Sile a căutat-o toată viața lui. Simțea că o va găsi într-o zi, dar nu era sigur când. „Cum ai vrea să fie femeia pe care o vei iubi?„- îl întreba cel mai bun prieten al lui, când fumau pe ascuns, tolăniți pe câmpul din spatele casei.

„Aș vrea să arate bine, în primul rând. Să nu fie proastă! Să nu-mi fie rușine cu ea în public! Să mă invidieze toată lumea când ies cu ea în oraș… să-mi fie dor de ea în fiecare secundă…” zicea el, cu ochii pierduți în cer. Cerul îi privea, la rândul lui și-și scutura norii. Mirosea a pelin proaspăt și-a mămăligă cu lapte. Tanti Sofica, vecina, își chema copiii la masă. Îi cunoșteau glasul ca o trompețică.

„Ești prost, Silică, tată! Așa ceva nu există!”

„Ba există!”

Și el a tot căutat-o. A crezut că e cea care i-a devenit soție. Dar în trei săptămâni și patru zile, Sile s-a prins repede că nu era ce-și dorea. Însă l-a lovit așa, un soi de milă, prea era disperată după el. „Mă, e drăguță, arată bine la corp, deocamdată, face mâncare bună, dar…e goală…pe dinăuntru, înțelegi? Și e și cam proastă! Nu mă simt întreg cu ea. Dar acum, ce să fac? Am luat-o? Am luat-o… Merg înainte. Mi-e milă de ea!”

Ani de zile a căutat altceva, în toate femeile din lume. O căuta pe EA. O visa. Îi cunoștea pașii, zâmbetul, gura, dinții, sprâncenele, știa și unde avea alunițele, gropițele, obrajii. Daaa, obrajii ei erau rotunzi, ca de copil, îi încăpeau perfect în palme.

Bietul Sile! Se apropia de 45 de ani și tot n-o găsise. Nevastă-sa se cam smochinise, abia dacă o mai recunoștea când ajungea acasă, din delegațiile prelungite. Îl plictisea cumplit, nici n-avea ce să discute cu ea, dar pe întuneric, o accepta, că doar era bărbat în toată firea, încă tânăr și în putere.

Căuta mereu femeia sufletului său. Nu era nici în Diana, nici în Viorica, nici în Jeni. Nu era și gata!

Începuse să-și piardă speranța, când, într-o zi, a găsit-o. Era ea! Iubita vieții lui. Femeia la care visase clipă de clipă. Zi de zi. Era fericit, cum n-a mai fost niciodată. Întinerise și zâmbea tot timpul. „E un păcat să iubești? Să te îndrăgostești până la zbor, de femeia la care ai visat din adolescență?„ – l-a întrebat pe duhovnicul lui. „Părinte, o iubesc! Știu că am păcate mari, că am călcat pe alături, că am o familie, dar eu nu mai pot trăi departe de femeia asta! Mor!”

Preotul l-a certat. I-a spus prietenește că nu e bine ce face. Se știau de multă vreme: „Du-te, frate, acasă la nevastă! E ea de vină că nu corespunde? Am luat-o eu de soție sau tu? Gata! Fii cuminte, dacă vrei să te iert! Nu te mai gândi la aia!”

Sile era un om credincios și l-a ascultat pe preot. Și, din clipa aia, a început să moară puțin câte puțin…

Dana Fodor Mateescu