O poveste tristă despre violență domestică, indiferență instituțională și copilărie furată.
Într-un apartament mic din Mioveni, Ioana Alina Gheocel trăiește sub teroare. Alături de fiul ei, Nectarie, de câțiva ani, orice zgomot devine amenințare: un motor de mașină, pași pe scară, bătăi în ușă. Băiețelul tresare, plânge, se ascunde în brațele mamei.
Teroarea Ioanei are un chip: cel al soțului ei, de care încearcă să divorțeze, un bărbat violent de care statul nu o poate proteja.
De la normal la coșmar
Totul a început în Grecia, unde lucra soțul ei.
„Am stat acolo cam șase-șapte luni. Apoi, din cauza neînțelegerilor și a comportamentului agresiv, m-am întors acasă, la părinții mei, ca să nasc în liniște”, povestește Ioana.
Când bărbatul s-a întors în țară, venirea lui pentru a-și vedea copilul se transforma în scandaluri violente, chiar sub ochii micuțului.
„Martori sunt și părinții mei. De fiecare dată, totul degenera”.

„A vrut să o omoare și pe fosta parteneră”
Înainte de divorț, Ioana a cerut sfatul fostei partenere a bărbatului.
„Am vrut să știu dacă exagerez, să văd dacă eu greșesc. Femeia mi-a scris pe Facebook că omul ăsta a vrut să o ucidă, că a amenințat-o de mai multe ori. Atunci am înțeles că trebuie să plec, dar nu mai era o chestiune de alegere, ci de supraviețuire.”
De atunci, Ioana a făcut numeroase plângeri și sesizări, a cerut ordine de protecție și a scris instituțiilor statului.
„Am trimis petiții peste tot – la Președinție, Parlament, Senat, la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse, la comisia România fără violență domestică. Aduc mulțumiri instituției ANES pentru implicare și susținere!”

Copilul – martor nevinovat
Pe 10 iulie 2025, Poliția Mioveni a emis un ordin de restricție provizoriu împotriva agresorului, pentru cinci zile. Atât.
Nectarie trăiește o copilărie furată de frică.
„E terorizat. Nu vrea să audă de tatăl lui. Plânge, tremură. Cum să-i explic unui copil că nu-l pot proteja, deși am făcut totul ca să cer ajutor?”
Ioana locuiește acum cu părinții, încearcă să creeze un mediu stabil pentru fiul ei, dar frica nu o părăsește nici ziua, nici noaptea.
„Tresar la orice zgomot. Când ies cu copilul în parc, mă uit mereu peste umăr. Mi-e frică. Doar vreau liniște pentru mine și pentru băiatul meu.”
Indiferența autorităților
Ioana spune că a fost „intimidată” de angajatele DGASPC Argeș:
„Referitor la doamnele de protecția copilului, menționez că am fost intimidați și amenințați. Eu am sesizat această instituție, sperând într-un ajutor, dar am fost foarte dezamăgită. Doamna Alina Pârvu, cea care se ocupă de caz, pretindea să mă duc eu acolo cu copilul lovit și traumatizat. La fel a pretins și acum, dar le-am spus că nu, că este datoria lor să vină acasă la noi. Anul trecut o doamnă psiholog, după ce Nectarie i-a spus cum a fost lovit și înjurat de numitul Gheocel Gheorghe-Daniel și mama acestuia Gheocel Nicolița, a spus că ‘asta este o corecție, doar nu l-a omorât’. Anul acesta, doamnele de la DGASPC Argeș au stat la noi în casă două ore și jumătate, timp în care m-au amenințat că dacă Nectarie nu se duce de bunăvoie cu acest individ care l-a bătut, înjurat, privat de hrană și somn, îl vor supune unor ședințe la psiholog pentru a-l convinge să se ducă la el. Și că vor veni cu executorul judecătoresc să-l ia. Nici o clipă nu s-au gândit la binele copilului, la siguranța și sănătatea lui. De când acest individ amenință că va veni să-l ia, Nectarie este terorizat, nu mai doarme, nu mai mănâncă, plânge și îmi spune mereu să-l apăr, are coșmaruri și țipă să-l ajut.”

Disperare
Cazul Ioanei nu este singular. Zeci de femei trăiesc în teroare, în timp ce autoritățile pasează dosare și ezită să aplice legea:
- În 2024, peste 80 de femei au fost ucise de parteneri violenți.
- În 2025, până acum, 46 de femei au fost ucise, iar tentativele de omor sunt constante – la fiecare trei zile.
În tot acest timp, instituțiile își fac „treaba” lent și formal, între dosare „în lucru”.
„Doamna procuror Andrada Petrescu a decis încetarea ordinului de protecție împotriva numitului Daniel Gheocel, iar doamna judecător Alina Pavelescu a dat copilul pe mâna acestuia, fără să țină seama de nimic. Și mai este o judecătoare, doamna Sonia Țântea, care a fost de acord. Nu e corect! Există o martoră care l-a văzut pe Daniel Gheocel cum îl bate pe Nectarie în magazin. Există și bodycamul polițistului Gherghina Iulian unde Nectarie spune cum a fost bătut pe data de 3 septembrie 2024 și că era de față și mama mea. Erau la noi în casă! Vă rog, faceți ceva, până nu e prea târziu, sunt disperată!”
Ioana nu cere nimic altceva decât liniște și siguranță pentru fiul ei.
Dacă li se întâmplă ceva rău – Doamne ferește – cine va răspunde?
Am solicitat un punct de vedere oficial al Poliției Mioveni, dar până la publicare, nu a primit niciun răspuns.
DFM 8 noiembrie 2025

