Autor: Luminita-Emilia Balaci
Când aveam doisprezece ani eram la Casa Pionierilor, la cercul de istoriografie. Atunci s-a organizat o excursie, de o zi, la Vidin. Ai mei au zis da, dar, de obicei nu erau de acord, pentru că aveam ceva probleme de sănătate. Îți dai seama ce bucurie pe capul meu? Dar înainte de asta, să vezi prin ce am trecut! Am fost chemată cu tata și mama la Miliție, despărțită de ei, băgată într-o cameră cu draperiile trase, așezată la o masă cu o lampă aprinsă spre ochii mei. Ca în filme! Interogatoriu. Eu nu-l vedeam prea bine pe „domnul Milițică”. M-a luat direct, deși eram un copil de doisprezece ani: „De ce vreau să mă duc în excursie? Care e scopul, mă așteaptă careva acolo?”

Eu nu pricepeam nimic, eram foarte emotivă la vremea aia și plângeam repede, mai ales dacă se țipa la mine. Individul ridica vocea la mine, fără motiv!

Am cerut să vină ai mei, dar a zis că dacă nu îi răspund la întrebări, nu o să-i văd curând. M-am ridicat de pe scaun și am plecat spre ușă. Am vrut să fug!

În clipa aia, am simțit mâna lui pe brațul meu, m-a smucit din toate încheiturile, apoi m-a aruncat, din nou, pe scaun, m-a tras de perciuni și mi-a dat una-n ceafă, de am văzut stele verzi.

Până la urmă am auzit și: „Neam de răzvrătiți, da’ vă pun eu jugul la toți și vă crăp capu’ la toți!”

Până la urmă, ceva m-a liniștit și parcă nu eram eu, parcă vorbea altcineva în locul meu. Am răspuns la niște întrebări de toată jena.

Când să plec, mi s-a făcut instructajul: „Dacă spui ceva cuiva, vin și vă omor, șobolanilor!”

Am fost în excursia aia cu un „însoțitor” care mă urmărea peste tot. Nu m-am mai bucurat că am ajuns la Vidin. Am avut coșmaruri, până la douăzeci de ani, am făcut psihoterapie ca să scap de „omul din umbră” care îmi spunea, nopți la rând, că o să ne omoare ca pe șobolani.

Mai târziu, am aflat că elementul care destabilizase comunismul din România fuses tataie, tatăl tatălui meu, pentru că a avut „nerușinarea” să spună, la o adunare generală a PCR din comună, că nu e de acord cu ce zicea și impunea partidul.

A fost toată viața pândar la câmp și urmărit de securitate. El și familia. Tata a vrut să se facă preot, dar nu l-au lăsat nici liceul să facă. A urmat doi ani de școală profesională și, la 17 ani, s-a angajat la CAP, pe tractor.

Mătușa, sora tatei, la fel, era urmărită și jignită în tot felul. Era frumușică, a fost și violată de unul din partid, a scăpat măritându-se cu unchiul meu care îi stătea aproape, nu o lăsa niciodată singură pe stradă.

Asta e fața pe care mi-a oferit-o mie comunismul! Sm plâns de bucurie, când am înțeles în 1990, prin iarnă, că am scăpat de Cească și partid, dar abia la douăzeci de ani m-am convins că nu mă mai poate atinge cu ceva. Nu doresc nimănui asta, este prima dată când am curajul să spun asta public și să nu-mi pese de ce zic unii după.

Gata, mă opresc aici că vreau să mai dorm noaptea asta. Seară frumoasă!

Luminița