Ce zi e azi? Miercuri, nu? Păi da, miercuri. Asta a fost luni. Luni, la noi, oamenii mai că au crăpat de râs. Pentru că a fost ceva tare caraghios. A fost o mică greșeală.

Chestia e că la noi la fabrică toți oamenii știu carte. Scoală-l pe oricare în puterea nopții și pune-l să se iscălească; se iscălește.

Ăia trei însărcinați cu alfabetizarea erau dați dracului. În trei luni au lichidat tot analfabetismul. Desigur, mai rămăseseră analfabeți, dar numai cei tari de cap. O încurcau cu numele. Cum e, bunăoară, Gusev. Ăsta ba îl punea pe „sî” aiurea, ba trăgea coada iscăliturii la început ori la mijloc, ba uita să pună „gî”-ul. Ăilalți se descurcau ei.

Ei bine, la acest nivel închipuiți-vă ce se întâmplă. Chestia a observat-o cu totul întâmplător casierul, Eremei Mironovici. Sâmbătă, să zicem, e zi de plată, iar luni, casierul verifică statele, ca să vadă dacă nu s-a făcut vreo greșeală. Și tot țăcănind așa la abac, deodată vede pe stat o cruciuliță.

„Cum vine asta? își zice casierul. Adică de ce cruciuliță? De unde, mă rog, cruciulița asta, dacă analfebetismul a fost lichidat complet și toată lumea știe să se iscălească?”

Se uită casierul și vede că cruciulița asta e pusă în dreptul numelui lui Hlebnikov.

Casierul raportează contabilului. Contabilul raportează secretarului. Secretarul- mai departe.

Prin secții, oamenii au început să-i vorbească de rău pe ăia cu alfabetizarea. Să le fie de cap, dacă în atâta vreme n-au fost în stare să lichideze analfabetismul!

Președintele Comitetului de Intreprindere dă fuga la casierie și cere statul de plată. Ăia cu alfabetizarea s-au înfățișat și ei la casierie. Tovarășii se uită și văd că în dreptul numelui lui Hlebnikov e pusă o cruciuliță.

-Care Hlebnikov? întreabă unul. De ce Hlebnikov ăsta n-a fost lichidat? De ce, mă rog, toți știu carte și sunt culți, și numai Hlebnikov ăsta zace în beznă și neștiință? Cum se poate una ca asta? Ce-au făcut ăia cu alfabetizarea, au gândit cu capul, ori cu ce?

Ăia cu alfabetizarea stau și ei aici, și ridică neputincios din umeri.

L-au chemat pe Hlebnikov. Hlebnikov e strungar calificat. Vine cam în silă. 🙂

-Carte știi? îl întreabă tovarășii.

-Știu – zice.

-Știi să te iscălești?

-Știu – zice. Trei luni la rând m-au lichidat.

Președintele Comitetului de Întreprindere dă din mâini. Ăia cu alfabetizarea ridică din umeri. Casierul întinde statul de plată.

-Cine a pus cruciulița asta?

S-a uitat Hlebnikov ce s-a uitat și zice:

-Da, scrisul e al meu. Eu am pus cruciulița. Eram beat-turtă. Nu puteam să-mi scriu numele.

Măi, ce râs a fost!

Tovarășii s-au repezit care mai de care să-i strângă mâna lui Hlebnikov.

-Ne-ai luat o piatră de pe inimă- a zis nu știu care. Credeam, Hlebnikov, că și până acuma dumneata orbecăiești prin întuneric și zaci în neștiință…

La a doua chenzină, cu toate că știe carte. Hlebnikov, beat fiind, a pus iar o cruciuliță.

Dar acuma nu s-a mai mirat nimeni. Pentru că s-au obișnuit. Era dovedit că omul știe carte.

Mihail Zoșcenko- fragment- Galoșul (Editura Tineretului- 1967)