Dintre toate fructele de pe pământ, cireșele m-au ademenit întotdeauna. Le-am iubit din fragedă pruncie, de când mergeam cu mama la Piața Matache, în anii 70, și abia ajungeam cu fruntea la taraba plină cu sute de fructe roșii, cărnoase și tari ca piatra. „Dani, să-ți ia mama niște cireșe de mai, vrei?”

Țăranca de la care cumpăra, îmi întintea două grăsune și mi le așeza după ureche. „Mănca-l-ar tanti pă el dă frumușel ochios, cum te cheamă?”

Ptiu! Mă înfuriam teribil, auncam cireșele și fugeam urlănd: „Sunt fetițăăăăăăă!”

O mai auzeam pe mama cum țipă după mine: „Dani, stai!”

Furioasă, mă opream la nenea care vindea salată verde și, cu lacrimi în ochi, o așteptam. Mama venea, pășind pe lumină, cu un soare imens în spate și cu cireșele mele într-o plasă.

Ieri, am fost pe la Lidl și am găsit cireșe, bucuriile mele. Cireșe în ianuarie? Iată că sunt. Prețul? 99,9 lei kilogramul. M-am uitat la ele, erau mari, aproape cât o prunișoară, durdulii și minunat de frumoase. Din Africa de Sud. Probabil că asftel de fructe au niște calități extraordinare, de costă așa de mult! Poate vorbesc? Cântă? Te întineresc? Au fost aduse pe jos?

Am zâmbit, cu gândul la mama. Ce-ar fi spus ea, dacă ar fi văzut asemenea grozăvie?

M-am dus mai departe, trebuia să iau pâine și mâncare lui Niță Marian. Când am ieșit din magazin, am întors privirea pofticioasă spre raftul cu bucurii. Cireșele sclipeau ca niște lacrimi de rubin.

Text și foto: DFM 10 ianuarie 2025