nici să pozaţi, nu vedeţi că e interzis cu folie roşie, ce dracu’!? Hai, căraţi-vă până nu mă supăr, ’rați ai dracu’ dă ziariștii curului!”

Nu glumește! Așa că, o luăm la goană printre dărâmături tot uitându-ne îndărăt.

La doi paşi de „Circul foamei” câteva familii de amărăşteni aşteaptă să vină lama buldozerului. Săraci, plini de păduchi şi de boli infecţioase, trăiesc de pe o zi pe alta. Nimeni nu-i ajută. Culoarea pielii lor e, pe alocuri, ca ceaunul . Din cauza asta, plâng ei în cor, nici nu-şi găsesc de lucru.

„Cini mă angajază pă mine, doamnă?”, oftează o femeie slabă moartă.

Mama Veta i se zice. „Am vrut să spăl scărili la blocu’ ăla dă colo. Nici nu m-a băgat în samă președintili…”

Imaginile sunt rupte din favela braziliană. Căsuţe din carton, lipit cu scoci (unde l-or fi găsit?!), cărămizi sparte, ciordite din Circul Foamei, lemne, saci de plastic şi cârpe. Jeg, fecale uscate, miros de urină, o blană de câine mâncată de viermi. Printre toate scârboşeniile astea, a răzbătut veselă iarba şi o mână de pătrunjel, pe care mama Veta, cea care vrea să spele scările,  îl rupe şi-l aruncă-ntr-o oală neagră ca sufletele lor.

Opt puradei sar încoace şi-ncolo. Sunt piele și os, în permanenţă flămânzi. Femeia mai are încă trei copii care-s pe la „cășile lor”, aranjaţi, în alte cocioabe sau guri de canal situate în cartiere mai spălate.

Cei opt minori au vârste curprinse între cinci luni şi 14 ani. Culmea e că, ăia care trec de șapte ani, se duc la şcoală! N-au caiete şi nici pixuri, dar le prieşte învăţătura, zice mama lor. Micuţii aleargă desculţi şi cu pântecele umflate.

„Are vermi, d-aia e aşa burtoşi!”, explică Veta ştergându-se la gură cu dosul palmei.

Bebeluşii stau în colibă. Bâţâie din picioruşe, agitaţi de foame, pe nişte saltele împuţite şi ude. Tre’ să le dea mă-sa să sugă, dar de unde lapte? Ţâţele ei sunt seci ca pietrele.

Amărâţii sunt bântuiţi de cele mai negre gânduri. Bărbatul femeii are o idee fixă: vrea să se strecoare la noapte pe una din terasele blocurilor şi să-şi dea dracului drumul de acolo direct în cap, că s-a săturat.

Constantin Precup, vecinul lor, e supărat şi el pe viaţă. Nevasta lui, Constantina, suferă de TBC. Nu mai rezistă s-o vadă scuipându-şi zilnic în batistă câte o bucăţică de pulmon! O să se sinucidă şi el, dar mai încolo. Acum are puţină treabă. Îşi taie unghiile concentrat, scoţând limba aşa cum fac copiii când desenează.

Mai sus de ei, chiar pe linia ferată, acum dezafectată, trăiesc alţii, cu 11 copii. UNȘPE!

Femeia, ca o aşchie, dar vânoasă şi cu ochii duşi în fundul capului, trebăluieşte printre şine. În „casă” e o zăpușeală sufocantă, amestecată cu duhoarea pestilenţială. Pe pereţii din carton, ăia mici au lipit o poză cu Laura Andreşan zâmbind graţios în țâțele goale, iar spre ieşire, un afiş electoral cu Băsescu stă să cadă. L-a dezlipit căldura.

Alături, pe maidan, zac ruginite diverse cioroboaie: o maşină de spălat Alba-Lux cu storcător, oale şi farfurii sparte, ţoale, capace de televizoare, de telefoane mobile, o maşină de cusut Ileana, făcută zob, cazane, scaune rupte, o păpuşă blondă, crăcită şi chioară…

Capul familiei e plecat „la lucru”. Poveste mare de iubire între ei, colegul meu, Mircea Radu p-aici ar fi trebuit să umble cu caravana lui, când realiza emisiunea Din dragoste.

Ea e din Vrancea, fiică de oameni săraci. El, oltean din Craiova. Părinţii lor s-au împotrivit şi nu i-au lăsat să se căsătorească. Totuşi ei, mânaţi de focul amorului, au făcut-o pe ascuns. Şi fără casă, fără nici un ajutor, mai dormind prin boscheţii patriei, mai prin gări, au reuşit să conceapă 11 copii. E o performanță!

Plecăm, promiţându-le că-i vom ajuta cum putem, asta după ce ne golim buzunarele de mărunţiş şi ţigări.

Văzând că el nu primește nimic, pe un ţâşti-bâşti de vreo patru ani îl apucă pandaliile. Ţine o păpuşă blondă de un crac şi o dă cu capul de linia ferată. Ochii sar în toate părţile, mâinile se rup din încheieturi. Copilul urlă, înroşindu-se la chip. O venă i se zbate ameninţător pe frunte.

Mă-sa îl priveşte cu niște ochi, să tai lemne cu ei:

„Ce-ai, tâmpitule, ai băut apa la câine?”

Piticul se calmează brusc şi suspină fiecare cuvânt:

„Mi-e foame, fă, mămică şi sunt nervos.”

În clipa aia am plâns.

Dana Fodor Mateescu- 2002

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!