Aveam 15 ani, eram în clasa a noua și pășeam prin viață apăsat, uneori săltat, în joacă, mândră și suficient de tembelă.

Într-o zi, văd în vitrina magazinului de peste drum de coloanele din Piața Romană o pereche de botine din piele întoarsă, negre și absolut superbe.

Am intrat și am cerut una, ca s-o admir și s-o probez. Venea ca turnată. Eram sigură că nu vor mai exista când va lua mama salariul. Nici nu visam că vor fi ale mele, dar îmi imaginam.

Închid ochii și le simt și acum moliciunea, textura. Miroseau a piele și-a nou.

Am ajuns acasă și i-am povestit mamei. Probabil aveam bale la gură de poftă și lacrimi în ochi, că așa de mult am impresionat-o, încât s-a dus în camera ei, a scotocit prin șifonier și mi-a pus în palmă 465 de lei.

„Dani, ăștia erau banii pentru…”, dar nici n-am mai auzit pentru ce erau. Jur! De fericire, mi s-au astupat urechile.

I-am luat și am început să țopăi prin casă. Nu mai aveam răbdare până dimineața, când mă duceam la școală. Toată noaptea am visat numai botine. Mici, mari cât casa, verzi, albastre si albe. Cizmele vorbeau cu mine, cântau și spuneau bancuri porcoase despre Ceaușescu.

Când am ajuns la școală, magazinul nu se deschisese încă, așa că am hotărât să chiulesc de la o oră de Organizare ca să mi le cumpăr.

Între timp, mă jucam cu banii pe bancă, în loc să fiu atentă la profesor. Și, la un moment dat, m-am apucat să scriu pe bani: „Jos Ceaușescu!”, „Ceaușescu e un cretin”, „May the force be with you” și „I love you Luke Skywalker” (personajul principal din Războiul Stelelor).

Nu știu ce m-a apucat, dar vă zic sincer că m-a distrat enorm chestia asta. Am râs cu fetele mele, colegele din jurul meu, de am crezut că murim sufocate.

În pauză, am fugit în Romană, ca să-mi iau cizmulițele. Dar Gabi, colega mea de bancă, care venise cu mine, zice:
„Fodorino, dacă văd alea ce scrie pe banii tăi?”

Hopa! La asta chiar că nu mă gândisem! Dar ce aș fi putut păți?

Inconștientă și transparentă ca o halbă de bere proaspătă, i-am zis:
„Ha! Eu lupt pentru dreptate! Și împotriva regimului ceaușist! Voi îndura tot!”

În sinea mea, deja începusem să mă frământ. Dacă Gabi are dreptate?

În fine, intrăm, cer botinele, le probez, țais! Turnate!

Mă duc să le plătesc, dar sincer, inima îmi bubuia de frică. Am întins sutele. Casiera le-a înhatat, le-a numărat, apoi… șoc!

S-a albit, s-a îngălbenit, a tușit, poate chiar s-a și pârțâit de groază. Apoi a început să țipe la mine că mă dă pe mâna Securității.

Eu dârdâiam din toate încheieturile, dar am privit-o adânc și asta cred că a convins-o.

„Așa i-am primit și eu”, zic.
„De unde i-ai primit?”, întreabă.
„De la mama.”
„Și unde lucrează maică-ta?”
„La Gara de Nord!”

Casiera s-a gândit preț de 3 secunde, a oftat și a spus:
„La gară e multă lume. Cine știe cine o fi scris mizeriile astea!”

A bătut bonul la casă, apoi mi l-a dat.

Inima îmi zvâcnea în ochi, așa de tare m-am speriat. Mi-am luat cizmulițele în brațe și n-am mai intrat niciodată în magazinul ăla.

DFM 2 septembrie 2025

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!