La o margine de sat
Să vă spun ce s-a întâmplat:
Doi copii se întâlniră
și apoi se îndrăgostiră.
Când a fost la cununie
Părinții n-au vrut să știe.
Când a fost la cununat
Părinții nu i-au lăsat.
De trei ori se sărutară,
De trei ori se-mbrățișară,
Și în mare se-aruncară.
Părinții când auziră
Înspre mare o porniră:
Marinare, marinare,
Scoate-mi copiii din mare!
Scoate-mi copiii din mare!
Că-ți dau bani de buzunare.
„Poți să-mi dai tu banii toți
Eu, copiii, ți-i scot morți
Poți să-mi dai tu banii toți
Eu, copiii, ți-i scot morți.”
Pe mormântul de fetiță
A crescut un pui de viță.
Pe mormântul de băiat
A crescut un pui de brad.
Bradul tot mereu creștea
Și pe viță o umbrea
Vița tot mere creștea
Și pe Brad îl ‘conjura
Pe-acolo cine trecea
Pe părinți îi blestema:
Dă-le Doamne și trăznește
Pe cel care despărțește!
Aceast cântec vechi, mi-a fost trimis de Olga Văduva, căreia îi mulțumesc din suflet!
DFM 10 septembrie 2025

Da, îl cânta o prietenă din clasa a opta și mi l-a scris și mie atunci.
❤️❤️❤️