Niculina aștepta pe câmpul de lucernă.
Prin ea alergau cai tineri care pășteau întuneric
Pământul urla ca o fecioară arsă pe rug
și nimeni nu știa…
Niculina dormea ca o puică
din ea curgea un suflet ca jarul
uda rădăcinile satului cu el.
Și nimeni nu știa…
Pe ea o durea un om drag plecat departe
ținea minte palmele lui de țăran
ca două flori ale soarelui coapte bine
cu ele o iubea
când umerii lui sângerau de dor.
Omul ei o căuta fumegând nerăbdări
o frământa cu milioane de dește
o mesteca cu milioane de guri și măsele.
Ieșeau aburi de pâine din Niculina
în piept îi creștea o minciună.
Pământul o privea cu ochii închiși
și nimeni nu știa…
Dana Fodor Mateescu- 23.07.2019
❤️❤️❤️