Într-un scenariu care ar fi putut fi scris chiar de Mircea Cărtărescu, dar care s-a jucat în realitate sub cupola Academiei Române, scriitorul nu a reușit să devină membru corespondent, ratând la mustață – mai exact, la un singur vot – intrarea în prestigiosul for. Dacă acesta a fost un act de justiție intelectuală sau doar o demonstrație de provincialism cultural, părerile sunt împărțite.
Cel mai vehement a fost Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei, acum membru CNA, care nu s-a ferit de cuvinte tari: „A refuza cu ură proletară, în anul 2025, intrarea în rândul Academiei Române a celui mai apreciat, tradus și premiat scriitor român actual, Mircea Cărtărescu, dezvăluie fața unei generice creaturi pe care unii o credeau dispărută și descompusă în huma ultimilor 35 de ani, dar care-și deschide brusc ochii siniştri: licheaua apărută din bezna morală a comunismului, licheaua frustrată, ranchiunoasă, abrutizată, oarbă la valoare și admirație, dar roasă de pofta parvenirii.”
Cu alte cuvinte, Academiei nu i-a lipsit un vot, ci un principiu.
Un vot lipsă, o dezamăgire în plus
Propus cu entuziasm de secția de Filologie a Academiei, Cărtărescu avea nevoie de 74 de voturi pentru a fi admis. A obținut 73. Un vot a lipsi. Unul singur!
O mică scăpare? O greșeală de numărătoare? Sau dovada că în instituția care ar trebui să celebreze excelența literară s-a strecurat și altceva?
Contestatarii săi au fost doi academicieni cu greutate în for, Valeriu Matei și Nicolae Breban, care au considerat că, deși Cărtărescu este „un scriitor bun”, nu este „de nivelul Academiei”. (Dar care scriitori sunt de nivelul Academiei?)
Ba mai mult, l-au acuzat că ar fi adus „insulte poporului român”. Un detaliu interesant, în contextul în care același popor l-a citit, l-a premiat și l-a tradus în zeci de limbi.
Academia: o casă primitoare sau o fortăreață a trecutului?
În spațiul public, decizia a fost aspru criticată, unii considerând că Academia Română rămâne captivă unui naționalism învechit. Gabriel Liiceanu s-a întrebat retoric: „De ce ar vrea cineva să facă parte dintr-o Academie condusă de un istoric care crede că îți slujești țara transformând istoria în mitologie?”
Bănescu a mers și mai departe, numind Academia un loc „îmbâcsit de ultranaționalism post-ceaușist și otrăvit de ura față de autentica libertate și regalitate intelectuală”. O instituție care, în loc să celebreze valorile culturale, pare să le respingă atunci când nu se aliniază cu un anumit tip de gândire.
Ce urmează?
Respingerea lui Cărtărescu nu e doar o chestiune de voturi, ci una de principii. Dacă cel mai apreciat scriitor român contemporan nu este „de nivelul Academiei”, atunci poate că problema nu este la el, ci la Academia însăși. Iar dacă, după 35 de ani de la căderea regimului comunist, „licheaua” încă se strecoară prin coridoarele instituțiilor de prestigiu, atunci poate că ar trebui să ne întrebăm nu cine a votat împotrivă, ci de ce încă suntem în același loc.
DFM, 15 februarie 2025
🙁
Greu de tot, ca să nu spun imposibil, se schimbă mentalitățile sau, spus pe românește, năravurile! Și brusc mi-am adus aminte de operele genialului Brâncuși „apreciate/evaluate” de niște „unii”… știi tu…
Da. Știu. 🙁
„PROCES-VERBAL Nr.10 al şedinţei din 7 Martie 1951
Şedinţa este prezidată de tov. Acad. M. Sadoveanu
Participă: Acad. Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Al. Toma, G. Oprescu, Jean al. Steriadi, V. Eftimiu şi tov. Geo Bogza, Prof. Al. Graur, Prof. I. Jalea, I. Panaitescu-Perpesicius şi K.H. Zambaccian.
Şi-au scuzat absenţa tov. Acad. Gala Galaction şi tov. Lucian Grigorescu.
1/ Se citeşte procesul-verbal al şedinţei din 28 Februarie a.c., care se aprobă.
2/ Tov. Acad. I. Iordan depune raportul de activitate pe luna februarie 1951 al Institutului de Lingvistică şi tov. Acad. G. Oprescu depune procesul-verbal al şedinţei din 1 Martie a.c. a Institutului de Istoria Artei. 3/ Tov. Prof. Jalea dă citire unei note de completare a comunicării d-sale asupra sculptorului C. Brâncuşi, prezentând şi numeroase planşe şi publicaţii cu reproduceri din Brâncuşi.
Rezumând ideile din comunicarea D-sale anterioară asupra cărţii lui Sobolev “Teoria leninistă a reflectării şi artă” în care se pune problema formalismului în artă, tov. Jalea aminteşte că citase pe Paciurea şi Brâncuşi ca exemple de formalism în sculptură la noi. Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism şi formalismul extreme, cazul Brâncuşi trebue să fie discutat pentru că ridică probleme importante.
Tov. Acad. Călinescu, ia notă asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte. D-sa clarifică noţiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realităţii şi nu ca o reproducere fotografică a ei, aşa cum o înţeleg în mod stângist.
D-sa încheie arătând inutilitatea continuării discuţiilor asupra lui Brâncuşi.
Tov. Acad. Oprescu spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante. D-sa arată că datele şi faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul şi a cubismului, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze.
Tov. Acad. V. Eftimiu, precizează că tov. Jalea a intenţionat prin comunicarea D-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi.
Tov. Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă. D-sa cere ca în secţiune să se discute pe viitor probleme rezolvate şi publicate de autorul comunicării şi propuse spre discutare Secţiunii. Tov. K. Zambaccian şi Acad. Victor Eftimiu revenind la sculptorul Paciurea arată că “himerele” acestuia au fost un protest împotriva realităţilor de atunci şi că Paciurea a terminat ca realist cu busturile printre care se numără cel al lui Tolstoi.
Tov. Acad. Camil Petrescu relevă meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuţii interesante şi de a fi deschis probleme de o semnificaţie deosebită.
D-sa anunţă că, în şedinţa viitoare îşi propune să precizeze câteva nuanţe asupra formalismului în artă.
Şedinţa se ridică la orele 19.
SECRETARUL SECŢIUNII,
Acad. Mihail Sadoveanu, ss“
Sursa Adevărul.
Am stat mult pe gânduri dacă să comentez sau nu. Nu vreau să te supăr dar mie nu-mi place Cărtărescu. Chestie de gusturi poate sau de conservatorism…:). Mi-e îmi place cum scrii tu, de exemplu, și nu e prima dată când afirm asta. Dar știu ca are multe premii internaționale, că a fost tradus în mai multe limbi și că e subiect de bacalaureat. Înseamnă că ceva merite are, chiar și dacă acestea se rezumă la faptul că a adus recunoaștere literaturii române pe plan internațional. În rest cum am mai spus, chestie de gusturi…:)