Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat zilele trecute o reformă „de criză” a burselor școlare: din șase tipuri de burse rămân două – cele sociale și cele de merit. Adio burse pentru olimpici, adio burse tehnologice, adio sprijin dedicat mamelor minore (acestea vor fi absorbite în bursele sociale). Justificarea: „nu ne mai permitem financiar acest sistem”.

Bine că ne permitem pensiile speciale și să plătim parlamentari cu opt clase sau chiulangii! 🙁

Sună auster, rațional și inevitabil. Numai că această austeritate funcționează, ca de obicei, doar pentru elevi, profesori, oameni obișnuiți. În paralel, instituții precum Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină funcționează nestingherit, cu peste 60 de angajați și activitate zero. (sursa ADEVARUL)

Rachetele antigrindină nu s-au mai lansat de un an, prin ordin ministerial, dar salariile curg în continuare. Directorul instituției încasează 12.000 de lei net lunar, conduce o mașină de lux și are în conturi peste 140.000 de dolari și euro.

România e mereu în criză când vine vorba de educație. Niciodată în criză când e vorba de birocrație.

Ministrul Educației spune că sistemul actual de burse costă prea mult: 7 miliarde de lei anual, adică aproape un sfert din deficitul bugetar. O cifră mare, într-adevăr. Dar câți bani se duc pe sute de instituții de stat cu utilitate discutabilă, pe pensiile speciale, pe indemnizațiile de lux ale unor consilii de administrație, cum sunt cele recent plafonate la STB, unde membrii CA încasau peste 15.000 de lei pentru o singură ședință?

De ce tocmai elevii trebuie să suporte „reformele dureroase”? Olimpicii nu mai sunt considerați o investiție, iar performanța în școala profesională – complet eliminată din ecuație. Mesajul transmis e clar: e mai important să protejăm structuri inutile decât să susținem performanța și incluziunea educațională.

25% din salariul ministrului – un gest simbolic

Ministrul anunță că va dona 25% din salariul său pentru a susține 2 burse de merit și 7 sociale. Un gest personal, dar care nu rezolvă problema sistemică. E ca și cum ai scoate colacul de salvare din barcă și ai spune echipajului că e un semnal bun. Ce facem cu ceilalți copii care nu mai au acces la burse, fie pentru că nu mai sunt fonduri, fie pentru că au media 8,99 în loc de 9,00?

Ce facem cu elevii care au luat premii naționale și internaționale la olimpiade și la concursuri? Le tăiem bucuria unei burse? Le-o tăiem!

Statul care rupe de la copii și hrănește clientela

Adevărul este că în România, educația e mereu sacrificată prima, în timp ce sistemul bugetar paralel rămâne neatins. Reforma începe de jos în sus, cu elevii, nu de sus în jos, cu birocrația.

Câtă vreme nu există o analiză completă a cheltuielilor bugetare, câtă vreme nu există un audit al tuturor instituțiilor publice și al companiilor de stat, și câtă vreme pensiile speciale și sinecurile sunt tratate ca tabuuri, orice reformă în educație nu e decât o acțiune dezechilibrată, cu costuri umane reale, mascate sub eticheta „raționalizării”.

România nu e prea săracă pentru bursele elevilor!! România alege să fie prea săracă pentru bursele elevilor. 🙁

Unii vor spune că elevii trebuie să învețe și fără să primească recompense („Ce, pe vremea noastră ne dădea Ceaușescu bursă?). Perfect de acord! Însă lumea evoluează, nu rămâne cu deștul în gură, în anii 80!

Dacă tăiați bucuria elevului, atunci tăiați și pensiile speciale, și salariile nesimțite, și sinecurile, și corupția! Și veți avea mai mulți bani la buget! Nu luați de la copii! Nu vă bateți joc de ei!

DFM 26 iunie 2025