Amintiri din studenție
(fragment)

Regula 1. In camin, totul se imparte cu persoanele din camera sau chiar cu cele de pe palier!

Cu aceasta regula m-am acomodat repede. Aveam colege bune, cu bun simt, fara fite. Toate ne doream sa invatam. Si in plus in acea perioada de lipsuri si oarecare saracie, eram mai uniti si in general mai darnici, mai calzi, mai empatici. Asa ca era normal sa imparti mancarea pe care o primeai in pachetele de acasa. Bine erau si colege, gen Dana, care participau cu multa ravna la masa comuna, atunci cand primea cineva pachet cu mancare, dar atunci cand avea ea, nu era dispusa sa imparta. Pentru asta a fost usor de
gasit ac de cojocul “dansei”. Daca am vazut ca-si tine mancarea si mananca noaptea pe furis, la urmatorul nostru pachet n-am mai poftit-o la masa.

A salivat indelung. Inchipuiti-va un ospat regal, cu friptura de pui de casa, muraturi asortate, tort , piscoturi „limba de pisica” trase-n ciocolata, cafea naturala (asa primeam eu, plus alte bunatati aduse de mama din Ungaria, ca doar Aradul este langa granita cu ungurii).

A urmat un alt pachet comun, iar ea nu a fost poftita. A incercat sa caute noaptea prin cutiile cu mancare, dar a gasit doar resturi, cotoare, oase (noi banuiam ca va cauta si i-am pregatit pachetul special, cu ce merita). La al treilea pachet comun si-a cerut scuze ca nu ne-a servit si pe noi din ce a primit de acasa si a promis ca din acel moment a inteles ca mancarea se imparte.

Atunci cand faceam floricele (pop-corn), (aducea Silvia, porumb special), datorita mirosului, la usa noastra se aduna aproape tot palierul. Si sigur ca imparteam, cu toate colegele, prioritate avand gravidele.
Ne imprumutam chiar cu bucurie si unele haine, mai ales tinutele pentru examen (mai ales la baieti se dadea sacoul de la costum, din mana-n mana). Nu pot sa spun ca era chiar o fericire sa ti se inapoieze o bluza purtata si murdarita. Dar nu era greu sa-i spui colegei ca gestul ei nu este ok, cu atentionarea ca altadata nu mai are acces la hainele tale.

Recunosc ca au fost si cazuri in care dupa ce o colega “balenuta” a imprumutat bluza mea (tricotata cu drag de mama), m-am hotarat sa i-o “donez”, ca nu imi mai era buna.
Draga de Silvia, avea un deux-piece gri, din stofa de casha, foarte frumos si la moda. De cate ori una dintre noi (cam de aceeasi marime) avea intalnire cu un baiat pe care dorea sa-l impresioneze, Silvia ne imprumuta cu bucurie. Ne bucuram daca una dintre noi si-a gasit sufletul pereche, sau macar un prieten.
Tot asa s-a nascut si “rochia de 8”. Aveam eu o rochie de stofa, cu o croiala sobra, albastra cu o mica esarfa alba, atasata la guler si cam multidimensionala. Era larga, asa ca daca erai mai subtire puteai sa-ti pui o curea, iar daca erai mai plinuta mergea fara cordon si era midi, asa ca nici problema lungimii nu exista.

Pe verificate, in 5 ani de zile, cine se imbraca in acea rochie, la examen lua 8. Si asta in orice conditii, adica: eu am imbracat-o si cand eram foarte bine pregatita si credeam ca voi lua 10 si cand nu apucasem sa invat toata materia si eram undeva la nivel de 6. Am realizat asta cam in anul II si am profitat toate din plin de aceasta chichita de “programare mentala”. Va dati seama ca rochia avea un program bine stabilit, noroc ca aveam examene in zile diferite, pentru ca nu eram in aceeasi grupa.

Elena Bonta