Când am cunoscut-o, pe la patru ani, m-am temut că mă va înghiți de vie. Abia ajungeam cu bretonelul la ghizdul alb, văruit, și îi simțeam respirația de gheață pe vârfurile degetelor. La fiecare unghie aveam un ochișor care „vedea” ce-i transmitea imaginația mea de fetiță curioasă, plină peste urechi de povești și fantasme.

„Nu te duce singură la fântână!”, îmi zicea bunica Ioana, mama mamei. „Fântâna mănâncă fetițe.”

Scânceam: „Fetițe așa ca mine?”

”Daa! Mai ales așa ca tine!”, spunea bunica dând convinsă din cap.

Ah! Muream de ciudă! Dar nu mă lăsam. Trebuia să merg, s-o văd, s-o miros, s-o pipăi. „Ai voie doar cu mine sau cu mătuș-ta, Anicuța! Singură nu mergi, că te ia pe sus și gata ești! Așa a pățit … ”

Și se pornea să-mi povestească grozăvia trăită de fetița „lu` aldi Ciugulie dă la Borcea”.  S-a dus la fântâna din sat, și a vrut să bea apă. A lăsat găleata în puț, dar… fiind mică, lanțul a tras-o și pe ea. A țipat, dar n-a auzit-o nimeni. Au găsit-o după câteva ore. Mă-sa, de supărare, a înnebunit, iar tac-su s-a spânzurat.

Mă îngrozea povestea asta și mă ținea departe de fântână. Dar nu multă vreme. Pentru că văzusem filmul de desene animate al lui Disney, Albă-ca-Zăpada, unde prințesa cânta lângă o fântână minunată și voiam să fac același lucru. Negreșit!

Fântâna – de unde lua tot satul apă curată și dulce-  era rotundă și un pic strâmbă. În dreapta avea un par din lemn, pe care era agățată o găleată din tablă, mototolită și chinuită, de parcă ar fi ros-o niște măsele de uriaș tălâmb.

Ca să scape de mine, bunica s-a înduplecat și m-a ridicat de două-trei ori, să văd și eu cum e înăuntru.

„Ține-mă să cânt și eu ceva cu ecou!”, am rugat-o.

Sărmana se crucea. Copii ca mine nu mai pomenise, dar fiind unica nepoată pe vremea aia, îmi făcea toate damblalele. Îl mai avea pe Pompilică, vărul meu, dar el era mai mic cu doi ani decât mine și foarte cuminte, spre deosebire de subsemnata.

Mă lua de subsuori și mă ținea așa, până terminam de interpretat „Și-n apaaa, măăăăriiii, de pe-ntregul litoraaaaal”… cântecul Margaretei Pâslaru, pe care o adoram. Urlam din tot piepticul mei de fetiță tralala la cap. Ieșea lumea pe la porți: „Ăăăăăhăhăăă, iar cântă aia mică dă la București.”

Cum? Voi n-ați cântat niciodată într-o fântână? Hai, nu cred că nu ați încercat măcar o singură dată! Mă păcăliți!

Eram atât de fericită, nu vă puteți imagina! Afară era cald, soarele îmi smulgea cu dinții pielea de pe mânuțe, iar apropierea de gura fântânii, pe care ajunsesem s-o iubesc ca pe-o prietenă, mă răcorea și-mi aburea obrajii palizi. Ea mă privea cu singurul ochi mare, de apă rece, și-mi trimitea pupicuri.

Bunică-mea era uluită. „Doamne, apără și păzește! Acu` i s-a năzărit să țină recitaluri în gaura puțului”, i se plânge ea mamei, la telefonul de la poștă.

Toată ziua mă agitam și întrebam: „Când luam apă? Mergem la apă?”

Bunica sau mătușa mă mai domoleau: „Păi stai, că mai avem! Când s-o termina…”

Atâta-mi trebuia! Da? Păi s-o terminăm! Și beam ca disperata cană după cană. Sanchi, îmi era sete! Când nu mă vedea nimeni, țâșșșșșșșșșșșșșșșșșșșș, o aruncam prin grădină.

Bunică-mea se lua cu mâinile de cap: „Mă, iar s-a termenat apa? Abia am umplut căldarea dimineață…” Mă privea bănuitoare. Prea aveam burtica umflată. Nu cumva?Dar mutra mea nevinovată și ochii uzi, o înduioșau. Cred și eu că aveam apă în priviri, dacă beam atâta!

Și lua din nou ulița la talpă. Eu? După ea, fericită, sărind dintr-un picior pe altul, bâltâcâindu-mi toată apa din mine.

Când m-am făcut mai mare și vedeam tot ce se petrece în fântână, mă lăsa să țin și eu de lanț, adică să-l simt în palme, cum fuge iute, în timp ce găleata era înghițită de puț. Mă gâdila și chiuiam de bucurie.

Azi, de fiecare dată când apare o fântână în viața mea, e drept, foarte rar, din ce în ce mai rar, mi se face un dor năprasnic, și mă duc să-i zic ceva. O privesc, ea îmi oftează în față și plânge. Dacă e plină cu apă, îi și cânt.

Trupul meu e o fântănă din care beau însetaţii lumii…

Dana Fodor Mateescu

Foto Răzvan Mateescu. -Parepa-

23.03.2020

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!